Potrivit probelor acumulate, persoanele trimise în judecată ar fi avut roluri de organizare, coordonare și promovare a activității infracționale, desfășurate prin intermediul platformei online „TUX”.
Conform materialelor cauzei, în perioada 2024–2025, platforma ar fi facilitat desfășurarea unor activități neautorizate cu active virtuale, în lipsa licențelor și autorizațiilor prevăzute de lege. De asemenea, aceasta ar fi fost promovată intens pe rețele sociale și aplicații de mesagerie, fiind prezentată ca o oportunitate de a obține venituri rapide și garantate.
Investigațiile au relevat tranzacții de proporții deosebit de mari realizate prin portofele electronice asociate platformei.
Cauza penală a fost transmisă instanței de judecată pentru examinare în fond, în timp ce urmărirea penală continuă în privința altor persoane suspectate de implicare, cu ulterioară transmitere a materialelor instanței.
Persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
În cazul în care vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani, precum și amenzi cuprinse între 650. 000 și 1. 000.000 de lei”, notează IGP.
Mai mulți moldoveni au rămas fără bani după ce au investit în piramida financiară „TUX”.
Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a desfășurat pe 25 noiembrie audieri privind fraudele pe platforme online de investiții presupuse, inclusiv piramida TUX. Șeful CNPF, Dumitru Budianschi și șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu au răspuns la întrebările deputaților.
Președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a declarat că banii pierduți de cetățeni în piramida TUX sunt puțin probabil să fie recuperați. „De regulă banii ajung pe anumite aplicații descentralizate de cripto active și pot sta acolo bine mersi mult timp”, a precizat Budianschi.
La 10 octombrie, Comisia Națională a Pieței Financiare a tras un semnal de alarmă în legătură cu un nou val de fraude online cu investiții, care se răspândesc rapid în Republica Moldova. În centrul atenției se află platforma TUX, alături de alte scheme similare promovate agresiv pe rețelele sociale și aplicații de mesagerie.
În aceeași zi, pagina piramidei financiare „TUX” din Republica Moldova, care a atras în ultimele luni sute de mii de utilizatori, a fost suspendată și nu mai poate fi accesată.
La începutul lunii noiembrie au avut loc percheziții de amploare în dosarul TUX, care a golit buzunarele moldovenilor. Sute de mii de lei și valută au fost ridicați de polițiști. Totodată, cinci persoane cu vârste între 30 și 45 de ani, printre care și lideri ai platformei, au fost reținute pentru audieri și continuarea investigațiilor.
La ședința Parlamentului din 13 noiembrie, deputatul PSRM Pavel Voicu a cerut audierea în plen a șefului Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi și a ministrei de Interne, Daniella Misail-Nichitin, pe escrocheria TUX. În replică, alesul PAS Radu Marian, președinte al Comisie economie, buget și finanțe, i-a răspuns că „ este important să lăsăm organele de drept să-și facă treaba”.
Totodată, s-a vehiculat că plecarea din funcție a șefului SPPS ar fi fost legată escrocheria TUX. În acest context, deputatul PAS Adrian Băluțel a declarat că Vasile Popa a demisionat din funcție din motive personale și nu a fost demis sau forțat să plece. Potrivit oficialului, Popa nu a fost implicat în gestionarea piramidei TUX.
Deputatul PSRM Grigore Novac susține că în piramida TUX, care a lăsat zeci de moldoveni cu buzunarele goale, au investit și mulți oameni ai legii. „Sunt și din Inspectoratul Național de Investigații, de prin comisariatele de poliție, oameni în epoleți, care au investit la greu, doar ca sună absurd ca un polițist să depună plângere la poliție că a fost tras pe sfoară urmare a acestei scheme infracționale”, a precizat parlamentarul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!