Poliția respinge informațiile făcute publice potrivit cărora, din casa din Măgdăcești, ar fi fost efectuate două apeluri la 112, unul dintre acestea cu 17 minute înainte de crimă. Potrivit șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, din partea familiei a fost înregistrat un singur apel, la ora 09:16.
„Nu este adevărat. Apelul la 112 a fost efectuat la ora 09:16 și redirecționat către Poliție la 09:17. Poliția a reacționat imediat. Primii au ajuns la fața locului membrii echipei de reacționare operativă, care au izolat perimetrul și au oferit toate asigurările necesare.
Ulterior, au ajuns grupa de urmărire penală și conducerea Poliției. La ora 09:40, toate echipele, inclusiv conducerea, erau deja la locul crimei.
Fiica a sunat la ora 09:16 și a fost un singur apel din partea familiei. Ulterior, nu este exclus ca și alte persoane terțe să fi apelat la 112. Însă primul apel care a generat reacționarea operativă a Poliției a fost cel de la ora 09:16, iar Poliția a intervenit imediat”, a menționat Cernăuțeanu.
Două persoane, soț și soție, au fost găsite moarte, în dimineața de 31 august, într-o localitate din raionul Criuleni. Poliția a fost alertată de fiica celor doi, în vârstă de 15 ani.
Bărbatul și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis. Acesta arr fi avut ordin de restricție în urma unui act de violență. Potrivit informațiilor, cuplul avea trei copii. Fiica cea mare, de 24 de ani, care trebuie curând să nască, iar mezina familiei urma să meargă în clasa I.
Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni sunt acum în grija asistenților sociali. Autoritățile caută un tutore și analizează posibilitatea ca aceștia să fie preluați de persoane din familia extinsă.
Poliția verifică modul în care a funcționat brățara electronică purtată de bărbatul care și-ar fi împușcat soția, apoi s-ar fi sinucis, la Măgdăcești. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că aceasta nu a fost găsită la locul crimei.
Tragedia cumplită i-a șocat pe localnici și pe apropiații familiei. În timp ce unii spun că cei doi soți aveau o relație bună, primărița localității, Liuba Cojocaru, a declarat că bărbatul era unul „mai problematic”.
Procuratura raionului Criuleni confirmă că bărbatul de la Măgdăcești, care și-a omorât soția, apoi s-a sinucis, avea ordonanță de protecție și nu putea să se apropie de casa familiei sale: „Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că s-ar fi deplasat la domiciliul comun, unde se afla soția sa, deși, anterior, în privința acestuia fusese emisă o ordonanță de protecție. Acesta ar fi avut asupra sa o armă deținută ilegal și ar fi efectuat o împușcătură în direcția femeii, după care ar fi mers în spatele locuinței și s-ar fi sinucis cu aceeași armă”, comunică PG.
Inspectoratul Național de Probațiune a dispus o anchetă internă după tragedia din raionul Criuleni, pentru a verifica modul în care angajații responsabili au aplicat și monitorizat supravegherea electronică.
Avocata Violeta Gașițoi susține că tragedia de la Măgdăcești, unde un bărbat și-ar fi ucis soția, după care s-ar fi sinucis, trebuie analizată și prin prisma măsurilor de protecție care ar fi fost dispuse în cazul victimei. „Nu a fost doar un omor urmat de suicid. A fost un femicid”, a declarat aceasta, într-un clip pe rețelele de socializare.
Femeia din Măgdăcești, care ar fi fost ucisă de soțul său, avea un ordin de protecție emis de instanță cu o zi înainte de tragedie. „Soția a depus și anterior alte plângeri vizavi de soțul său, care aveau și alte elemente decât forma de violență în familie”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul tragediei de la Măgdăcești, raionul Criuleni.
În acest sens, Coaliția Națională „Viața fără Violență” a criticat autoritățile în urma tragediei de la Măgdăcești. „Femeia a parcurs toți pașii necesari pentru a-și ține în siguranță copiii și pe ea însăși. Ce pași au parcurs autoritățile pentru a se asigura de asta?”, notează organizația.
Cu precizări a venit și vicepreședinta Parlamentului, care a spus că autoritățile trebuie să clarifice dacă au existat breșe în modul în care au fost aplicate și monitorizate măsurile de protecție în cazul femeii de la Măgdăcești care ar fi fost ucisă de soțul său.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a evitat să răspundă dacă vor urma demisii după omorul de la Măgdăcești, raionul Criuleni, unde un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi s-a sinucis.
Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești, unde un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi s-ar fi sinucis.
Bărbatul de 47 de ani care și-ar fi omorât soția în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, a fost înmormântat astăzi, 2 septembrie. La ceremonia funerară au participat câțiva săteni, rudele și fiica sa, în vârstă de 25 de ani, care este însărcinată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!