„Iurie Cara și Andrei Safonov sunt membri ai pretinsului legislativ al regimului separatist de la Tiraspol. Au participat la adoptarea unor acte anticonstituționale care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și pledează pentru menținerea prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul țării.
Serghei Verdeș a obținut cetățenia cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.
Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în baza constatărilor Serviciului de Informații și Securitate, în temeiul Legii cetățeniei Republicii Moldova, care prevede retragerea cetățeniei pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave prin care sunt prejudiciate interesele statului, respectiv pentru dobândirea cetățeniei prin eludarea normelor legale.
Autoritățile vor continua să acționeze în conformitate cu legea pentru protejarea ordinii constituționale și a interesului național”, se menționează în comunicatul remis de Președinție.
Andrei Safonov este membru activ în așa-numitul „Consiliu Suprem” (legislativul neconstituțional de la Tiraspol). Acesta s-a poziționat, de-a lungul timpului ca un analist politic pro-rus. De-a lungul anilor, a promovat intens retorica anti-Chișinău și anti-occidentală, apărând pozițiile regimului separatist în presa rusă.
Iurie Cara este, de asemenea, un exponent al structurilor neconstituționale din regiunea transnistreană, fiind și el membru în cadrul aceleiași structuri legislative ilegale de la Tiraspol. Originar din Comrat, Cara are studii în drept și economie și s-a implicat pe parcursul timpului în diverse structuri și activități politice locale cu viziuni orientate împotriva vectorului central de dezvoltare al Republicii Moldova, potrivit Moldova curată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!