34,35 lei/l Benzina A95 la 34,35 lei/l, motorina la 36,84 lei/l – noi recorduri la pompe 20,22 lei Euro 20,22 lei, dolar 17,74 lei – leul slăbit vs euro, consolidat vs dolar 1,28 m Lacul Costești-Stânca a scăzut 1,28 m într-o lună, debit redus la 14 m³/s 24 pers. 24 condamnați pe viață au revizuit sentința, 9 eliberați – justiție sub amnistie
(video) „Să investigheze, procesul de licitare va merge mai departe”. Grosu, nemulțumit că PA a deschis un proces penal pe licitația de la Aeroport

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul PAS, se arată nemulțumit de faptul că Procuratura Anticorupție (PA) a inițiat un proces penal pe licitația spațiilor comerciale de la Aeroportul din Chișinău. „Să învestigheze, iar licitarea o să meargă mai departe, sunt două procese diferite, nu au decât să continue”, a declarat Grosu la emisiunea „Realitatea te privește” de la Rlive.

Foto: Colaj

 „Partea proastă e cumva că se autosesizează la publicația a niște indivizi care au o imagine tare proastă, asta nu dă o imagine bună instituției în sine. 

Autoritățile nu s-au grăbit deloc privind organizarea licitației, procesul este dimpotrivă torpilat și sabotat de cei care până acum s-au ținut cu dinții de aceste spații comerciale și de acest business, ce a fost în mâinile acestui fugar (n.r. Ilan Șor) din care a finanțat partide, proteste, ce a mai cumpărat el acolo: judecători, avocați, etc. Toată plăcerea asta a avut inclusiv sursa asta.

Acum vedeți toate încercările de a intimida participanții, de a scotoci și de a inventa tot felul de minciuni - asta mă face să cred că ei înțeleg că pierd o sursă financiară  ilegală foarte mare”, a notat liderul PAS. 

Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal privind licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău. Declarațiile au fost făcute de deputata PAS, Olesea Stamate, la ședința Parlamentului, care l-a întrebat pe șeful CNA, Alexandru Pînzari, dacă investigațiile nu vor fi dublate, având în vedere că CNA a pornit un proces administrativ.

Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat, pe 25 martie 2024, că prelungește termenul de desfășurare a Licitației Publice pentru spațiile comerciale cu încă 3 săptămâni. Asta după ce doar o companie, Lagardere, a depus dosarul până la expirarea primului termen stabilit.

82 la sută dintre moldoveni consideră că Aeroportul din Chișinău trebuie să rămână în posesia statului și doar 11 procente cred că acesta ar trebuie concesionat. Acestea sunt datele unui sondaj de opinie, realizat de IMAS, în luna ferbuarie.

Bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat o scrisoare din partea celei mai vechi companii din domeniul vânzărilor în aeroporturi - Gebr. Heinemann, care confirmă că prevederile din caietul de sarcini sunt cel puțin dubioase și păguboase pentru stat. Mesajul a fost expediat către aeroport încă în perioada primei licitații, care a eșuat, după ce la ea s-au înscris doar scandaloasele Lagardere Travel Retail și LeBridge.

Autoritatea Proprietăți Publice și Aeroportul Chișinău a anunțat, pe 18 ianuarie 2024, că au scos la licitație spațiile din zona Travel Retail & Food din incita Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free.

Anunțul a stârnit un val de acuzații, iar licitația s-a lăsat cu scandal.

Mai multe persoane au afirmat că licitația privind transmiterea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău ar fi trucată, iar caietul de sarcini ar fi fost scris în favoarea unei companii franceze.

Acuzațiile au fost respinse de către reprezentanții PAS, însă Olesea Stamate, deputat PAS, a declarat că s-ar simți deranjată dacă această companie ar câștiga licitația, deoarece astfel s-ar confirma zvonurile de până acum.

Andrei Spînu a afirmat că scandal din jurul licitației de la Aeroport este generat de grupul criminal Șor. „Eu nu am nicio treabă cu compania despre care se vorbește. Să fie clar”, a declarat ministrul.

Într-un final, prima licitație a fost anulată, pe motiv că ar fi fost „sabotată”, iar Guvernul a anunțat noi termene pentru a da în chirie spațiile comerciale din Aeroport.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a venit cu mai multe explicații, după scandalul pe licitația spațiilor comerciale de la Aeroport, care a fost anulată în ultimul moment. „Au fost identificate carențe, s-a lansat o anchetă internă și ne vom clarifica”, a declarat oficialul.


Pub