35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
(video) „Lipsirea de viață din imprudență de o persoană publică”: PG a inițiat o cauză penală pe absența informației despre brățara electronică, după crima de la Măgdăcești

Procuratura a pornit o cauză penală pentru lipsirea de viață din imprudență de către o persoană publică sau cu funcție de demnitate publică, în urma crimei de la Măgdăcești, a declarat premierul Vasile Tofan. Totodată, potrivit șefului IGP, va fi examinată „lipsa acțiunilor sau neglijența” manifestată în procesul de monitorizare electronică a bărbatului care și-a ucis soția, în pofida ordonanței de protecție. „Urmează ca urmărirea penală să stabilească cine se face vinovat de necomunicare”, a declarat Viorel Cernăuțeanu la „Secretele Puterii”.

Foto: colaj

„Acele brățări nu se află în gestiunea poliției. Deci, dacă există două forme de informare a victimei, există Inspectoratul Național de Probațiune, care, în momentul în care s-a pierdut semnalul, trebuie să informeze victima, dar, în paralel, să informeze și poliția pentru a întreprinde acțiuni de protecție a victimei și de localizare a agresorului.

Deci, ca soluție, era să fim informați despre acest lucru. Cu părere de rău, acest lucru nu s-a întâmplat. Dar, în ceea ce ține de răspundere, eu am spus: Procuratura a inițiat un proces penal, anume legat de lipsa acțiunilor sau neglijența care a fost manifestată în acest proces de către persoanele care se fac responsabile, indiferent de unde ar fi ele.

Deci, persoanele trebuie să poarte răspundere pentru lipsa acțiunilor concrete”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

„Noi avem alte sute și mii de cazuri în care se pun aceste brățări și în care sunt monitorizate, unde se cere reacția poliției. Deci, inclusiv în cazul altor categorii de infracțiuni, inclusiv în cazul anumitor hotărâri judecătorești, dar aici depinde de modul de cooperare și de transmitere a acestor informații.

Cu părere de rău, de ce nu s-a transmis în acest caz informația timp de cinci zile? Deja am spus: aici urmează ca urmărirea penală să stabilească cine se face vinovat de necomunicare. A fost cu intenție sau fără intenție? A avut un scop ascuns sau a fost din neglijența cuiva? Dar acest lucru urmează să fie stabilit”, a mai spus șeful IGP.

După declarațiile lui Viorel Cernăuțeanu, premierul Vasile Tofan a precizat că cauza penală a fost pornită pe faptul „lipsirii de viață din imprudență de către o persoană publică sau de către o persoană cu funcție de demnitate publică aflată în exercițiu”.


Două persoane, soț și soție, au fost găsite moarte, în dimineața de 31 august, într-o localitate din raionul Criuleni. Poliția a fost alertată de fiica celor doi, în vârstă de 15 ani.

Bărbatul și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis. Acesta arr fi avut ordin de restricție în urma unui act de violență. Potrivit informațiilor, cuplul avea trei copii. Fiica cea mare, de 24 de ani, care trebuie curând să nască, iar mezina familiei urma să meargă în clasa I.

Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni sunt acum în grija asistenților sociali. Autoritățile caută un tutore și analizează posibilitatea ca aceștia să fie preluați de persoane din familia extinsă.

Totodată, Poliția verifică modul în care a funcționat brățara electronică purtată de bărbatul care și-ar fi împușcat soția, apoi s-ar fi sinucis, la Măgdăcești. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că aceasta nu a fost găsită la locul crimei.

Tragedia cumplită i-a șocat pe localnici și pe apropiații familiei. În timp ce unii spun că cei doi soți aveau o relație bună, primărița localității, Liuba Cojocaru, a declarat că bărbatul era unul „mai problematic”.

Procuratura raionului Criuleni a confirmat că bărbatul de la Măgdăcești avea ordonanță de protecție și nu putea să se apropie de casa familiei sale: „Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că s-ar fi deplasat la domiciliul comun, unde se afla soția sa, deși, anterior, în privința acestuia fusese emisă o ordonanță de protecție. Acesta ar fi avut asupra sa o armă deținută ilegal și ar fi efectuat o împușcătură în direcția femeii, după care ar fi mers în spatele locuinței și s-ar fi sinucis cu aceeași armă”, comunică PG.

Inspectoratul Național de Probațiune a dispus o anchetă internă după tragedie, pentru a verifica modul în care angajații responsabili au aplicat și monitorizat supravegherea electronică.

În context, avocata Violeta Gașițoi susține că tragedia de la Măgdăcești trebuie analizată și prin prisma măsurilor de protecție care ar fi fost dispuse în cazul victimei. „Nu a fost doar un omor urmat de suicid. A fost un femicid”, a declarat aceasta, într-un clip pe rețelele de socializare.

Femeia din Măgdăcești ucisă de soțul său avea un ordin de protecție emis de instanță cu o zi înainte de tragedie. „Soția a depus și anterior alte plângeri vizavi de soțul său, care aveau și alte elemente decât forma de violență în familie”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul tragediei de la Măgdăcești.

Totodată, Coaliția Națională „Viața fără Violență” a criticat autoritățile. „Femeia a parcurs toți pașii necesari pentru a-și ține în siguranță copiii și pe ea însăși. Ce pași au parcurs autoritățile pentru a se asigura de asta?”, a notat organizația.

Cu precizări a venit și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, care a spus că autoritățile trebuie să clarifice dacă au existat breșe în modul în care au fost aplicate și monitorizate măsurile de protecție în cazul victimei de la Măgdăcești.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a evitat să răspundă dacă vor urma demisii după omorul de la Măgdăcești.

La 2 septembrie, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia în acest context. „Sistemul de monitorizare electronică a eșuat în a oferi victimei protecția necesară”, a comentat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.

Tot la 2 septembrie, individul suspecat că și-a omorât soția, apoi s-a sinucis, a fost înmormântat. La ceremonia funerară au participat câțiva săteni, rudele și fiica sa, în vârstă de 25 de ani, care este însărcinată.

De asemenea, Poliția a respins informațiile potrivit cărora, în ziua tragedie, din casa în care a avut loc crima ar fi fost efectuate două apeluri la 112. 

Sistemul de monitorizare electronică din Republica Moldova a eșuat critic, în contextul în care suspectul trebuia să poarte o brățară de supraveghere, acuză expertul în politici publice Ion Faina, profesor universitar la ASEM și membru PNM. Potrivit acestuia, arhitectura de intervenție este complet nefuncțională. „Nu ne lipsesc brățările. Ne lipsește arhitectura. La noi, o alarmă de viață și de moarte depinde de cât de repede interpretează un om obosit o cifră pe un ecran”, a declarat Ion Faina, subliniind că în timp ce numărul agresorilor supravegheați a crescut de 38 de ori din 2018, personalul tehnic de gardă a rămas neschimbat.

Totodată, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor, după crima teribilă de la Măgdăcești, unde un bărbat și-a împușcat mortal soția, apoi s-a sinucis.

Un protest împotriva modului în care au acționat autoritățile în cazul strigător la cer de la Măgdăcești este preconizat pentru vineri, 4 septembrie, în fața clădirii Ministerului Afacerilor Interne. 

Rudele Anei, femeia ucisă la Măgdăcești de propriul soț, care apoi s-a sinucis, au anunțat că o vor conduce pe ultimul drum joi, 3 septembrie. 

Între timp, fratele bărbatului de la Măgdăcești a declarat că cei doi nu se mai înțelegeau și că i-a sugerat ultimului său să divorțeze. 


Pub