„Întâi de toate, vreau să spun că noul an 2025 vine pentru echipa noastră cu multe obiective pe care ni le-am setat încă din anul 2024. Este vorba despre continuarea proiectelor și inițiativelor desfășurate în anii precedenți. Ne propunem să oferim în continuare servicii de calitate pentru tineri în centrele de tineret din municipiul Chișinău. Avem cinci centre de tineret care au ajuns la un moment în care găzduiesc foarte mulți tineri.
În anul 2024, am avut peste 50.000 de tineri care au vizitat centrele de tineret, iar unul dintre obiectivele noastre pentru anul 2025 este să dublăm această cifră, ajungând la 100.000 de tineri care să ne viziteze centrele. Totodată, ne propunem să candidăm din nou pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului și să obținem acest titlu, muncind mai mult la această candidatură.
Un alt obiectiv important pentru 2025 este să avansăm în domeniul relațiilor internaționale și al colaborărilor cu alte țări europene care dețin, la rândul lor, centre de tineret. În acest context, doresc să menționez că în 2025 vom găzdui Adunarea Generală a Agenției Europene de Informare și Consiliere pentru Tineri (ERYICA). Evenimentul va avea loc în luna mai, la Chișinău, și va reuni reprezentanți din cele 26 de țări membre ale acestei agenții.

E o idee la care revin de fiecare dată când îmi aduc aminte de acea perioadă din viața mea, când trebuia să aleg între Moldova sau o altă țară din Europa pentru a-mi continua studiile. Mă întrebam ce o să fac în țara în care urma să plec, deoarece trebuia să o iau de la zero. Mă întrebam, totodată, dacă acea țară îmi va putea oferi oportunitățile pe care le aveam acasă. Și, punându-mi aceste întrebări, am găsit răspunsul. Am ales să rămân acasă, am ales să rămân în țară pentru a contribui la dezvoltarea acesteia, pentru a dezvolta comunitatea în care ne aflăm.
A fost, de fapt, o ședință la Direcția Generală, la care trebuia să participe cineva din școala noastră. Din întâmplare, mă aflam în birou în momentul în care se discuta despre cine ar trebui să meargă. Fiind un tânăr activ în școală, directorul a spus: „Uite, poate merge Petru la această ședință, iar apoi ne va transmite ce s-a discutat acolo.” Am acceptat cu bucurie această provocare și am mers la ședință.
Îmi amintesc că am găsit și poza făcută acum 12 ani. După ce am ieșit de la ședință, am sunat-o pe diriginta mea, care era și director adjunct pe educație, și i-am spus: „Uite, multe școli au consilii ale elevilor, sau senat, cum se numea atunci. Poate și multe școli au în continuare. Dacă îmi permiteți, vreau să îmi fac echipa mea, să începem activitatea, și vă promit că va fi o activitate foarte, foarte bună.” Și așa a fost.

La Centrul de Tineret se desfășoară o mulțime de evenimente. Tinerii de astăzi, având la dispoziție acest centru, sunt cei care organizează evenimentele și cei care merg pe teren pentru a informa alți tineri. Avem o echipă mobilă, un centru de informare pe strada pietonală, trotinete electrice cu care tinerii se deplasează prin cartiere și parcuri pentru a informa alți tineri despre oportunitățile oferite de Centrul de Tineret.
De asemenea, avem o echipă care se ocupă de educația nonformală pentru tineri, precum și un studio de filmări – Media Hub Chișinău – care dezvoltă două proiecte importante: un podcast și o emisiune.
Totodată, Centrul de Tineret oferă servicii gratuite de consiliere psihologică, ghidare și orientare în carieră. Tinerii care vin la centru apreciază în mod special lucrătorii de aici. Așa cum spuneam, avem o echipă foarte bine pregătită, care reușește să creeze un mediu prietenos și sigur.
Orice tânăr trebuie ascultat și auzit. În primul rând, este important să înțelegem care este problema lui. Evident, nu voi vorbi acum despre cazuri concrete, pentru că tot ce discutăm în cadrul centrului este absolut confidențial.

În general, problemele sau provocările tinerilor sunt foarte diverse, de la caz la caz. Am întâlnit tineri care nu aveau un loc de trai sau care proveneau din familii social-vulnerabile și aveau nevoie de sprijinul nostru. Am avut astfel de cazuri în care am reușit să ajutăm tinerii să-și găsească un loc de trai, să se înscrie la studii, iar acum aceștia și-au finalizat studiile și au un loc de muncă stabil.
Practic, tot ceea ce facem este rezultatul muncii în echipă. Prima zi de muncă din anul 2025 a început, în primul rând, cu o ședință alături de toți colegii. Am vizitat fiecare sector, discutând separat cu fiecare echipă, pentru a stabili obiectivele pentru acest an”, a povestit Petru.
Urmărește întregul interviu mai jos:
În ediția precedentă, am stat de vorbă cu Ștefan Burghiu, căpitanul echipei Zimbru Chișinău. Am discutat despre primii pași în fotbal, motivația de a continua să joace în Republica Moldova și deciziile care i-au marcat viața personală și profesională.
Am discutat cu fostul participant Gladiator Challenge, Alexandru Moscovciuc. Ne-a relatat despre provocările și lecțiile învățate din competiție, dar și despre pasiunea sa pentru apicultură, pe care o vede nu doar ca o sursă de venit, ci și ca un mod de a promova sănătatea.
Invitatul nostru a fost și președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Cristian Vizir. Acesta ne-a povestit despre momentul care l-a motivat să schimbe ceva în societate, despre colaborarea cu Ministerul Educației și cât de deschise sunt autoritățile la inițiativele tinerilor. De asemenea, am discutat despre problemele tinerilor, printre care se numără și condițiile din căminele studențești.
Despre muzică am discutat cu interpreta Mădălina Țurcanu. De la primele note cântate în corul bisericesc, până la finala emisiunii Superstar, colaborarea cu Smiley, realizările în songwriting și primii pași în muzică, Mădălina ne-a vorbit despre parcursul ei artistic.
Am vorbit și cu președinta organizației ESN Chișinău, Mădălina-Mihaela Antoci. Aceasta a trăit în Franța, Italia și Portugalia, însă spune că cel mai bine este acasă, în țara noastră. A început cu studii în medicină, continuându-și apoi parcursul academic cu o specializare în marketing. Totuși, activitatea de suflet a tinerei rămâne voluntariatul.
L-am avut drept invitat și pe fotbalistul Fabian Pegza. Născut în Chișinău, sportivul și-a început cariera la Academia Zimbru, iar după o pauză de un an, a revenit cu forțe noi. Cu un sezon impresionant de 24 de goluri, convocări la Naționala Moldovei și vise de a juca în Europa, Fabian ne vorbește despre sacrificiile și munca din spatele succesului său.
Am discutat cu și actrița Victoria Manciu, care activează în acest moment la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Deși la început a urmat un alt drum, studiind contabilitatea la colegiu, tânăra a simțit că adevărata ei vocație este arta actoricească.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!