„Modificare-fantomă” la legea Amnistiei: Unul dintre amendamente, care a deschis porțile pușcăriilor, a apărut fără nici măcar să fie înregistrat în Parlament

Curtea Constituțională a constatat că unul dintre amendamentele la Legea nr. 243 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, care au permis eliberarea din închisoare a deținuților condamnați pe viață, nu a fost înregistrat oficial în procesul legislativ al Parlamentului, contrar prevederilor Constituției.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit deciziei Curții, nu a existat niciun amendament înregistrat oficial în perioada 17–31 martie 2022 care să prevadă formularea „alineatul (2) se abrogă”, deși această expresie apare în forma finală a legii, publicată în Monitorul Oficial.

În documentele oficiale analizate — inclusiv raportul Comisiei juridice și textul proiectului de lege prezentat Parlamentului — apare o altă formulare: „la alineatul (2), textul ‘b),’ se exclude”, ceea ce reprezintă o modificare diferită și mai restrânsă decât abrogarea integrală a alineatului.

„Prin urmare, Curtea a constatat că abrogarea alineatului (2) din articolul 7 nu s-a bazat pe o inițiativă legislativă, în sensul articolului 73 din Constituție”, se arată în decizia Înaltei Curți.

Astfel, magistrații au concluzionat că textul „alineatul (2) se abrogă” din articolul I punctul 4 din Legea nr. 74 din 31 martie 2022 nu respectă exigențele articolelor 73 și 74 alin. (1) din Constituție și trebuie declarat neconstituțional.

Pe 24 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale amendamentele de modificare a Legii nr. 243 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, care au permis eliberarea din închisoare a deținuților condamnați pe viață.

În aprilie, Ministerul Justiţiei a venit cu mai multe precizări, după scandalul modificărilor aduse la Legea amnisitei, care au făcut posibilă eliberarea din penitenciar a 9 deținuți condamnați pe viață. Instituția a explicat cum a funcționat mecanismul și a menționat că a fost iniţiată o investigaţie amplă a cazurilor. „Este regretabil că anumite cauze ajunse în atenția publicului, diferite față de altele din aceeași categorie, prin context și prin profilul psihologic al persoanelor condamnate, au fost examinate de către organele competente într-un mod neobișnuit de rapid, lipsit de claritate și credibilitate”, notează responsabilii.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a admis cererea Procurorului General, Ion Munteanu, privind suspendarea unor prevederi din Legea amnistiei, în legătură cu aniversarea a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață.

Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.

Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.

Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.

Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.

Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.

Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.

Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.

Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”

În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.


Pub