„CAZUL DE LA MĂGDĂCEȘTI. NU SE VA ÎNTÂMPLA NIMIC NICI DE DATA ASTA!

Și o să vă spun de ce. Nu din pesimism. Din date documentate.

Postarea asta e scrisă din câteva sute de surse. Cele mai importante zece le las în primul comentariu. Aveți răbdare până la final, veți fi uimiți. 

Dar înainte de asta, hai să vedem ce a făcut femeia asta ca să rămână în viață.

15 iulie - prima cerere de protecție. 4 august - cerere de divorț. Nesoluționată până în ziua morții ei. 24 august - a doua cerere de protecție. 25 august - instanța emite măsurile pe trei luni. În aceeași zi i se aplică brățara electronică. Și tot în aceeași zi, el pleacă din țară. 30 august - se întoarce. 31 august, ora 9:00 - ajunge acasă. Ora 9:16 - un apel la 112. După.

Șapte săptămâni. Trei demersuri formale. Femeia nu a tăcut. Nu a ezitat. Nu a fost „una dintre acelea care nu cer ajutor". A cerut ajutor de trei ori, în scris, la instituțiile statului.

A fost găsită de fiica ei de 15 ani. Cea mică urma să meargă a doua zi în clasa întâi.

Deci, înainte să înceapă cineva cu „de ce n-a plecat", răspunsul e: a plecat. Ceruse divorțul cu trei săptămâni înainte. Statisticienii vă vor spune că exact acela e momentul cel mai periculos din viața unei femei abuzate — plecarea. Statul o știe. Sau ar trebui s-o știe.

CINCI ZILE DESPRE CARE NU VORBEȘTE NIMENI

Uitați-vă încă o dată la cronologie. Pe 25 august i se pune brățara. În aceeași zi iese din țară. Se întoarce pe 30.

Cinci zile a stat peste hotare cu brățara pe el. Cinci zile. Ce a arătat sistemul în tot acest timp? Cine s-a uitat pe ecran? Cine a semnat că totul e în regulă?

Instrucțiunea Inspectoratului Național de Probațiune nu prevede nicio alertă automată la frontieră și nicio legătură tehnică cu Poliția de Frontieră. Doar consemnare manuală într-un registru: ora, direcția, cine a autorizat.

Cinci zile de tăcere într-un sistem care exista tocmai ca să nu tacă.

DE CE NU A FUNCȚIONAT. NU BRĂȚARA E PROBLEMA.

Vreți să știți unde s-a rupt lanțul? Nu în dispozitiv. În ce scrie în instrucțiune că trebuie să facă omul când dispozitivul semnalează ceva.

În Spania, când agresorul intră în zona interzisă, sistemul declanșează alarmă. Centrul național anunță imediat poliția, localizează ambele persoane, sună victima, pleacă patrula. Automat. Fără discuții.

La noi, conform Instrucțiunii Inspectoratului Național de Probațiune nr. 140/2021: inspectorul se uită la un indice; dacă indicele trece de 10% și crește, sună victima și îi cere agresorului să se îndepărteze; la 112 se sună doar dacă agresorul nu răspunde, dacă nu este „în stare adecvată", sau dacă indicele continuă să crească.

Ați citit bine. Protocolul nostru începe cu o rugăminte telefonică adresată agresorului.

Iar dacă brățara pare stricată? Inspectorul îi cere agresorului o fotografie a brățării. În Spania, scoaterea sau manipularea dispozitivului e alarmă gravă din prima secundă, cu anunțarea imediată a poliției, a victimei și a judecătorului de gardă.

Și încă o cifră, ca să înțelegeți scara. Direcția care se uită la toate semnalele din țară avea, prin aceeași instrucțiune, 14 posturi în total: un șef, un adjunct, zece inspectori principali și doi inspectori superiori. În ture de 12 ore. Scoateți conducerea, împărțiți la două schimburi și vedeți câți oameni erau de gardă, la ora nouă dimineața, pentru toate brățările din Republica Moldova.

În 2025, prin sistemul de monitorizare electronică au trecut aproape 2.740 de persoane — un record. Dintre ele, 960 au fost agresori supravegheați în urma unor ordonanțe de protecție emise de instanțe. Adică aproape o mie de dosare de violență în familie, într-un singur an, care ajung pe ecranele acelei direcții.

În 2018, când sistemul a pornit, erau 72 de persoane. Astăzi sunt de treizeci și opt de ori mai multe. Numărul de posturi din instrucțiune a rămas 14.

Cât despre câte dispozitive sunt active chiar acum, nu putem ști. Indicatorul „Disponibile / Aplicate" de pe site-ul Inspectoratului e conectat la o bază de date internă, accesibilă doar operatorilor autorizați. Nu putem afla nici măcar câți oameni păzesc câte brățări.

Nu ne lipsesc brățările. Ne lipsește arhitectura. La noi, o alarmă de viață și de moarte depinde de cât de repede interpretează un om obosit o cifră pe un ecran.

ACUM PARTEA CU BANII. ASCULTAȚI BINE.

Ipoteza oficială a ministrei de Interne pentru moartea acestei femei este că brățara pur și simplu nu a funcționat.

Țineți minte fraza asta. Și acum citiți ce urmează.

În septembrie 2023, Ministerul Justiției a anunțat public că a primit de la Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă o analiză a procedurilor de achiziție a sistemului de monitorizare electronică. Analiza scosese la iveală mai multe nereguli, în special suspiciuni de trucare a achizițiilor de echipamente de monitorizare electronică din perioada 2019–2021. Ministerul a anunțat că sesizează organele de drept. Și a cerut Inspectoratului Național de Probațiune, textual, să îmbunătățească inclusiv calitatea dispozitivelor.

Asta nu scrie la opoziție. Nu scrie pe un blog. Scrie pe site-ul ministerului care are Probațiunea în subordine. Linkul e în primul comentariu.

Deci statul știa, acum trei ani, două lucruri: că achizițiile de brățări sunt suspecte de trucare și că dispozitivele au o problemă de calitate.

Trei ani mai târziu, o femeie e împușcată de un om care purta o brățară pe care nimeni nu o mai găsește. Șeful Poliției a spus că, la fața locului, oamenii de la Probațiune o căutau și îi întrebau pe polițiști unde e.

DECI

Ce s-a întâmplat cu sesizarea din 2023? Există un dosar sau s-a stins? Ce s-a schimbat concret la calitatea dispozitivelor după cererea ministerului? Din ce lot făcea parte brățara de la Măgdăcești și cine e furnizorul ei?

Astea nu sunt întrebări retorice. Sunt întrebări care au răspuns. Cineva îl are.

IAR ACUM DESPRE CAMPANIILE SOCIALE

Aproape toate campaniile sociale din țara asta, pe orice temă, au efect zero. Zero barat.

Vă amintiți ceva ani în urmă? „Nu fi porc la drum." „Nu consuma alcool la volan." Ani la rând, la televizor, pe bannere stradale, pe rețele. Întrebați-vă simplu: cunoașteți pe cineva care a încetat să bea la volan pentru că a văzut un panou? Eu nu. Iar dacă rata a scăzut între timp, a scăzut din cauza alcooltestului, a controalelor și a amenzilor. Nu din cauza bannerului. Asta e diferența dintre o măsură și un mesaj.

NU E DOAR IMPRESIA MEA. Sinteza Campbell Collaboration, care adună zeci de studii pe intervenții educaționale de tipul ăsta, nu a găsit niciun efect asupra comportamentului: mărimea efectului −0,07, cu interval de încredere de la −0,31 la 0,16. În traducere: statistic, nimic. Ghidul britanic NICE, care a analizat campaniile mass-media de sine stătătoare, a găsit cel mult că oamenii își amintesc mesajul. O revizuire din 2023 a găsit chiar un caz în care, la un an după campanie, disponibilitatea oamenilor de a interveni scăzuse.

Ce funcționează, atunci? Meta-analiza din 2023, pe 27 de experimente randomizate: intervențiile comunitare, de durată, care lucrează repetat cu oameni reali, reduc violența raportată de femei. Cifra e aOR 0,78.

Deci nu „nimic nu funcționează". Funcționează exact ce nu se face. Se face exact ce nu funcționează. Iar motivul e simplu: un spot se decontează într-o lună, un consilier de caz trebuie plătit lunar, ani la rând.

ȘI ACUM VĂ SPUN DE CE ȘTIU ASTA FĂRĂ STUDII.

De cinci ani sunt zi de zi într-o instituție de învățământ. Am ore puține, mă cunosc masteranzii și cei de la o singură specialitate. În rest sunt un om care urcă în lift, merge pe coridoare, stă în curte. Adică sunt, zilnic, între tineri de 16 și 22 de ani.

Ce viitor social vreți de la copii care nu știu să folosească un lift? Urcă doisprezece, nu coboară niciunul pentru că e „peregruz" cum zic ei, se iau la mișto unul pe altul, băieți și fete deopotrivă. Le spui că mergem sus și să aștepte până coboară liftul, iar răspunsul e: „da șini ești tu, uai!"

Ce viitor vreți de la adolescente care, în lift, vorbesc despre o profesoară: „da-o nah..., și ce mai vrea, poate zece lucrări să-i fac".

Ce viitor vreți de la adolescenți care comentează cum e îmbrăcat un profesor în vârstă și îl mai și blamează că nu aude bine.

Ce viitor vreți de la copii care discută în gura mare o colegă care, chipurile, s-a culcat cu un băiat la o petrecere. Și o blamează, o etichetează...

Pot da exemple la nesfârșit. La nesfârșit.

Peste toți acești copii au trecut, de când s-au născut, douăzeci de ani de spoturi, bannere, panouri stradale, hashtaguri și influenceri plătiți să ne învețe respectul. Și da, plătești influenceri să facă campanii sociale, și apoi îi vezi prin scandaluri. Ăsta e randamentul. Se aude în lift, în fiecare dimineață.

Și încă ceva, ca să fim drepți: când vă gândiți că generația asta e destrăbălată, gândiți-vă întâi ce generație de părinți au. Ce se vorbește acasă. Dar asta nu e o scuză pentru stat. E dovada că nu poți repara cu reclame ceea ce se strică în două instituții: a statului și a familiei.

„AȘA E PESTE TOT". NU, NU E.

O să-mi spuneți că se întâmplă și la case mai mari. Se întâmplă. Diferența nu e că acolo nu mor femei. Diferența e ce urmează după.

Franța, Hayange, 24 mai 2021. O femeie ucisă de un bărbat care purta brățară. Cu o zi înainte, el semnalase că dispozitivul e deteriorat. În noaptea crimei a scos-o, iar centrul nu a primit nicio alarmă.

După 4 zile, trei miniștri ordonă o inspecție comună a trei inspectorate. După 7 zile, poliția emite instrucțiuni noi. După 14 zile, procurorul general emite propriile instrucțiuni. După 15 zile, primul raport factual. După 36 de zile, raportul final, cu șase recomandări structurale.

Raportul e public. Se descarcă de pe site-ul Ministerului Justiției francez. Și scrie negru pe alb, într-un document de stat, că defecțiunea brățării a fost o „disfuncționalitate neexplicată". Un stat a recunoscut în scris, în 36 de zile, că nu poate explica de ce dispozitivul nu a alertat pe nimeni.

Coreea de Sud, martie 2026. O femeie ucisă de un bărbat cu brățară GPS, care apoi și-a tăiat-o și a fugit. S-a aflat că Ministerul Justiției îl monitoriza pentru o condamnare anterioară, poliția îi dăduse ordin de restricție, și niciuna dintre cele două instituții nu știa ce știe cealaltă.

Exact zidul nostru. Poliția evaluează riscul. Instanța dispune măsura. Probațiunea se uită la ecran. Iar în ziua crimei se întreabă unii pe alții unde e brățara.

Președintele a criticat public poliția. Au urmat sancțiuni. Iar pe 5 iulie 2026, la mai puțin de patru luni de la crimă, cele două instituții au anunțat un mecanism comun de răspuns pentru cazurile cu risc înalt, intrat în vigoare a doua zi.

Deci se poate. În 36 de zile se poate un raport public. În mai puțin de o sută de zile se poate dărâmat un zid între instituții.

La noi, cazul Vartic e la șase luni. Nimic!

Iar aici ancheta e internă. O face Inspectoratul Național de Probațiune. Adică instituția despre care se investighează. Rezultatele vor fi comunicate „cu respectarea cadrului legal și fără a prejudicia investigațiile".

Mai simplu: când om vrea noi și cât om vrea noi.

VĂ SPUN DINAINTE CUM SE VA TERMINA.

În Spania, în decembrie 2024, o femeie a fost ucisă la Palma. Agresorul avea ordin de interdicție la 500 de metri și purta brățară. Ea era în sistem și primise receptorul, dar nu îl avea asupra ei în acel moment, deci nu s-a declanșat nicio alarmă.

Nouă luni mai târziu, ministerul a declarat că nu fusese ucisă „o femeie cu dispozitiv", pentru că receptorul nu era la ea.

Nimeni nu a mințit. Doar s-a mutat definiția.

Fiți atenți cum se va face și aici. Brățara nu era pe el — deci se va spune că nu era monitorizare activă. S-a sinucis — deci se va zice omor urmat de suicid, nu femicid. Și cazul iese frumos din statistică, fără ca cineva să rostească o vorbă neadevărată.

Sper să nu fie așa. Sper.

Dar notați-vă data. Ne vedem peste o lună.

ARITMETICA

Iar acum, de ce spun că nu se va întâmpla nimic.

2013 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă Republica Moldova în trei cauze de violență în familie: Eremia, Mudric, B. v. Moldova. Constatarea: pasivitatea autorităților, ordine de protecție neexecutate, sancțiuni fără efect descurajator.

2023 - GREVIO, mecanismul Consiliului Europei, publică raportul pe Moldova. Constată coordonare interinstituțională slabă, formulare diferite de evaluare a riscului între poliție, sănătate și asistență socială, registre manuale, monitorizare electronică indisponibilă în primele zece zile de protecție urgentă, adăposturi insuficiente, finanțare dependentă de donatori. Și mai constată ceva: din 50 de inculpați pentru femicid analizați, doar 21 erau cunoscuți poliției ca agresori, iar ordin de protecție existase în două cazuri. Două din cincizeci.

2023 - tot atunci, Ministerul Justiției anunță suspiciuni de trucare la achiziția brățărilor.

2024 - Curtea Europeană condamnă din nou Moldova, în cauza Vieru. Aceleași constatări. Alți bani plătiți din buzunarul nostru.

2026 - femeia de la Măgdăcești.

Treisprezece ani. Patru condamnări la Strasbourg. Un raport internațional. O sesizare pe achiziții publice. Zero consecințe pentru cineva cu nume și prenume.

Nu ne lipsesc legile. Nu ne lipsesc rapoartele. Avem rapoarte cât duce trenul, scrise frumos, în două limbi, cu diagrame și note de subsol. Ne lipsește un singur lucru: un om pentru care vreunul dintre documentele astea să fi însemnat vreodată o consecință personală.

Acesta e statul nostru, unul pe hârtie.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

În treizeci și cinci de ani am învățat multe. Cel mai bine am învățat cum să nu construiești un stat.

Am învățat că o instituție se face prin decret, nu prin funcție. Că o lege se adoptă ca să fie bifată, nu ca să fie aplicată. Că un raport se scrie ca să fie prezentat donatorului, nu ca să schimbe o procedură. Că o achiziție se face ca să fie cheltuită, nu ca să funcționeze dispozitivul cumpărat.

Și am mai învățat un lucru, pe care îl vedem astăzi în forma lui cea mai limpede: într-un stat construit așa, protecția nu este un rezultat, e un document plimbat pe coridoare.

Femeia de la Măgdăcești avea acest document. Avea ordonanță, avea brățară, avea dosare deschise. Avea, pe hârtie, tot ce statul acesta poate să ofere unui om aflat în pericol de moarte.

Nu a avut decât atât!”, a punctat Ion Faina.

Două persoane, soț și soție, au fost găsite moarte, în dimineața de 31 august, într-o localitate din raionul Criuleni. Poliția a fost alertată de fiica celor doi, în vârstă de 15 ani.

Bărbatul și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis. Acesta arr fi avut ordin de restricție în urma unui act de violență. Potrivit informațiilor, cuplul avea trei copii. Fiica cea mare, de 24 de ani, care trebuie curând să nască, iar mezina familiei urma să meargă în clasa I.

Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni sunt acum în grija asistenților sociali. Autoritățile caută un tutore și analizează posibilitatea ca aceștia să fie preluați de persoane din familia extinsă.

Totodată, Poliția verifică modul în care a funcționat brățara electronică purtată de bărbatul care și-ar fi împușcat soția, apoi s-ar fi sinucis, la Măgdăcești. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că aceasta nu a fost găsită la locul crimei.

Tragedia cumplită i-a șocat pe localnici și pe apropiații familiei. În timp ce unii spun că cei doi soți aveau o relație bună, primărița localității, Liuba Cojocaru, a declarat că bărbatul era unul „mai problematic”.

Procuratura raionului Criuleni a confirmat că bărbatul de la Măgdăcești avea ordonanță de protecție și nu putea să se apropie de casa familiei sale: „Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că s-ar fi deplasat la domiciliul comun, unde se afla soția sa, deși, anterior, în privința acestuia fusese emisă o ordonanță de protecție. Acesta ar fi avut asupra sa o armă deținută ilegal și ar fi efectuat o împușcătură în direcția femeii, după care ar fi mers în spatele locuinței și s-ar fi sinucis cu aceeași armă”, comunică PG.

Inspectoratul Național de Probațiune a dispus o anchetă internă după tragedie, pentru a verifica modul în care angajații responsabili au aplicat și monitorizat supravegherea electronică.

În context, avocata Violeta Gașițoi susține că tragedia de la Măgdăcești trebuie analizată și prin prisma măsurilor de protecție care ar fi fost dispuse în cazul victimei. „Nu a fost doar un omor urmat de suicid. A fost un femicid”, a declarat aceasta, într-un clip pe rețelele de socializare.

Femeia din Măgdăcești ucisă de soțul său avea un ordin de protecție emis de instanță cu o zi înainte de tragedie. „Soția a depus și anterior alte plângeri vizavi de soțul său, care aveau și alte elemente decât forma de violență în familie”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul tragediei de la Măgdăcești.

În acest sens, Coaliția Națională „Viața fără Violență” a criticat autoritățile. „Femeia a parcurs toți pașii necesari pentru a-și ține în siguranță copiii și pe ea însăși. Ce pași au parcurs autoritățile pentru a se asigura de asta?”, a notat organizația.

Cu precizări a venit și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, care a spus că autoritățile trebuie să clarifice dacă au existat breșe în modul în care au fost aplicate și monitorizate măsurile de protecție în cazul victimei de la Măgdăcești.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a evitat să răspundă dacă vor urma demisii după omorul de la Măgdăcești.

La 2 septembrie, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia în acest context. „Sistemul de monitorizare electronică a eșuat în a oferi victimei protecția necesară”, a comentat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.

Tot la 2 septembrie, individul suspecat că și-a omorât soția, apoi s-a sinucis, a fost înmormântat. La ceremonia funerară au participat câțiva săteni, rudele și fiica sa, în vârstă de 25 de ani, care este însărcinată.

De asemenea, Poliția a respins informațiile potrivit cărora, în ziua tragedie, din casa în care a avut loc crima ar fi fost efectuate două apeluri la 112. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru UNIMEDIA că a fost înregistrat un singur apel, recepționat la ora 09:16, și că oamenii legii au reacționat imediat.

---