„M-am născut în Tashkent, Uzbekistan. Mai apoi, ne-am întors în Moldova. Nu țin minte multe din copilăria petrecută în țara noastră, pentru că ulterior am locuit în Franța trei ani. Iarași ne-am întors acasă și mi-am continuat studiile la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”. În gimnaziu, am plecat din nou în Franța.

În liceu, am fost acceptat la două facultăți din Franța, dar am ales să rămân acasă. Am avut această experiență de a trăi peste hotare și știu sentimentul de a nu fi neapărat dorit. Cum o să te simți acasă, nu te vei simți nicăieri.

Primii pași în voluntariat au fost în cadrul Consiliului Elevilor de la mine din liceu. A Au apărut frustrări și neplăceri de ceea ce se întâmpla acolo. Erau anumite probleme care nu se soluționează, iar dacă ei nu sunt gata să facă sunt gata eu să fac. Am încercat să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Elevilor, însă prima mea tentativă nu a avut succes. Am pierdut alegerile în favoarea unui coleg dintr-o clasă mai mare, care era la fel de competent. Totuși, am avut o colaborare excelentă cu președintele ales, iar în urma alegerilor am primit oportunitatea de a ocupa funcția de șef de departament în cadrul Consiliului.

Am activat o perioadă în acest post, ceea ce mi-a permis să înțeleg mai bine cum funcționează Consiliul și să dobândesc mai multă experiență. După un an, am decis să candidez din nou, de data aceasta fiind mult mai activ în cadrul organizației. Implicarea mea anterioară și experiența acumulată au făcut ca, de această dată, să fie mai dificil pentru ceilalți să mă concureze. Astfel, am obținut mandatul de președinte al Consiliului Elevilor.

Revenind la activitatea mea în cadrul Consiliului Elevilor, am început să devin vizibil prin inițiativele propuse în Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor. La început, rețeaua număra doar 11 consilii membre, majoritatea fiind din municipiul Chișinău, ceea ce era de așteptat, dat fiind că eu eram tot din Chișinău și era mai ușor să discut cu instituțiile de aici. Pe măsură ce am crescut și am început să fim cunoscuți, am extins rețeaua și în alte localități.

Am fost contactați de consilii din Orhei, iar apoi ne-am extins în Bălți, Ungheni, Cahul și alte raioane. Am avut șansa să călătorim prin toată țara, uneori cu microbuzul, alteori cu prietenii. Nu am reușit să ajungem în toate raioanele, dar procesul de recrutare a fost gestionat excelent de echipa responsabilă. În prima jumătate a mandatului meu ca președinte, numărul consiliilor membre a crescut de la 10-15 la aproximativ 80. Echipa de Resurse Umane a făcut o muncă imensă, contactând și motivând persoane din întreaga țară, fără să avem acces la o bază de date oferită de Ministerul Educației.

Am primit mandatul de președinte a Consiliului Național al Tineretului din Moldova de curând, în vara anului 2024. Am fost ales prin procesul de votare, care a avut loc în luna iulie, iar din data de 12 august mi-a fost predată ștafeta de către Teodora, fosta președintă. Astfel, avem aproximativ trei luni de când activăm împreună cu noul birou de conducere.

Este o problemă serioasă faptul că un tânăr de 18, 19 sau 20 de ani, care decide să rămână în țară pentru a-și continua studiile aici, este nevoit să se mute din localități precum Edineț sau Soroca la Chișinău și să trăiască într-o cameră cu alte cinci persoane, în condiții precare, cu mucegai. Nu cred că aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem față de tinerii care aleg să nu plece peste hotare, ci să rămână și să investească timpul și efortul lor în această țară. De aceea, încercăm să schimbăm aceste lucruri și să atragem atenția autorităților competente.

Evident, am realizat un chestionar online prin care am colectat informații despre aceste situații. De exemplu, am aflat despre cazuri din căminele colegiilor din Republica Moldova, unde tinerii sunt obligați să părăsească camerele de dimineață, chiar dacă au cursuri abia după prânz. În plus, apa și energia electrică sunt deconectate după ora 22:00, ceea ce face imposibil pentru studenți să studieze sau să se pregătească corespunzător pentru examene.

Nu este normal ca un student sau elev, aflat în plină perioadă de examene, să fie limitat în procesul său de învățare din cauza unor astfel de restricții. Dacă cineva găsește motivația să învețe până târziu, este frustrant să nu poată face acest lucru pentru că lumina este tăiată centralizat. În astfel de situații, tinerii ajung să învețe la lumina lanternei sau folosind baterii, ceea ce nu este deloc în regulă. 

Eu am obținut certificatul de cunoaștere a limbii franceze, nivel C1, încă din clasa a 10-a. Teoretic, profesorii de limbă străină din instituțiile de învățământ dețin și ei acest certificat C1, deoarece nivelul C2, atât în cazul limbii franceze, cât și al altor limbi străine, este, de regulă, rezervat doar nativilor.

Din acest motiv, atunci când ai un astfel de certificat, care confirmă competențele tale lingvistice, ajungi, practic, la un nivel comparabil cu cel al profesorului. Cu toate acestea, evaluările aplicate elevilor la tezele semestriale nu reflectau întotdeauna corect nivelul lor de cunoștințe. Au existat elevi care s-au simțit dezamăgiți de notele primite, deși aveau performanțe uimitoare în limba străină, dețineau același certificat C1 și consumau frecvent conținut în acea limbă.

Astfel, a apărut întrebarea: de ce trebuie să susținem aceste teze semestriale, care par a fi doar un exercițiu de pregătire pentru bacalaureat, în condițiile în care noi, cei care avem certificatul, suntem scutiți de bacalaureat și primim nota 10 din oficiu? Această cerință reprezenta un efort suplimentar, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Din acest context, a luat naștere ideea unei petiții pentru a elimina aceste teze semestriale pentru elevii cu certificatul C1. Totuși, reacția autorităților, inclusiv a Ministerului Educației și Cercetării, a fost inițial una de indiferență. Cu toate acestea, într-un timp scurt, am reușit să strângem peste 2.000 de semnături pentru această petiție”, a povestit Cristian.

Urmăriți interviul integral mai jos:

---