(video) „Maia Sandu, auziți-ne!” Un feroviar de la protest, cu mesaj pentru șefa statului, pe scările Președinției: Am venit să ne vedeți cum suferim de foame

Feroviarii care au protestat, astăzi, în centrul capitalei, inițial în fața Guvernului, au ajuns ulterior și la Președinție. Unul dintre angajații CFM i-a transmis un mesaj prin megafon Maiei Sandu, care, însă, este plecată astăzi la München, unde va participa la lucrările celei de-a 61-a ediții a Conferinței de Securitate, forum internațional dedicat securității globale.

Foto: colaj

„Vom continua să luptăm, să ieșim în stradă până vom fi auziți! Doamna Sandu, auziți-ne! Ne-am trezit la ora 1 noaptea să venim aici, ca să ne auziți și să ne răspundeți la întrebări, să vedeți cum suferim de foame!”, s-a adresat un angajat al CFM șefei statului pe scările de la Președinție.

„Dați-ne salariul!”, au scandat manifestanții adunați în fața instituției prezidențiale.

Angajații Căilor Ferate, care nu și-au primit salariile din vara anului trecut, au ieșit astăzi la protest, în centrul capitalei. Oamenii s-au adunat, inițial, în fața Guvernului, dar planifică să meargă și la Parlament, și la Președinție.

Feroviarii au ieșit la protest și în orașul Bălți. „Autoritățile și-au șters picioarele de noi. Am vrut să ieșim la protest încă în octombrie, atunci ne-au dat salariile pe 2 luni, au găsit de unde. Dar deja e jumătate de an. Mai rău de atât nu se poate”, a spus una dintre manifestante. „Nu cred în promisiunile șefului CFM. La fel ne-au spus înainte de alegeri, ne-au dat salariul pe două luni și ne-au închis gurile, pentru că nu le era convenabil să ieșim în stradă înainte de alegeri. Scrutinul a trecut și La revedere. Ce e cu această bătaie de joc?”, a adăugat un alt protestatar.

Unul dintre feroviarii prezenți la protestul de astăzi, de la Guvern, s-a arătat indignat de faptul că niciunul dintre oficialii statului nu a ieșit la manifestanți, să le spună când își vor primi salariile restante. „Unde sunt Sandu, Recean, Bolea? A murit Bolea? Nu, atunci să vină la noi”, a spus bărbatul.

Șeful Căii Ferate din Moldova a postat un mesaj pe Facebook, pentru feroviarii care protestează în fața Guvernului, nemulțumiți de restanțele salariale. „Vreau să fiu sincer cu voi: situația actuală a CFM nu este una pe care am creat-o noi, dar este responsabilitatea noastră să o rezolvăm. Știu că fiecare zi fără un salariu este o zi grea. Vă cer doar un lucru: să rămânem uniți și să avem încredere că împreună vom reuși să redresăm CFM”, se menționează în postarea de pe pagina întreprinderii.

Și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, s-a adresat, într-un mesaj pe Facebook, feroviarilor care au protestat astăzi în fața Guvernului. „În ultimii 10-15 ani, Întreprinderea de Stat „Căile Ferate ale Moldovei” (CFM) a fost gestionată prost și iresponsabil, iar situația în care am ajuns azi a fost cauzată, inclusiv, din nedorința managementului anterior de a lua decizii complicate, dar necesare. Salariile restante trebuie plătite, iar aceasta este prioritatea conducerii actuale”, a scris Bolea.

De cealaltă parte, o angajată a Căii Ferate din Moldova s-a arătat indignată de faptul că nu se găsesc bani pentru restanțele la salarii, în timp ce politicienii își primesc leafa la timp. „Vreau să-l întreb pe domnul Bolea, de când a intrat în funcție, a primit salariu? El din 2024 a primit salariu? Și domnul Grosu a spus că asta e o bortă, dar din care bortă dumnealui primește salariu?”, a spus, indignată, femeia, care a participat la protestul din centrul capitalei.

Acum câteva zile, Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova a anunțat organizarea unor acțiuni de protest vineri, 14 februarie 2025, de ziua Sf. Valentin, în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii și a înainta mai multe revendicări către autorități.

În ianuarie, activitatea stației din Ocnița era grav afectată, după ce o parte dintre angajați au încetat munca, nemulțumiți de restanțele salariale. Aceștia au mărturisit că li s-a terminat răbdarea și au dat vina pe autoritățile centrale pentru lipsa soluțiilor. De cealaltă parte, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că Guvernul este la curent cu situația de la CFM, dar nu executivul se face responsabil de restanțele salariale.

În luna septembrie 2024, Calea Ferată din Moldova (CFM) a achitat salariu angajaților întreprinderii abia pentru luna aprilie.

În luna februarie 2024, datoriile la salarii către angajații Căii Ferate din Moldova se ridicau la circa 40 de milioane de lei, potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de atunci, Andrei Spînu.

La 29 ianuarie 2024, șeful CFM, Oleg Tofilat, a depus cerere de demisie la APP. Ulterior, la 12 februarie 2024, APP a anunțat că interimatul funcției de director al CFM, după demisia lui Oleg Tofilat, va fi preluat de către Serghei Tomșa, „actual vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune, cu experiență de peste 2 decenii în cadrul întreprinderii”.

Câteva zile mai devreme, Federația Sindicală a Feroviarilor din R. Moldova solicita autorităților statului să găsească soluții în regim de urgență, pentru plata restanțelor la salarii angajaților Căilor Ferate, mai mulți dintre care nu și-au primit remunerarea încă din luna octombrie a anului trecut. Situația gravă din domeniu este prezentată într-o scrisoare publică, adresată președintei Maia Sandu, speakerului Parlamentului, Igor Grosu, ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, directorului APP, Roman Cojuhari, directorului Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu, și Avocatului Poporului, Ceslav Panico.

La peste o lună după demisia lui Tofilat de la CFM, Andrei Spînu declara că se aștepta că fostul șef al Întreprinderii Calea Ferată din Moldova va rămâne în funcție, pentru a soluționa problema restanțelor la salariile angajaților CFM. „Mă așteptam ca atunci când este mai greu, să rămâi și să pui umărul să depășești situația, nu să pleci”.

Ulterior, fostul șef al Căii Ferate, Oleg Tofilat, a făcut dezvăluiri despre motivele din care și-a dat demisia. Acesta susținea că în timp ce era în discuții cu băncile comerciale, ca întreprinderea să obțină un credit, „în oraș au apărut zvonuri despre înlocuirea sa cu o altă persoană”. „Vestea precum că la Calea Ferată va fi un nou director era alimentată, din câte am înțeles, de unii exponenți din conducerea țării, a declarat Tofilat”.

La începutul lunii ianuarie 2024, ministrul de atunci al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, declara că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” are datorii „de o lună, maximum două luni la plata salariilor”. „Suntem optimiști și credem că vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații CFM să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, preciza atunci Spînu.

În aprilie 2021, o comisie de anchetă creată în Parlament, la inițiativa fracțiunii PSRM, a raportat că Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” a fost delapidată, în ultimul deceniu, de peste 1,5 miliarde de lei.

Președintele comisiei, Oleg Lipski, a declarat plenului Legislativului că „declinul acestei întreprinderi strategice ale statului a început din anul 2010, iar din cauza administrării defectuoase, milioanelor investite în vânt, cheltuielilor nejustificate, schemelor ilicite, contractelor dubioase și licitațiilor trucate, CFM a fost adusă în prag de prăbușire”.

În mai, 2021, în rezultatul concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Consiliul de administrație al CFM l-a desemnat învingător pe Oleg Tofilat.

Oleg Tofilat a fost consilier al prim-ministrului în domeniul transporturilor și infrastructurii.

În iulie 2021, PCCOCS a efectuat percheziții la Calea Ferată din Moldova, la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala (ex-director CFM), Grigore Condurachi (ex-vicedirector CFM), precum si la oficiile companiilor de expediție, ce aparțin: Pîrlog M., Objelianskaia I., Godzin V., Balan D., Mitu E., etc., iar fostul deputat Alexandr Slusari scria că procurorii ar fi găsit 3 milioane de lei și circa 100 mii de euro.

În acea perioadă, angajații CFM erau de aproape 6 luni fără salarii. În context, salariaților li s-a propus o soluție. Potrivit unei inițiative, lansate de președintele Oleg Tofilat, angajatul va lua un credit în mărimea restanței salariale, iar CFM va achita dobânda și comisionul de administrare. Ulterior, compania va lichida datoriile și nu va mai plăti dobânda, iar angajatorul ar urma să închidă creditul cu banii încasați.

Doina Ioana Străiteanu, avocată și expertă în Drepturile Omului a calificat inițiativa lui Tofilat drept un „nonsens”. „Fiți vigilenți și analizați atent această propunere, care, de fapt, nu avantajează deloc salariatul CFM. Dacă CFM nu are capacitatea de plată a salariilor restante, nu va avea nici capacitatea să achite dobânzile calculate pe aceste împrumuturi. Contractul de creditare ar putea avea prevederi care să vă oblige să le achitați din cont propriu, dacă CFM întârzie cu plata”, preciza atunci avocata.

Tot în iulie 2021, Alexandr Slusari declara că „ultimul tren deservit de CFM Bălți nu va mai circula, din 26 iulie”, iar „datoriile CFM au depășit 800 mil. lei, dintre care circa 180 mil. sunt restanțele la salariu”. Mai mult decât atât, acesta spunea că instituția „continuă calea spre faliment”, iar circulația pe rutele internaționale nu a fost reluată, pentru că „nu a fost nicio încercare de a o restabili”.

La rândul său, Tofilat l-a acuzat pe Slusari că „bate câmpii”. „Dacă era interesat de CFM, ar fi putut să mă contacteze, să vadă ce întreprindem, ce planuri avem și ce succese înregistrăm. Pot să-i povestesc cu drag despre finanțele corporative, politicile publice și planurile de investiții. Însă domnia sa preferă să isterizeze colectivul feroviar și societatea cu analize de doi bani și inițiative puerile, în loc să comunice - nu de alta, ne cunoaștem încă de la ultima desemnare a Guvernului Ion Sturza, când eram viitori colegi de cabinet”, scria atunci Oleg Tofilat.


Pub