„Jur să respect Constituția țării, drepturile și libertățile omului, să-mi îndeplinesc cu onoare și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin în calitate de judecător”, a menționat Vladislav Gribincea, după care a semnat jurământul și a onorat drapelul de stat.
„Să aveți realizări cât mai mari în postura de judecător al CSJ, să vă ridicați la înălțimea așteptărilor societății, care așteaptă o justiție altfel”, a spus președintele Consiliului, Sergiu Caraman.
„Este un moment unic, dat fiind faptul că Vladislav Gribincea este primul judecător în funcție din rândul candidaților care nu sunt de carieră”, a declarat Ion Guzun.
Avocatul Vladislav Gribincea, candidat la funcția de judecător în cadrul Curții Supreme de Justiție, a fost audiat public, pe 26 martie 2024, în cadrul Comisiei Vetiing, după ce aceasta l-a notificat despre dubiile sale cu privire la integritatea lui. De la audieri a fost recuzat Andrei Bivol, vicepreședinte al comisie și membru al acesteia, având o experiență de mai mult de 10 ani în avocatură. Audierea a durat 11 minute.
Pe data de 16 mai, Consiliul Superior al Magistraturii a examinat rezultatele evaluării de către Comisia de evaluare a candidatului la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, Vladislav Gribincea și a aprobat raportul de evaluare externă a acestuia.
Gribincea a fost la un pas de a rata fotoliul de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Consiliul Superior al Magistraturii i-a declarat inadmisibil dosarul pentru suplinirea funcțiilor vacante de magistrat la CSJ, pentru că acesta nu a prezentat câteva acte adiționale.
Pe 28 mai 2024, dosarul lui Vladislav Gribincea pentru funcția de judecător la CSJ, a fost declarat totuși admisibil de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Consiliul și-a anulat prima decizie.
Vladislav Gribincea a luat cea mai mare notă - 92,5 din partea membrilor CSM, iar numele său a fost transmis președintei Maiei Sandu pentru numirea în funcția de judecător la CSJ.
În octombrie 2021, Procurorul General de atunci, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice secvențe din corespondența fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, cu înalți funcționari, printre care și Vladimir Gavriliță, consilierul Maiei Sandu, de pe vremea când era prim-ministră, dar și cu Vladislav Gribincea, președinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova. În una dintre convorbiri apare menționat și fostul ambasador al SUA în R. Moldova, Dereck Hogan, pe care Gribincea l-ar fi numit „blondul de pe Mateevici”.
Ulterior, Vladislav Gribincea și-a cerut scuze de la Dereck Hogan, pentru că a folosit o expresie nepotrivită într-o discuție, facută publică. „Nu am fost și nici nu sunt rasist. Nu tolerez rasismul sau orice altă formă de discriminare”, a scris Gribincea pe pagina sa de Facebook.
În 2019, în presă se vehicula că, concursul pentru șefia Procuraturii Generale a fost organizat pentru ca anume Veaceslav Gribincea să câștige această funcție, el fiind și cel care a participat la modificările legislative inițial. Drept reacție, ministra de atunci a Justiției, Olesea Stamate, a declarat, pentru UNIMEDIA: „Este un fals. Vlad Gribincea a participat la elaborarea proiectului de lege în România, în 2016. Prevederile care se referă la organizarea acestei preselecții într-o comisie pe lângă Ministerul Justiției au fost instituite anul acesta. La realizarea acestor modificări, Vlad nu a participat”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!