31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 lei/l – noile rate ANRE de mâine 550 mln lei Guvernul alocă 550 mln lei pentru compensații la încălzire în sezonul rece 1 dronă O dronă a violat spațiul aerian moldovenesc pentru 2 minute, din direcția Ucrainei 4,8 Richter Cel mai puternic cutremur al anului în România: 4,8 Richter, simțit și la granița Moldovei
„Să nu punem Ucraina și Moldova într-o competiție.” Tofan, despre negocierile de aderare la UE: Avansarea vecinilor ne face mai puternici și viceversa

Negocierile de aderare ale Republicii Moldova și Ucrainei la UE nu trebuie transformate într-o competiție directă, ci gestionate strict pe baza meritelor individuale. Declarația aparține premierului Vasile Tofan, care a subliniat, în cadrul Summitului privind extinderea UE, că o „cursă forțată” între cele două state vecine nu este utilă pentru parcursul lor european. Premierul Vasile Tofan declară că, în parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, avansarea negocierilor trebuie să se bazeze pe meritele și progresele fiecăreia. „Nu cred că este util să punem Ucraina și Moldova într-o competiție sau cursă”, a afirmat prim-ministrul, în cadrul Summitului privind extinderea Uniunii Europene de la Bruxelles, la care a participat online.

Foto: Guvernul RM

„Parcursul european al Republicii Moldova, provocările de securitate și consolidarea independenței energetice au fost subiectele abordate astăzi de Prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul a două evenimente internaționale: Summitul privind extinderea Uniunii Europene, organizat de Euronews la Bruxelles, și Simpozionul European pentru Energie.

La Summitul Euronews, la care a participat online, Premierul a vorbit despre progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și despre obiectivul de a finaliza negocierile în primul trimestru al anului 2028. Șeful Executivului a subliniat că, în pofida atacurilor hibride, a dezinformării și a ingerințelor externe, Republica Moldova continuă să avanseze cu încredere pe calea europeană.

„Moldova s-a aflat în prima linie a războiului hibrid și a rezistat. Am fost supuși ani la rând dezinformării, propagandei și ingerințelor în alegeri, iar acum aceste atacuri îmbracă forme noi – de la atacuri cibernetice până la încălcări ale spațiului nostru aerian de către drone. Trebuie să recunoaștem aceste riscuri și să investim în apărarea noastră, atât în spațiul informațional, cât și în securizarea aeriană”, a declarat Prim-ministrul Tofan.

Referindu-se la regiunea transnistreană, premierul a subliniat că autoritățile continuă măsurile de integrare graduală a regiunii în spațiul economic și social național. Șeful Executivului a reiterat că existența conflictului transnistrean nerezolvat nu ar trebui să constituie un impediment pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În ceea ce privește parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, Premierul Vasile Tofan a subliniat că avansarea negocierilor trebuie să se bazeze pe meritele și progresele fiecăreia. „Nu cred că este util să punem Ucraina și Moldova într-o competiție sau cursă. Cred ferm că avansarea Ucrainei pe calea integrării europene face Moldova mai puternică, și viceversa”, a afirmat Prim-ministrul.

Într-un mesaj video adresat participanților la Simpozionul European pentru Energie, șeful Guvernului a prezentat progresele Republicii Moldova în consolidarea securității energetice. În ultimii cinci ani, capacitatea instalată de producere a energiei regenerabile a crescut de peste zece ori, depășind 1 gigawatt, iar țara a eliminat dependența de gazele rusești.

Premierul a evidențiat investițiile în infrastructura energetică, inclusiv dezvoltarea celor trei linii electrice de 400 kV care vor consolida conexiunile cu România, precum și extinderea interconexiunilor cu Ucraina. Totodată, a subliniat importanța investițiilor private și a simplificării procedurilor pentru dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă.

„Vrem ca Moldova să fie o punte energetică de încredere pentru nevoile urgente ale Ucrainei de astăzi și o platformă pentru reconstrucția sa de mâine”, a declarat Vasile Tofan.

Prim-ministrul a reiterat că integrarea europeană și transformarea energetică sunt obiective complementare, care vor contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și la consolidarea securității întregii regiuni”, se menționează în comunicatul remis de Guvern.

Republica Moldova ar putea primi, alături de Ucraina, Muntenegru și Albania, o traiectorie mai clară către aderarea la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește foi de parcurs individuale pentru cele patru țări considerate cele mai avansate în procesul de extindere, cu obiective concrete, termene orientative și reforme care trebuie îndeplinite pentru ca negocierile de aderare să poată avansa.

Candidaturile Ucrainei și Moldovei pentru aderarea la UE au evoluat până acum în paralel, însă un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI), publicat pe 8 septembrie, a separat Kievul de Chișinău și a inclus Moldova în aceeași categorie cu țările din Balcanii de Vest, dintre care mai multe sunt mai avansate în procesul de aderare.

Timp de 13 ani, clubul țărilor din Uniunea Europeană nu a mai acceptat noi membri, însă din cauza instabilității geopolitice și a competiției între marile puteri, presiunea crește asupra Bruxellesului să deschidă din nou porțile. În ciuda disperării oficialilor europeni de a părea cât mai puternici și hotărâți în fața provocărilor președintelui american Donald Trump, ei sunt totuși măcinați de incertitudine în legătură cu o posibilă extindere a UE, potrivit unei analize Financial Times.

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că Republica Moldova riscă să fie acceptată în Uniunea Europeană „fără drepturi”, acuzând actuala guvernare că este dispusă să accepte orice condiții. „Asta înseamnă trădarea intereselor țării”, a spus ex-președintele la „UNInterviu” de la UNIMEDIA.

Pe 9 iunie 2026, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Republica Moldova și Ucraina urmează să deschidă, în următoarele zile, primul cluster de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană ar trebui să analizeze posibilitatea de a limita temporar anumite drepturi de vot ale viitorilor membri ai blocului, printre care și Republica Moldova.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.

Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cerea începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.

După Parlamentul European, și Comisia Europeană a venit cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

R. Moldova și Ucraina au primit în decembrie 2023, la un summit UE, acceptul să înceapă negocierile de aderare.

Pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova.

Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

Pe data de 4 septembrie, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat, la București, că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova în toamna anului 2025.

Pe 10 septembrie 2025, Parlamentul European a cerut accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole.

Premierul Alexandru Munteanu a fost întrebat dacă va demisiona sau nu, în caz că Republica Moldova nu va adera la UE până în 2028.

Marea majoritate a moldovenilor privesc cu rezervă perspectivele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în următorii ani. Potrivit unui nou sondaj realizat de IMAS, 68,2% dintre respondenți nu cred că țara va deveni stat membru al UE până în 2028.

Comisia Europeană a propus o serie de reforme pentru extinderea UE, incluzând integrarea treptată și reguli mai stricte pentru candidați. Marta Kos a descris inițiativa ca un nou „moment Helsinki” și a cerut Uniunii Europene să se pregătească pentru o formulă care să funcționeze cu peste 30 de membri.


Pub