Potrivit responsabililor, solicitarea vine după ce Parlamentul a acordat votul de încredere noului Cabinet de miniștri, iar premierul Vasile Tofan s-a pronunțat anterior asupra ineficienței consiliilor raionale.
„CALM consideră că raioanele reprezintă o structură depășită, lipsită de atribuții reale și care consumă anual milioane de lei din bugetul de stat, fără a aduce valoare adăugată în procesul de guvernare locală. Menținerea acestui nivel administrativ artificial generează cheltuieli inutile și frânează dezvoltarea comunităților locale.
Argumente principale în favoarea lichidării raioanelor:
- Raioanele nu mai au competențe clare și utile pentru cetățeni.
- Structura actuală dublează funcțiile administrației publice locale și centrale.
- Bugetul de stat suportă cheltuieli semnificative pentru menținerea unor instituții fără rol real.
- Eliminarea nivelului II ar permite redirecționarea resurselor către primării și comunități, acolo unde nevoile cetățenilor sunt imediate și concrete”, notează responsabilii.
Potrivit CALM, în cazul existenței unui consens politic și a unei colaborări între instituțiile statului, reforma ar putea fi realizată într-un termen de aproximativ 7–9 luni.
„CALM consideră că realizarea acestui obiectiv reprezintă un test pentru premierul Vasile Tofan și o bază solidă pentru edificarea unui consens general privind reforma APL.
În concluzie, CALM reafirmă angajamentul său pentru o administrație publică locală eficientă, modernă și orientată spre cetățean. Eliminarea raioanelor va contribui la descentralizarea reală, la utilizarea judicioasă a banului public și la consolidarea autonomiei locale”, se mai arată în comunicatul emis.
Guvernul Republicii Moldova a propus o reformă amplă a administrației publice locale, care urmărește consolidarea primăriilor și reorganizarea raioanelor.
Potrivit președintei Maia Sandu, reforma este „una dintre cele mai complicate transformări din țara noastră.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a acuzata guvernarea că reforma administrației publice locale ar fi „strict politică” și nu ar avea nicio legătură cu „bunăstarea cetățenilor sau cu eficiența financiară”.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu a fost întrebat câte primării ar urma să rămână în urma procesului de amalgamare administrativă. Potrivit acestuia, statisticile arată că aproximativ 60% dintre primăriile din Republica Moldova administrează localități cu o populație mai mică de 1.500 de cetățeni. „Noi nu credem că, pe termen lung, asemenea primării vor putea administra servicii, proiecte și programe la nivelul așteptărilor cetățenilor din acele comunități”, a precizat acesta.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a criticat dur reforma administrativ-teritorială, inițiată de PAS. „Încalcă prevederile Constituției. Scopul principal al puterii este de a subordona, de a centraliza tot cu ce se ocupă raioanel”.
În context, PSRM a anunțat că în localitățile țării a demarat campania de colectare a semnăturilor împotriva reformei administrației publice locale, promovate de guvernare.
Anterior, această reformă a fost criticată și de președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc. Acesta a declarat, într-o intervenție video, că „presedinta Republicii Moldova a pus la cale o reformă administrativ-teritorială a primăriilor și raioanelor ascunsă”.
La data de 16 august 2022, președinta Maia Sandu declară că la Chișinău se discută despre o eventuală reformă administrativă, în contextul în care tot mai mulți primari se întreabă dacă Moldova are nevoie de atâtea raioane și în special de atâtea consilii raionale.
În replică, fostul prim-ministru Ion Chicu a venit cu o reacție dură la anunțul șefei statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!