Promisiuni înainte de parlamentare. Președintele Consiliului European: UE va demara procedurile de preaderare cu Moldova după 28 septembrie

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat, la București, că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova în această toamnă, potrivit tvrinfo.ro

Foto: Profimedia

Într-o conferință de presă, susținută alături de președintele României, Nicușor Dan, oficialul european a vorbit despre extinderea UE și a lăudat guvernul Republicii Moldova pentru reformele pe care le adoptă în parcursul european.

„Ultimul Consiliu European a susținut în unanimitate propunerea de a deschide în mod oficial procedura de aderare a Republicii Moldova. Cu siguranță, după următoarele alegeri din 28 septembrie vom avea condițiile necesare pentru a demara procedurile de preaderare cu Moldova, un lucru foarte important”, a subliniat Costa.

UE ia în considerare acordarea unui pas important Republicii Moldova în procesul său de aderare la UE, înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc la sfârșitul lunii septembrie, plasând-o înaintea Ucrainei.

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.

Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.

R. Moldova și Ucraina au primit în decembrie 2023, la un summit UE, acceptul să înceapă negocierile de aderare.

Consiliul European a votat. Republica Moldova începe negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului European, Charles Michel.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.

Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.st stabilită oficial.

După Parlamentul European, și Comisia Europeană a venit cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.


Pub