„În contextul discuțiilor privind amendamentele operate de Parlament la Legea avocaturii, precum și al acțiunilor anunțate de Uniunea Avocaților, Ministerul Justiției informează că a inițiat discuții cu reprezentanții avocaturii și cu autorități.
Pentru ziua de luni, ministerul va organiza o ședință comună cu scopul de a facilita dialogul între avocați, autorități, reprezentanți ai Parlamentului și alte părți vizate, pentru a analiza cele mai bune modalități de apărare a drepturilor cetățenilor Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Justiției.
Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) a anunțat o grevă generală de zece zile, din data de 15 iulie, pentru a protesta împotriva modificărilor adoptate recent de Parlament la Legea cu privire la avocatură. Președintele Uniunii, Dorin Popescu, susține că amendamentele au fost votate fără consultarea avocaților și fără respectarea procedurilor legale. „Modul clandestin în care a fot aprobat și votat amendamentul încalcă grav principiile transparenței procesului decizional”, a menționat Popescu.
Eduard Digore, cunoscut ca avocatul președintei Maia Sandu, a declarat public că nu va participa la greva generală de 10 zile, anunțată de Uniunea Avocaților din Moldova (UAM) începând cu 15 iulie 2025. Acesta consideră că profesia trebuie să fie un partener activ în reforma justiției, nu un obstacol, și critică modul în care a fost luată decizia de suspendare a activității în masă. „O scurtă analiză a activității Dvs. din ultimul an, corelată cu poziția exprimată în această postare, sugerează un conflict de interese, dar sunt sigură că vă descurcați și fără observația mea în analiza motivelor care stau de fapt în spatele acestei poziții exprimate public”, a scris magistrata Marina Rusu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!