„Urmează să primim acceptul de la Ministerul Finanțelor, după care vom vota Legea bugetului în lectura a II-a. Studiul de fezabilitate este o un document, o hârtie de turnesol a unui obiectiv de infrastructură majoră, precum este Stadionul Național. El ne va arăta costul total al proiectului, capacitatea necesară de locuri pe stadion, timpii de construcție și cel mai important - metoda optimă de finanțare a acestui proiect”
Potrivit documentului, în 2024 costul estimat al aceluiași studiu era de circa 9 milioane de lei, sumă revizuită ulterior în creștere pe fondul inflației și al majorării costurilor de consultanță și proiectare.
Amendamentul este semnat de Radu Marian, Lilian Carp și Victoria Belous.
Unii internauți au criticat inițiativa:
„Deficitul bugetar este, totuși cu ce minte guvernează ei și ce priorități au? Adică pentru compensări la tarife mari bani nu-s, pentru studii de nimic se găsesc”.
„Nu va fi nicio arenă.”
„Până la Arena / Stadion Național investiți în ăstea de pe lângă școli, cheltuiți banii noștri mai rațional. Vă așteptăm la gimnaziu 31, șoseaua Muncești. Curaj.”
„Și numai asta costă 12 000 000 lei?”
„Orice investiție în Moldova este binevenită, dar Chișinăul a avut Stadion Republican și așa repede se uită că s-a înstrăinat practic centrul capitalei...se pune întrebarea, ce mecanisme de finanțare se caută? De ce nu a fost posibilă restaurarea stadionului republican? Se mai planifică vânzare din teritoriul Moldovei?”
Un schimb de replici a avut loc la consultările publice asupra proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2026, desfășurate de Comisia pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului pe 17 decembrie. După ce sindicaliștii și-au exprimat, din nou, nemulțumirea că nu s-a făcut ajustarea valorii de referință de 2500 de lei la rata inflației, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a venit cu un contraargument: „Dacă vom avea un an cu deflație, nu va veni nimeni să ceară micșorări de salarii. Cred că și profesorii înțeleg că nu ar fi corect să împrumutăm practic de la copiii pe care îi educăm acești bani ca să dăm salariile”.
Și deputatul Ion Chicu, fost premier al RM, a avut replici pentru deputatul PAS Radu Marian și ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la consultările publice asupra proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2026, desfășurate ieri. „Am menționat sectoare care în campanie pe toate bilboard-urile galbene era scris că-s prioritare din perspectiva bugetului și ele nu au acum creștere. Ceea ce ni s-a promis în campania electorală trebuie să corespundă realității. Nu poți să vii în septembrie și să spui „banii voștri îi vom împărți așa”, iar peste 3 luni îi împărțiți altfel”, a reproșat Ion Chicu. În replică, Andrian Gavriliță i-a propus să discute „predmetno”, iar Radu Marian l-a acuzat că ține „discursuri politice”.
Mai devreme, sindicaliștii s-au plâns misiunii FMI pe politicile salariale aprobate de Guvern. „Leafa de 6300 lei nu acoperă nici pragul sărăciei, nici minimul de existență, iar pe termen lung nu permite acumularea unei pensii minime, diferența fiind acoperită anual din bugetul de stat cu aproape 2,8 miliarde de lei”, au menționat aceștia.
Guvernul a aprobat, în ședința din 4 decembrie, proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026, cu mai multe critici din partea sindicatelor și cu un deficit record de 21 de miliarde de lei. „Trebuie să recunosc, deficitul nu e mic, dar circa jumătate din acesta va merge în investiții”, a precizat ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița. Totodată, proiectul prevede un PIB nominal de 377 miliarde lei, o inflație anuală de 4,3% la sfârșit de an și un salariu mediu lunar de 17.400 lei. Pentru cheltuieli capitale aferente dezvoltării economice se preconizează alocarea sumei de circa 5,6 miliarde lei.
„Am vrea să mărim salariile și pensiile, dar o vom face foarte prudent”, a declarat premierul Alexandru Munteanu, înainte de ședința Guvernului.
Sindicatele au criticat modul în care le-a fost prezentat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026, cu doar o zi înainte de a fi aprobat de Guvern, dar și unele prevederi din acesta, care se referă la lefurile bugetarilor. „Spre regret nu s-a făcut nicio modificare la valoarea de referință de 2500 lei, la care se referă majoritatea angajaților din sectorul bugetar - ceea ce ține de învățământ, autorități, Ministerul Afacerilor Interne. Legea 270 privind sistemul de salarizare prevede că valoarea de referință trebuie să fie modificată anual, în dependență de situația economică, dar nu mai puțin decât rata inflației, rata inflației pentru anul curent e 7,6%, deci, ar trebui să fi fost măcar o indexare de 7,6% a acestei valori de referință”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a venit cu justificări în fața Sindicatelor, pentru că a prezentat în ultimul moment proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026, dar și explică lipsa majorărilor la salariile bugetarilor. „Înțeleg și sunt de acord și accept critica. Ne cerem iertare și o să rugăm înțelegere”, a spus ministrul, la ședința Guvernului.
Mai nou, Andrian Gavriliță a dat de înțeles că profesorii nu vor primi majorări salariale în actualul an de studii, acestea urmând să fie analizate de la 1 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!