(doc) CC a suspendat unele prevederi din Legea amnistiei, până la pronunțarea unei soluții: Textul vizat de Înalta Curte

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a admis cererea Procurorului General, Ion Munteanu, privind suspendarea unor prevederi din Legea amnistiei, în legătură cu aniversarea a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Foto: UNIMEDIA

Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 44 prin care a dispus suspendarea acțiunii textelor „sau i se comută pedeapsa” din articolul 7 alin. (1) și „la 30 de ani de închisoare, dacă este condamnată la detenţiune pe viaţă;” din articolul 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 243/2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, până la pronunțarea unei soluții.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Procurorul General al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a sesizat Curtea Constituțională pentru a examina constituționalitatea art. II din Legea nr. 247/2022 și art. VII din Legea nr. 316/2022, care vizează modificări esențiale ale Legii nr. 243/2021 privind amnistia în contextul aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață.

Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.

Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.

Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.

Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.

Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.

Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.

Fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, s-a arătat indignat de decizie. „După grațierea traficanților de droguri, guvernarea a făcut pasul următor și a deschis ușa Penitenciarului Nr.17 și pentru interlopii condamnați pe viață. Pe ce temei și cine va răspunde dacă acesta recidivează”, a scris Stoianoglo.

Și fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu un comentariu. „A fost necesar Parlamentul să reducă pedeapsa pentru unele infracțiuni grave și deosebit de grave de corupție în 2024?”, a scris acesta pe rețele.

Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.

Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.

Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”

În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.


Pub