Scandalul pe integritatea lui Herman von Hebel ia amploare: O magistrată cere revocarea preşedintelui Pre-Vetting pentru „lipsa unei reputaţii ireproşabile”

Magistrata Maria Rusu, candidată pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cere demisia președintelui Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel și a membrei aceste instituții, Tatiana Răducanu. În cererea de revocare pe care a înaintat-o, judecătoarea invocă drept motiv „lipsă a unei reputații ireproșabile și a admiterii unei situații de incompatibilitate”.

Foto: vetting.md

„După publicarea rezultatelor investigației, care a fost efectuată de Anticoruptie.md în privința Președintelui comisiei de Pre-vetting, Herman von Hebel, am considerat necesar să depun o cerere privind revocarea membrilor Herman von Hebel și Tatiana Răducanu, pe motiv de lipsă a unei reputații ireproșabile și a admiterii unei situații de incompatibilitate.

Am așteptat reacția domnului Herman von Hebel după publicarea articolului-bomba, dar comunicatul comisiei mai tare a agravat situația - comisia a confirmat situația de incompatibilitate. 

Este foarte grav când o comisie care are sarcina de a verifica integritatea judecătorilor și procurorilor este condusă de o persoana în privința căreia există dubii serioase de integritate”, a scris Maria Rusu.

 

 

 


 

 

 

 

 

 


Scandalul cu Herman von Hebel a trecut în Parlament. Deputații BCS au cerut audierea președintelui Comisiei Pre-Vetting, după ce în spațiul public au apărut informații precum că acesta ar fi comis mai multe ilegalități în timp ce activa la Curtea Internațională Penală. „Sunt acuzații nefondate. Asistăm la o tendință îngrijorătoare, de subminare a procesului de Pre-Vetting”, a declarat în replică Veronica Roșca, președinta Comisiei juridice numiri și imunități.

Comisia Pre-Vetting a venit cu prima reacție în scandalul cu Herman von Hebel. Astfel, responsabilii afirmă că acuzațiile în adresa președintelui instituției, sunt „nefondate” și publică mai multe detalii din activitatea acestuia.

Fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care se află în Albania în aceste zile, a întrebat reprezentanți din domeniul Justiției de acolo ce cunosc despre Herman von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, care evaluează integritatea candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. „Am aflat de la fostii săi colegi de proiect că el nu a lucrat niciodată în nici o comisie de vetting sau prevetting în Albania. Și că frumos tot nu a plecat de aici la fel confirmă”, a menționat Ciubotaru.

Herman von Hebel, președintele Comisiei Pre-Vetting, a activat, în perioada 2013 - 2018, ca grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga, unde, potrivit presei olandeze, ar fi admis mai multe ilegalități și ar fi cauzat prejudicii în valoare de cel puțin 760.000 euro. Mai multe decizii, considerate a fi ilegale, s-au luat în legătură cu o reformă pusă la cale de Herman von Hebel la Curte, ulterior criticată dur de judecători. Înalta Curte a suportat cheltuieli de 7 milioane de euro pentru reformă, iar judecătorii instanței l-au acuzat pe von Hebel de intenții ascunse.

Întrebată cum și cine a verificat integritatea și reputația persoanelor selectate în componența Pre-Vetting, în contextul dezvăluirilor ce-l vizează pe președintele Comisiei, Herman von Hebel, Olesea Stamate, ex-președinta Comisiei juridice numiri și imunități, a răspuns: „Nu au fost informații care să indice anumit probleme legate de reputație și integritate. Abia când el deja era în funcție, la comisie au parvenit informații despre anumite probleme legate de activitatea sa într-o comisie de prevetting în Albania, dar era deja târziu”.

Un val de critici s-a iscat, după ce părinții judecătorului Ion Chirtoacă, aflați, de mai mulți ani, la muncă peste hotare, au fost intervievați online de către acesta, dar și de președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel. Mama și tatăl magistratului au răspuns la mai multe întrebări legate de transferurile bănești pe care le-au făcut pe numele fiului, cât timp au lucrat în afara Republicii Moldova.

În context, Ion Chirtoacă a declarat că vrea să treacă testul poligraf, „pentru a combate falsurile pe care anumite instituții ale statului le-au lansat” în adresa sa și a familiei sale. Magistratul a făcut anunțul în cadrul audierilor din 13 martie la Comisia Pre-Vetting.

Fostul premier Ion Chicu a venit cu o reacție, după ce părinții lui Ion Chirtoacă au fost audiați online: „Suntem popor blestemat să ne batjocorească străinii. Și ne-o facem cu mâna noastră. Și, da, vreau ceva să spun și pentru diaspora, care o mai susține pe mizerie. Cum credeți, pe individul cela PAS-ist, pe care acest străin l-a trecut fără probleme de „pre-vetting”, (deși cu 5 ani în urmă a fost prins cu mită) tot așa minuțios l-au interogat?”

Și fostul șef de stat, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu un comentariu: „Este o bătaie de joc față de o femeie care a lucrat la negru ca să asigure studiile copilului. Maia Sandu, dar tu ai mamă?”.

Magistrata Victoria Sanduța s-a arătat indignată de faptul că membrii Comisiei Pre-Vetting au pasat vina „pentru audierea părinților lui Ion Chirtoacă” pe însuși magistrat, precizând că solicitarea a parvenit de la acesta: „Adică voi vreți să turnați zoaie peste judecători și ei să tacă, să accepte tacit, să nu vă „ceară socoteală”, să vă permită, să nu fie obraznici. E bine că vă justificați, asta înseamnă că vă este rușine pentru ce faceți”.

De asemenea, Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” și-a exprimat „profunda îngrijorare față de abuzurile constatate în cadrul procedurii de evaluare a candidaților judecători pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii”. „În special, ne referim la recenta audiere de către Comisia Pre-Vetting a părinților magistratului Ion Chirtoacă, privind proveniența veniturilor acestora, pentru o perioadă de peste 20 de ani în urmă, în timpul studiilor magistratului”, se menționa într-un comunicat făcut public.

Drept răspuns la valul de critici în adresa sa, Comisia Pre-Vetting a publicat o declarație cu privire la audierea părinților magistratului Ion Chirtoacă.

La 15 martie, și magistrata Cupcea Veronica de la Judecătoria Orhei, a fost audiată repetat, în cadrul Comisiei Pre-Vetting. Candidata la funcția de membră în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a izbucnit în lacrimi la întrebarea despre așa-zisă donație de 150 de mii de lei, din partea fiului său.

La 22 martie, Aureliu Postică, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și ex-candidat la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a fost evaluat repetat, de Comisia Pre-Vetting, în baza deciziei Curții Supreme de Justiție (CSJ) din 1 august 2023. Postică a răspuns la mai multe întrebări legate de dubiile membrilor comisiei cu privire la veniturile și proprietățile familiei sale și s-a arătat indignat de unele suspiciuni, pe care le-a calificat drept nefondate. „Penibil! Le trebuie cursuri de drept fiscal”, a spus acesta.

În septembrie 2022, presa din România scria că, integritatea celor mai importanți magistrați din Moldova i-a fost încredințată lui Herman von Hebel, un jurist olandez cu un CV dubios.



Pub