19,37 lei/l ANRE: motorina coboară; benzina va fi 22,51 lei/l mâine 74 Rețineri în dosarul taberelor din Serbia; Vučić confirmă ruși prezenți 19,6698 lei/€ BNM: leul se întărește ușor; euro și dolarul în scădere patru zile 22 ani Al doilea inculpat în cazul Sergiu Oală, condamnat; familia cere pe viață
Maia Sandu vrea „vetting” la avocați: Să-și demonstreze sursa veniturilor. Unii apărători au participat la multe abuzuri

Președinta Maia Sandu vrea reformarea avocaturii, fiind nemulțumită de aceatsă ramură. „Au fost comise multe abuzuri și unii dintre avocați au participat la acestea”, a declarat președinta la RealitateaTV.

Foto: UNIMEDIA

„Nu vă supărați, dar cred că ar trebui să facem un vetting și avocaților. Și avocații trebui să fie oameni onești, să-și demonstreze sursa veniturilor. Trebuie o reformă a avocaturii, nu sunt mare specialist, dar trebuie să revenim la acest subiect. Au fost multe abuzuri comise și au participat și unii avocați la aceste abuzuri”, a declarat Maia Sandu.


PAS a avut o tentativă, în vara lui 2025, de a „reforma avocatura” și a modificat legea, astfel încât Ministerul Justiției urma să poată desemna câte trei reprezentanți ai societății civile în comisia de licențiere a avocaților și cea pentru etică și disciplină. Ambele comisii vor fi compuse din 11 membri, dintre care opt vor fi avocați.

O altă modificare le interzicea avocaților să ocupe funcții de conducere în cadrul Uniunii pentru două mandate consecutive. Ei vor trebui să respecte o pauză de 3 ani pentru a putea candida din nou.

Modificările au provocat un scandal monstru în breaslă și în societate.

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) a anunțat o grevă generală de zece zile, din data de 15 iulie 2025, pentru a protesta împotriva modificărilor adoptate recent de Parlament la Legea cu privire la avocatură. Președintele Uniunii, Dorin Popescu, susține că amendamentele au fost votate fără consultarea avocaților și fără respectarea procedurilor legale. „Modul clandestin în care a fot aprobat și votat amendamentul încalcă grav principiile transparenței procesului decizional”, a menționat Popescu.

Eduard Digore, cunoscut ca avocatul președintei Maia Sandu, a declarat public că nu va participa la greva generală de 10 zile, anunțată de Uniunea Avocaților din Moldova (UAM) începând cu 15 iulie 2025. Acesta consideră că profesia trebuie să fie un partener activ în reforma justiției, nu un obstacol, și critică modul în care a fost luată decizia de suspendare a activității în masă. „O scurtă analiză a activității Dvs. din ultimul an, corelată cu poziția exprimată în această postare, sugerează un conflict de interese, dar sunt sigură că vă descurcați și fără observația mea în analiza motivelor care stau de fapt în spatele acestei poziții exprimate public”, a scris magistrata Marina Rusu.

După ce modificările la Legea avocaturii au fost adoptate de Parlament, Ministerul Justiției anunță că a inițiat un dialog cu reprezentanții avocaturii și alte autorități, pe fundalul nemulțumirilor exprimate față de amendamentele recente.

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, critică modului în care Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, pe 10 iulie 2025, în lectură finală, mai multe amendamente pentru modificarea Legii cu privire la avocatură. Potrivit Ombudsmanului, procesul legislativ a fost derulat într-un ritm accelerat și fără consultarea prealabilă a Uniunii Avocaților din Republica Moldova – principala parte interesată.

Uniunea Națională a Barourilor din România se arată profund îngrijorată după ce Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, pe 10 iulie 2025, în lectură finală, mai multe amendamente pentru modificarea Legii cu privire la avocatură. „Este de neînțeles cum un stat aflat în plin parcurs de aderare la Uniunea Europeană poate adopta asemenea modificări cu impact sistemic asupra profesiei de avocat, fără o corelare cu legislația europeană în materie și fără a se inspira din bunele practici ale altor state membre”, scrie Uniunea.

Într-un final, președinta Maia Sandu, fiind în prag de alegeri, s-a văzut nevoită să nu promulge legea, dar a promis că avocatura oricum va fi reformată.


Pub