„Stimați oameni de bună -credință,
Stimați jurnaliști,
Știu că așteptați reacția noastră cu privire la expertiza suplimentară în comisie în cazul Vartic, dar să știți că această întârziere se datorează impedimentelor pe care le avem legate de restricționarea accesului la raportul de expertiză elaborat.
Înainte de a prezenta concluziile raportului, este necesar să clarific modul și forma în care am obținut raportul.
Ofițerul de caz, d. CHIRCA astăzi mi-a interzis verbal fotografierea și permis citirea.
Aici voi menționa că unele rapoarte de expertiză dânsul ne-a permis să le fotografiem, altele nu. După cum vrea mușchiul său.
Vă imaginați ce înseamnă doar citirea a 60 de pagini de raport care conțin date medicale complexe, terminologie medicală specifică, analize, opinii profesionale. Sigur nu este literatură artistică.
Această modalitate în mod clar reprezintă o metodă de hărțuire a avocatelor si lezează accesul efectiv la justiție.
Nici până la momentul de față nu îmi este cunoscut textul integral al raportului. Următoarea zi în care voi continua citirea acestuia în voce, înregistrarea audio, după care transcrierea textului și analiza acestuia a fost planificată în funcție de disponibilitatea ofițerului - pentru vineri, 17.07, ora 13.30.
Dar tot pentru această zi este planificată și citirea mesajelor din telefonul Ludmiliei care numără in total 150 pagini A4, pe fiecare pagină fiind distribuite câte aproximativ 20 capturi de ecran. Ofițerul ne-a comunicat deja că forografierea este interzisă, fiind permisă doar citirea capturilor de ecran.
Pentru orice observator rezonabil este evident că acțiunile organului de UP sunt menite să creeze dificultăți de reprezentare și apărare, sub pretextul fals al secretului anchetei.
Însă chiar și în aceste condiții precare și degradante de muncă putem oferi un rezultat preliminar al constatărilor experților, astfel încât să nu prejudiciem această minunată anchetă:
1. În primul rând, în urma expertizei suplimentare s-au constatat mai multe leziuni decât cele menționate în raportul inițial. Multiple fracturi de tip închis, precum și leziuni caracteristice arsurilor, ce ar fi fost suportate de partea vătămată pe parcursul anilor 2024-2025. Circumstanțele comiterii trebuie să le stabilească ancheta. Da, acea anchetă care ne restricționează accesul la expertiză. Sperăm că ofițerul de caz își va concentra puterile acolo unde este necesar, nu unde este inutil.
2. Comisia de experți a constatat unanim că decesul Ludmilei a survenit urmare a politraumatismelor extrem de grave provocate de impactul cu o suprafață dură, în urma căderii de la înălțime. Că toate rănile au fost incompatibile cu viața și au provocat decesul aproape instantaneu.
Cu privire la mecanismul de formare și dinamica căderii, experții au constatat că, corpul a aterizat în poziție verticală cu impact primar pe membrele inferioare, preponderent pe cel drept și cădere secundară postlaterală pe partea dreaptă.
Lipsa sângelui la fața locului este explicată prin multitudinea de traume închise și hemoragii interne.
Experții au exclus ipoteza ca Ludmila să fi fost deja decedată în momentul căderii. Dar ei nu pot preciza dacă a fost vorba despre suicid, accident, împingere sau aruncare de către o altă persoană. Documentul stipulează clar că auto sau heteropropulsia urmează a fi dovedită prim alte acțiuni de urmărire penală.
Evident că investigațiile trebuie să continuie pentru aflarea adevărului, iar acestea să fie desfășurate de grupul de anchetă creat din mai mulți ofițeri de urmarire penală si procurori”, a punctat avocata Gabriela Kornacker.
Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul decesului Ludmilei Vartic a fost finalizat. Anunțul a fost făcut pe 14 iulie, de soțul acesteia, Dumitru Vartic, care susține că, potrivit concluziilor comisiei de experți, moartea fostei educatoare din Hîncești a survenit în urma „traumatismelor provocate de căderea de la înălțime.”
La 20 mai, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, declara că „expertiza suplimentară pe cazul Ludmilei Vartic, efectuată cu participarea unui specialist din România a fost finalizată”, iar autoritățile așteaptă rezultatele oficiale în scris. Potrivit oficialei, „concluziile preliminare nu indică elemente noi față de raportul medico-legal realizat anterior”. Ulterior, Centrul de Medicină Legală a contrazis-o pe șefa MAI.
Avocata Violeta Gașițoi a declarat că ea, precum și cealaltă apărătoare a rudelor Ludmilei Vartic, Gabriela Kornacker, au fost supravegheate ca „niște infractoare” de către polițist, atunci când au mers la comisariat și timp ce circa 8 ore, au făcut cunoștință cu dosarul Vartic. „Am contestat ordonanța de restricție și judecătorul a zis că e la discreția procurorului și a lăsat ordonanța în vigoare. „Niciodată nu am mai avut așa situație, nici într-un alt dosar chiar și de rezonanță, nici aici, nici în SUA. Mai avem un remediu, dacă succesorii vor uza de el, ne gândim la o cerere la CEDO pentru limitarea dreptului la justiție”, a precizat apărătoarea la „UNInterviu” pentru UNIMEDIA.
Tot la „UNInterviu” pentru UNIMEDIA, Violeta Gașițoi a declarat că a fost solicitată inițierea unei noi cauze penale pe numele unei terțe persoane în dosarul decesului Ludmilei Vartic, însă procurorii au refuzat demersul. Ulterior, decizia a fost contestată în instanță, iar judecătorul de instrucție a dispus reexaminarea materialelor. „Să vedem ce ne va spune și de data aceasta Procuratura”, a menționat apărătoarea.
Violeta Gașițoi a explicat că expertiza în cazul Ludmilei Vartic întârzie din cauza unor blocaje procedurale și a lipsei finanțării necesare, menționând că experții din Republica Moldova și România nu au putut finaliza concluziile, iar familia continuă să aștepte rezultatele pentru a afla adevărul în dosar.
Pe data de 25 mai, soțul Ludmilei Vartic, Dumitru Vartic, a fost pus sub învinuire pentru violență în familie, care ar fi dus la suicidul femeii, anunță Procuratura Generală. Bărbatului i-au fost incriminate două capete de acuzare.
La 20 mai, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat că expertiza suplimentară efectuată cu participarea unui specialist din România a fost finalizată, iar autoritățile așteaptă acum rezultatele oficiale în scris.
De cealaltă parte, avocata Gabriela Kornacker a contrazis-o pe ministra de Interne și a declarat că expertul din România „nu a transmis nicio concluzie preliminară” privind expertiza medico-legală suplimentară efectuată în dosar.
Și avocata Violeta Gașițoi a adresat câteva întrebări Ministerului Afacerilor Interne, după ce șefa MAI a anunțat că expertiza suplimentară în cauza Ludmilei Vartic a fost finalizată: „Vă rugăm să ne dați detalii, când, în ce circumstanțe și cine v-a dat concluziile preliminare. De la experta din România cu siguranță că nu ați obținut nicio informație”.
Dumitru Vartic ar fi solicitat să aibă și el propriul expert la exhumarea cadavrului Ludmilei Vartic. Potrivit informațiilor publicate de Minodora Calistru, cererea i-a fost acceptată, iar cheltuielile pentru serviciile expertului ar fi fost achitate din bugetul de stat.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu există tentative de mușamalizare în cazul decesului Ludmila Vartic și că ancheta trebuie să se desfășoare corect. „Este, ca în toate cazurile, important să se facă lumină și să se facă dreptate în acest caz”, a spus șefa statului. Violeta Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic, a comentat declarațiile.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în dimineața de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău. Tragedia s-a produs în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, a transmis un mesaj pe rețele după moartea femeii. „Pentru familia noastră, această pierdere este o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Încercăm, zi de zi, să găsim puterea de a merge mai departe și să rămânem uniți în această perioadă atât de grea”, a scris bărbatul, apoi a șters postarea.
Decesul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost cauzat de o cădere de la înălțime, a declarat pe 11 martie, ministrul Sănătății, Emil Ceban. „Certificatul de deces a fost eliberat personal soțului, care a venit cu buletinul său și buletinul decedatei la data de 4 martie”, a precizat oficialul.
Dezvăluiri șocante despre o spitalizare anterioară a Ludmilei Vartic din luna noiembrie au fost publicate pe rețele. „Când au adus-o, era bătută și părul îi fusese smuls din cap. Avea coastele rupte. Sunt persoane care poate spune asta și în fața legii”, se arată într-un mesaj postat online și distribuit masiv de internauți. La scurt timp după apariția acestor informații, responsabilii de la Spitalul Hîncești au respins acuzațiile.
Dumitru Vartic a depus o plângere la poliție pe Minodora Calistru-Prisacu, invocând răspândirea de „informații false și defăimătoare”, după dezvăluirile despre o spitalizare anterioară a soției lui. Solicitată de UNIMEDIA ultima a venit cu o reacție.
Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, a depus cerere de demisie, pe fonul scandalului cu decesul Ludmilei Vartic. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Emil Ceban.
Președinta Consiliului raional Hîncești, Nicoleta Moroșanu, a solicitat demisia vicepreședintelui Dumitru Vartic, soțul educatoarei, ca urmare a circumstanțelor morții sale cutremurătoare și acuzațiilor din spațiul public.
Și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din Partidul Acțiune și Solidaritate, după decesul soției sale.
Organizația Teritorială PAS Hîncești a decis excluderea lui Dumitru Vartic din rândurile partidului și revocarea sprijinului politic acordat anterior.
Dumitru Vartic a fost audiat pe data de 8 martie. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că la moment sunt mai multe măsuri procesuale în desfășurare.
Daniella Misail-Nichitin a mai spus că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. „E prea sensibil”, a menționat șefa MAI.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe detalii despre cazul Ludmilei Vartic, precizând că ancheta este în desfășurare și că unele informații apărute în spațiul public nu corespund realității.
La 12 martie, Dumitru Vartic a venit cu primele declarații publice, după ce ar fi primit statut de bănuit în dosar. Acesta respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale și susține că femeia se confrunta de mai mult timp cu probleme grave de sănătate și stări depresive.
Ludmila Vartic ar fi ieșit din apartament, în dimineața tragediei, fără a-și lua rămas bun de la mama și sora ei, cum făcea de obicei. Femeile au făcut mai multe dezvăluiri, din relația de cuplu a răposatei, dar și din zilele care au precedat nenorocirea și din cele care au urmat.
Mama și sora Ludmilei Vartic au mai spus că nu știu nimic despre faptul că femeia ar fi lăsat vreun bilet de adio, înainte să fie găsită decedată.
La 17 martie, Dumitru Vartic a anunțat că a depus o plângere penală împotriva Spitalului de Psihiatrie și a spitalului din Hâncești, solicitând investigarea modului în care au fost acordate îngrijirile medicale soției sale.
Ludmila Vartic va fi supusă unei expertize psihiatrico-psihologice post-mortem. Anunțul a fost făcut de Arina Țurcanu-Donțu, prima avocată a mamei răposatei.
La mai bine de două săptămâni de la moartea suspectă a Ludmilei Vartic, soțul acesteia a avut prima apariție publică. Îmbrăcat în negru și citind de pe o foaie, Dumitru Vartic a publicat un mesaj video în care solicită „empatie” și respinge ca nefondate toate acuzațiile care îi sunt aduse.
Aura Zbereanu a fost audiată în cadrul anchetei privind decesul Ludmilei Vartic. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de avocata femeii, despre care mai multe surse au scris că ar fi iubita lui Dumitru Vartic.
În spațiul public a apărut o presupusă scrisoare de adio atribuită Ludmilei Vartic. Soțul acesteia, Dumitru Vartic, a confirmat autenticitatea scrisorii.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu detalii suplimentare pe presupusa scrisoare de adio atribuită Ludmilei Vartic, apărută în spațiul public.
Totodată, prima avocată a rudelor Ludmilei Vartic, Arina Țurcan-Donțu, a anunțat că a înaintat o cerere către organul de urmărire penală, solicitând verificarea, prin mijloace științifice, a presupuselor bilete de adio apărute în spațiul public.
Președinta Maia Sandu a comentat ancheta pe decesul Ludmilei Vartic, educatoarea din Hîncești care s-ar fi sinucis. „E un eșec al echipei PAS Hîncești, pentru că îmi vine greu să cred că nimeni din echipă nu a știut de situație. Vă spun cu toată responsabilitatea: și eu și colegii mei ne dorim să se facă lumină și dreptate în acest caz”, a declarat șefa statului.
Pe 24 martie Inspectoratul General al Poliției a venit cu noi precizări în cazul decesului Ludmilei Vartic, anunțând că expertiza medico-legală indică drept cauză a morții traumatismele specifice unei căderi de la înălțime.
Mama Ludmilei Vartic a solicitat exhumarea cadavrului fiicei sale, iar o cerere în acest sens a fost depusă de avocata părții vătămate.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a oferit mai multe precizări referitoare la circumstanțele căderii de la înălțime a Ludmilei Vartic, comentânt în special afirmațiile ce țin de „lipsa sângelui” la fața locului și ca aceasta era „rece demult”.
Viorel Cernăuțeanu a mai vorbit despre prezența „unei alte femei” în casa familiei Vartic, afirmând că ancheta va stabili dacă aceasta a avut un impact asupra stării Ludmilei Vartic.
Șeful demisionar al Spitalului din Hîncești ar continua să lucreze în instituție, în calitate de medic specialist, potrivit informațiilor prezentate de apărare. Avocata Daniela Kornacker susține că aceste date i-au fost comunicate de martori din Hîncești, care ar fi contactat-o. „Nu știu dacă e adevărat sau nu, urmează să fie investigat și acest aspect”, a declarat avocata.
Avocatele Violeta Gașițoi și Gabriela Kornacker au preluat cazul Ludmilei Vartic. „Am depus deja primele cereri către organele de urmărire penală și către autoritățile publice și urmează să formulăm și alte solicitări, în regim de urgență și prioritar, solicitând examinarea lor promptă și motivată”, a menționat Gașițoi, într-un filmuleț pe rețele.
Inițial, avocata Violeta Gașițoi a declarat că „organul de urmărire penală nu a examinat și nu a exclus ipoteza unui omor”.
Pe 5 aprilie, Violeta Gașițoi a venit cu noi detalii, după ce a studiat, împreună cu colega sa, circa 1000 de pagini din dosar.
Violeta Gașițoi a îndemnat „persoanele care au fost martori oculari la fapte ilegale în această cauză” să o contacteze. „Dacă doriți cu adevărat să ne sprijiniți, ne puteți ajuta cu: contacte de experți medico-legiști, psihologi sau psihiatri, independenți și imparțiali (din Moldova sau din România), informații relevante, verificate, care pot contribui la stabilirea adevărului”, a precizat apărătoarea.
Avocatele mamei Ludmilei Vartic au depus o nouă cerere de exhumare a cadavrului, în încercarea de a clarifica circumstanțele decesului educatoarei din Hîncești.
Totodată, Gabriela Kornacker a criticat dur și modul în care decurge colaborarea cu organul de urmărire penală în dosarul privind decesul Ludmilei Vartic.
Mai nou, deputata PAS Doina Gherman a declarat că, în cazul Ludmilei Vartic „s-a exclus opțiunea că a fost omor”. „S-a constatat foarte clar, în urma expertizei medico-legale, este un raport oficial, în care scrie foarte clar că a fost suicid”, a precizat parlamentara.
Violeta Gașițoi a venit cu o reacție la declarațiile deputatei PAS Doina Gherman, pe cauza decesului cu semne de întrebare al educatoarei din Hîncești.
Psihoterapeuta Sanda Roșca, a relatat, pe rețele, cum a fost contactată de la Minister pe cazul Ludmilei Vartic și de ce crede că soțul acestuia, singurul bănuit din dosarul pornit de oamenii legii, nu va fi tras la răspundere.
Dumitru Vartic a primit la frontieră un consemn de 90 de zile, însă avocata Violeta Gașițoi susține că acesta nu constituie o măsură preventivă legală, ci doar un instrument tehnic. Potrivit ei, măsura corectă ar fi fost obligarea bănuitului de a nu părăsi țara, cu notificare oficială și ridicarea pașaportului.
Trupul Ludmilei Vartic urmează să fie exhumat pentru efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare. Anunțul a fost făcut de una dintre avocatele familiei, Violeta Gașițoi, iar informația a fost confirmată de adjunctul procurorului general, Sergiu Rusu.
Avocata Violeta Gașițoi a declarat că hainele în care era îmbrăcată Ludmila Vartic în ziua decesului și care ar fi trebuit să fie ridicate, sigilate și expertizate, au fost transmise unui SRL și ulterior nimicite. „Potrivit legii, acestea sunt corpuri delicte, iar distrugerea acestor probe poate însemna compromiterea gravă a anchetei”, a menționat Gașițoi.
Avocata mamei Ludmilei Vartic, Gabriela Kornacker, declară că, din audierea fetițelor femeii decedate în condiții suspecte reiese că ele ar fi fost martore la violență. De cealaltă parte, avocatul bănuitului Dumitru Vartic, Roman Mihăieș, susține că „nu există absolut nicio probă privind violența fizică și niciun martor, nici direct, nici indirect”.
De asemenea, Gabriela Kornacker susține că Aura Zbereanu, despre care în spațiul public s-a scris că ar fi iubita lui Dumitru Vartic, ar trebui să fie vizată în dosar cu statut de bănuit.
Sora Ludmilei Vartic a făcut o postare pe rețele în care cere ajutorul oamenilor de bună credință pentru a putea achita exhumarea, expertizele și serviciile avocatelor Violeta Gașițoi și Gabriela Kornacker.
La scurt timp, Poliția a anunțat că „rudele victimei nu suportă cheltuieli pentru exhumare și că IGP va asigura tot procesul”.
De cealaltă parte, avocata Violeta Gașițoi a venit cu o reacție după mesajul Poliției, care a sugerat că rudele Ludmilei Vartic nu ar suporta cheltuieli pentru exhumare și expertize, calificând colectarea de fonduri drept nejustificată.
În ziua în care Ludmila Vartic a decedat, soțul său, Dumitru, ar fi încălcat regulile de circulație, iar poliția ar fi întocmit procesul verbal pe numele ei, la cererea lui. „O încălcare a procedurii legale care impune ca faptele să fie atribuite corect autorului”, a declarat avocata Gașițoi.
Procuratura Generală și Poliția a oferit mai multe detalii legate de procesul verbal întocmit pe Ludmila Vartic pe data de 3 martie, când aceasta era deja decedată. Potrivit informațiilor, încălcarea a fost comisă de Dumitru Vartic în dimineața de 3 martie, în jurul orei 9, totuși contravenția a fost pusă pe numele educatoarei, pe care a fost pusă și o semnătură „imitată”.
Avocatul lui Dumitru Vartic, Roman Mihăieș, a declarat că nu va comenta informațiile făcute de Procuratură, despre procesul verbal întocmit pe Ludmila Vartic după decesul ei.
Subofițerul de poliție, care a întocmit un proces verbal pentru încălcarea regulilor de circulație pe numele Ludmilei Vartic, când aceasta era deja moartă, la rugămintea soțului femeii, este cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.
Avocata Gabriela Kornacher explică faptul că expertiza medico-legală suplimentară realizată după exhumarea Ludmila Vartic urmărește să clarifice mai exact cauza și mecanismul morții. Potrivit acesteia, examinarea prin tomografie computerizată poate identifica eventuale fracturi, fisuri osoase sau alte leziuni care ar fi putut fi produse înainte de deces. „Am solicitat inclusiv efectuarea unui experiment judiciar pentru verificarea tuturor versiunilor”, a menționat avocata mamei și surorii Ludmilei Vartic.
Șeful spitalului Hîncești a demisionat după cazul Ludmilei Vartic, pe fondul unor declarații contradictorii privind obligațiile medicilor în situații de tentativă de suicid. Directoarea generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, afirmă că protocoalele medicale nu obligă personalul medical să sesizeze Poliția, în timp ce avocata Violeta Gașițoi susține că anterior autoritățile au indicat existența unei astfel de obligații și cere clarificări, invocând lipsa de consecvență a mesajelor oficiale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!