„Sunt mândru să fiu aici. Este prima și probabil unica Arenă polivalentă. Acum șapte luni a fost lansată această idee. Mulți au privit sceptic la aceasta. Dar totuși, după șapte luni visul a devenit realitate. Astăzi se scrie istoria modernă a Republicii Moldova. Până acum s-au închis școli, s-au distrus stadioane. Atleții noștri nu aveau unde să se antreneze. Astăzi avem șanasa să scriem istoria acestei țări. Haideți să ne planificăm ca anul viitor în această zi, să fie „Ziua ușilor deschise”, a declarat Candu.
Chișinău Arena urmează să fie construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5 mii de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri. Termenul propus pentru realizarea proiectului este de un an.
O asemenea construcție nu a putut fi lăsată și fără critici. În cadrul vizitei lui Igor Dodon și președintelui Belarusului, Aleksandr Lukașenko, la Institutul Fitotehnie „Porumbeni” în luna aprilie curent, șeful statului a făcut unele declarații privind proiectul „Arena Chișinău”. Dânsul se arată indignat de banii alocați din bugetul statului pentru construcția arenei care, potrivit lui, puteau fi utilizați la majorarea salariilor.
După anunțul PDM-ului de acest proiect, la data de 13 aprilie curent, Guvernul a aprobat Hotărârea prin care sunt stabilite prevederile și condițiile parteneriatului public-privat, care se va ocupa de construcția sălii polivalente Arena Chișinău.
Potrivit expertului Dumitru Alaiba, aceste prevederi au fost adoptate "pe neprins de veste, fără nici o consultare".
"Pe neprins de veste, fără NICI o consultare, s-au găsit și 200 milioane lei, și 70 hectare de lângă Stăuceni devin proprietate PRIVATĂ (pentru moment la un SRL de stat, dar nu pe mult, desigur). Asta nu e PPP, e un simplu jaf. Se pregătește firma și o să vină ”privatul” la tot gata să o preia. Schema aeroport, doar că acolo compania ce trebuia preluată era gata (Aeroportul Chișinău). Este foarte tupeistă această intenție. Sunt tot mai convins că orice asistență financiară bine intenționată doar alimentează corupția în țara asta. Și cu orice ”proiect național” ei îmi dau tot mai multe argumente", a scris Alaiba pe Facebook.
De menționat că Centrul pentru Politici și Reforme a scris că și-a manifesat îngrijorarea față de transparența proiectului Arena Chișinău, în special în selectarea investitorului.
"Considerăm că acest proiect PPP trebuie oprit și reinițiat doar după îndeplinirea acțiunii 13 din asistența macro-financiară a UE de 100 milioane euro, care ține inclusiv de modificarea legislației privind parteneriatele public-private", scria watch.cpr.md.
La propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, va fi creată Societatea cu Răspundere Limitată „Arena Națională”, cu cotă integrală de stat. Terenul de aproape 70 de hectare, amplasat în comuna Stăuceni, Chișinău, care aparținea anterior Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, va fi transmis în calitate de aport în capitalul social al societății nou create.
Ministerul Finanțelor urmează să aloce 102 milioane de lei din Bugetul statului pentru anul 2018 și alte 100 milioane de lei pentru anul 2019, pentru capitalul societății SRL "Arena Națională". De menționat că clădirea Președinției Republicii Moldova este reparată de o companie de construcții din Ankara, Turcia.
Este vorba de firma „Sonbay”. Aceasta a fost desemnată în urma unei licitații organizate de Agenția Turcă de Coordonare și Cooperare (TIKA).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!