(video) Spînu, la peste o lună după demisia lui Tofilat de la CFM: Atunci când e mai greu, rămâi și pui umărul, nu pleci

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că se aștepta ca fostul șef al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, Oleg Tofilat, va rămâne în funcție, pentru a soluționa problema restanțelor la salariile angajaților CFM. „Mă așteptam ca atunci când este mai greu, să rămâi și să pui umărul să depășești situația, nu să pleci”, a declarat Spînu, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

Foto: captura foto

Întrebat de ce nu s-au luat bani din bugetul de stat, pentru a achita salariile restante angajaților, Andrei Spînu a răspuns: „CFM este o întreprindere, nu este o instituție publică. O întreprindere trebuie în primul rând să poată supraviețui și să se dezvolte din propriile venituri. Statul nu are suficienți bani pentru a finanța neperformanța întreprinderilor de stat, noi avem alte priorități: să facem drumuri, să facem infrastructura feroviară, să plătim pensii, să creștem salariile, să investim în educație. Bugetul statului e unic, dacă luăm din buget, care înseamnă educație, sănătate, drumuri și dăm să acoperim lipsa de performanță a unei întreprinderi de stat, nu este corect. L-am rugat inclusiv pe fostul director să facă anumite optimizări de costuri la Calea Ferată. Nu poți să dai bonusuri, premii atunci când compania este în pierdere. Dacă se vrea, se fac suficiente optimizări ca să mai salvezi un pic, nu spun că asta avea să schimbe total situația de la CFM, dar se rezolvă anumite lucruri. Mă bucur că am avut această înțelegere cu noul director. Am venit cu suportul de la APP, s-a mai discutat cu Ministerul Finanțelor  ca să avem anumite eșalonări pe anumite costuri, astfel ca să ne asigurăm că oamenii își primesc salariile într-un ritm mai rapuid, Mi-aș fi dorit ca într-o clipă să pot da toate salariile, dar trebuie să facem un lucru sustenabil și să ne asigurăm că această companie va rezista în timp, nu doar acestei situații care este acum”.

Cât despre demisia lui Oleg Tofilat, ministrul a precizat: „Domnul Tofilat a plecat atunci când avea 4 luni de restanțe la salarii, la sfârșitul lunii ianuarie. Dacă sincer, mă așteptam ca atunci când este mai greu să rămâi și să pui umărul să depășești situația, nu să pleci. A decis să plece, e decizia dumnealui, nu i-a cerut nimeni demisia. Noul director interimar a preluat întreprinderea, vom vedea, e devreme să laud”.  

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat, ieri, că angajații Căii Ferate din Moldova și-au primit restanțele la salarii pentru lunile octombrie și noiembrie, iar în ultimele zile li se oferă remunerarea și pentru luna decembrie a anului trecut. „Agenția Proprietății Publice a oferit, printr-o întreprindere de stat, un credit către CFM, pentru a putea plăti, în regim mai rapid, aceste datorii”, a declarat Spînu.

În luna februarie, datoriile la salarii către angajații Căii Ferate din Moldova se ridicau la circa 40 de milioane de lei, potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

La 12 februarie, APP a anunțat că interimatul funcției de director al CFM, după demisia lui Oleg Tofilat, va fi preluat de către Serghei Tomșa, „actual vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune, cu experiență de peste 2 decenii în cadrul întreprinderii”.

La 29 ianuarie, șeful CFM, Oleg Tofilat, a depus cerere de demisie la APP.

Câteva zile mai devreme, Federația Sindicală a Feroviarilor din R. Moldova solicita autorităților statului să găsească soluții în regim de urgență, pentru plata restanțelor la salarii angajaților Căilor Ferate, mai mulți dintre care nu și-au primit remunerarea încă din luna octombrie a anului trecut. Situația gravă din domeniu este prezentată într-o scrisoare publică, adresată președintei Maia Sandu, speakerului Parlamentului, Igor Grosu, ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, directorului APP, Roman Cojuhari, directorului Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu, și Avocatului Poporului, Ceslav Panico.

La începutul lunii ianuarie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, declara că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” are datorii „de o lună, maximum două luni la plata salariilor”. „Suntem optimiști și credem că vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații CFM să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, preciza atunci Spînu.

În aprilie 2021, o comisie de anchetă creată în Parlament, la inițiativa fracțiunii PSRM, a raportat că Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” a fost delapidată, în ultimul deceniu, de peste 1,5 miliarde de lei.

Președintele comisiei, Oleg Lipski, a declarat plenului Legislativului că „declinul acestei întreprinderi strategice ale statului a început din anul 2010, iar din cauza administrării defectuoase, milioanelor investite în vânt, cheltuielilor nejustificate, schemelor ilicite, contractelor dubioase și licitațiilor trucate, CFM a fost adusă în prag de prăbușire”.

În mai, 2021, în rezultatul concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Consiliul de administrație al CFM l-a desemnat învingător pe Oleg Tofilat.

Oleg Tofilat a fost consilier al prim-ministrului în domeniul transporturilor și infrastructurii.

În iulie 2021, PCCOCS a efectuat percheziții la Calea Ferată din Moldova, la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala (ex-director CFM), Grigore Condurachi (ex-vicedirector CFM), precum si la oficiile companiilor de expediție, ce aparțin: Pîrlog M., Objelianskaia I., Godzin V., Balan D., Mitu E., etc., iar fostul deputat Alexandr Slusari scria că procurorii ar fi găsit 3 milioane de lei și circa 100 mii de euro.

În acea perioadă, angajații CFM erau de aproape 6 luni fără salarii. În context, salariaților li s-a propus o soluție. Potrivit unei inițiative, lansate de președintele Oleg Tofilat, angajatul va lua un credit în mărimea restanței salariale, iar CFM va achita dobânda și comisionul de administrare. Ulterior, compania va lichida datoriile și nu va mai plăti dobânda, iar angajatorul ar urma să închidă creditul cu banii încasați.

Doina Ioana Străiteanu, avocată și expertă în Drepturile Omului a calificat inițiativa lui Tofilat drept un „nonsens”. „Fiți vigilenți și analizați atent această propunere, care, de fapt, nu avantajează deloc salariatul CFM. Dacă CFM nu are capacitatea de plată a salariilor restante, nu va avea nici capacitatea să achite dobânzile calculate pe aceste împrumuturi. Contractul de creditare ar putea avea prevederi care să vă oblige să le achitați din cont propriu, dacă CFM întârzie cu plata”, preciza atunci avocata.

Tot în iulie 2021, Alexandr Slusari declara că „ultimul tren deservit de CFM Bălți nu va mai circula, din 26 iulie”, iar „datoriile CFM au depășit 800 mil. lei, dintre care circa 180 mil. sunt restanțele la salariu”. Mai mult decât atât, acesta spunea că instituția „continuă calea spre faliment”, iar circulația pe rutele internaționale nu a fost reluată, pentru că „nu a fost nicio încercare de a o restabili”.

La rândul său, Tofilat l-a acuzat pe Slusari că „bate câmpii”. „Dacă era interesat de CFM, ar fi putut să mă contacteze, să vadă ce întreprindem, ce planuri avem și ce succese înregistrăm. Pot să-i povestesc cu drag despre finanțele corporative, politicile publice și planurile de investiții. Însă domnia sa preferă să isterizeze colectivul feroviar și societatea cu analize de doi bani și inițiative puerile, în loc să comunice - nu de alta, ne cunoaștem încă de la ultima desemnare a Guvernului Ion Sturza, când eram viitori colegi de cabinet”, scria atunci Oleg Tofilat.


Pub