CALM a transmis o adresare oficială președintei Republicii Moldova, conducerii Parlamentului, deputaților, premierului, Cancelariei de Stat și Procurorului General.
Organizația susține că mai multe primării au primit notificări prin care sunt incluse în mod obligatoriu în anumite „clustere”, fără acordul lor și cu termene foarte scurte pentru răspuns.
Potrivit CALM, unele localități ar urma să preia alte comunități fără resurse financiare, personal sau instituții suplimentare, în timp ce responsabilitatea pentru noile atribuții ar reveni primăriilor existente. Organizația mai susține că procesul afectează inclusiv localitățile care au trecut deja prin amalgamare voluntară.
CALM invocă lipsa unei legi organice care să reglementeze o asemenea procedură, probleme privind consultarea autorităților locale și populației, precum și lipsa unor studii de impact și a resurselor necesare.
„Nimeni la CALM nu contestă nevoia unei reforme și nici dreptul Parlamentului de a legifera organizarea teritoriului. Contestăm felul în care se procedează: fără lege, fără să fie întrebat cineva și fără bani. Iar când ajung să fie afectate deopotrivă comunitățile care au cooperat și cele care funcționează normal, nu mai vorbim despre o reformă a capacității administrative”, a declarat Tatiana Badan, Președinte al CALM, potrivit unui comunicat.
Deputatul PSRM Dorin Pavaloi a solicitat, în ședința din 28 iulie Parlamentului, retragerea din agenda a proiectului 235, ce prevede „promovarea eticii profesionale și modernizarea sistemului de management al resurselor umane în administrația publică centrală”. „De fapt, acesta vine să schimbe altă lege, cea care ține de amalgamarea voluntară. Având în vedere poziția principială a CALM, rog scoaterea de pe ordinea de zi”, a menționat alesul.
Amendamentul a stârnit reacții critice din partea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Organizația susține că modificarea ar fi fost introdusă fără consultarea autorităților locale și acuză parlamentarii că încearcă să „acopere” problemele apărute în procesul reformei administrativ-teritoriale.
La 24 iulie, Congresul Autorităților Locale din Moldova a anunțat că susține poziția premierului Vasile Tofan privind lichidarea nivelului raional și solicită noului Guvern să inițieze procedura de revizuire a Constituției Republicii Moldova pentru eliminarea raioanelor.
Guvernul Republicii Moldova a propus o reformă amplă a administrației publice locale, care urmărește consolidarea primăriilor și reorganizarea raioanelor.
Potrivit președintei Maia Sandu, reforma este „una dintre cele mai complicate transformări din țara noastră.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a acuzat guvernarea că reforma administrației publice locale ar fi „strict politică” și nu ar avea nicio legătură cu „bunăstarea cetățenilor sau cu eficiența financiară”.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a fost întrebat câte primării ar urma să rămână în urma procesului de amalgamare administrativă. Potrivit acestuia, statisticile arată că aproximativ 60% dintre primăriile din Republica Moldova administrează localități cu o populație mai mică de 1.500 de cetățeni. „Noi nu credem că, pe termen lung, asemenea primării vor putea administra servicii, proiecte și programe la nivelul așteptărilor cetățenilor din acele comunități”, a precizat acesta.
Și Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a criticat dur reforma administrativ-teritorială, inițiată de PAS. „Încalcă prevederile Constituției. Scopul principal al puterii este de a subordona, de a centraliza tot cu ce se ocupă raioanel”.
În context, PSRM a anunțat că în localitățile țării a demarat campania de colectare a semnăturilor împotriva reformei administrației publice locale, promovate de guvernare.
Anterior, această reformă a fost criticată și de președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc. Acesta a declarat, într-o intervenție video, că „presedinta Republicii Moldova a pus la cale o reformă administrativ-teritorială a primăriilor și raioanelor ascunsă”.
La 27 mai 2026, CALM a examinat proiectul de Hotărâre a Guvernului „Pentru modificarea Metodologiei de amalgamare a unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 925/2023″ și a emis aviz negativ, invocând multiple devieri de la principiile constituționale și internaționale privind autonomia locală și buna guvernare.
La data de 16 august 2022, președinta Maia Sandu a declarat că la Chișinău se discută despre o eventuală reformă administrativă, în contextul în care tot mai mulți primari se întreabă dacă Moldova are nevoie de atâtea raioane și în special de atâtea consilii raionale.
În replică, fostul prim-ministru Ion Chicu a venit cu o reacție dură la anunțul șefei statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!