19,37 lei/l ANRE: motorina coboară; benzina va fi 22,51 lei/l mâine 74 Rețineri în dosarul taberelor din Serbia; Vučić confirmă ruși prezenți 19,6698 lei/€ BNM: leul se întărește ușor; euro și dolarul în scădere patru zile 22 ani Al doilea inculpat în cazul Sergiu Oală, condamnat; familia cere pe viață
Expert, după anularea amendamentului lui Marian de CC: Înseamnă că cineva l-a băgat cu sila în Parlament, prin abuz sau mită? PA să investigheze

Expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț, crede că ceea ce s-a întâmplat în Parlament, cu votul dat unui amendament declarat astăzi neconstituțional de Înalta Curte, ar trebui să constituie obiectul unei investigații penale din partea Procuraturii Anticorupție. „Odată ce Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că acest amendament este neconstituțional, înseamnă că cineva l-a băgat cu de-a sila Parlamentului ca să-l voteze”, a declarat Cârnaț la Puterea a Patra de la N4.

Foto: colaj

„Atunci trebuie să vedem dacă nu este abuz din partea unor deputați sau a unui deputat, sau dacă nu cumva pentru acest amendament, un deputat, doi sau un grup a fost mituit?! 

Dacă acest amendament a fost declarat neconstituțional, înseamnă că la mijloc sunt probleme. Dacă sunt probleme, atunci Procuratura Anticorupție are tot temeiul să pornească un proces penal, cel puțin să verifice care a fost temeiul ca acest amendament să fie băgat în Parlament ca să fie votat. Ca ulterior CC să spună că „voi ați închis ochii”… dar oare anume pentru a „se închide ochii” -  pentru asta nu s-au luat bani?!”, se întreabă Teodor Cârnaț, care îndeamnă Procuratura Anticorupție să facă lumină în acest caz.

Pe 20 iunie 2024, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional amendamentul deputatului PAS Radu Marian, cu privire la majorarea termenului chiriei spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău, votat în Parlament în luna mai 2024. Astfel, CC a admis sesizarea deputaților BCS și a decis că articolul 13 alineatele (41) şi (42) și pct. 261 din Anexa la Legea nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice este neconstituțional.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au contestat la Curtea Constituțională modificările făcute în luna mai de majoritatea PAS prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani. Potrivit lor, amendamentul a fost votat în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.

Respectivul amendament a fost propus de șeful Comisiei pentru economie, deputatul PAS Radu Marian și anunțat public cu fast sub paravanul că „Aeroportul nu va putea fi privatizat”. Modificarea legislativă a avut, mai degrabă, scopul de a permite extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale, a recunoscut ulterior Marian.

La rândul său, fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, și-a exprimat convingerea că Înalta Curte are tot temeiul pentru a declara anticonstituționale modificările făcute de majoritatea PAS, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani. La începutul lunii iunie, Nagacevschi a declarat că sesizarea depusă la CC de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor „are sorți de izbândă”.

Liderul liberal-democraților, Vlad Filat, i-a recomandat deputatului PAS, Radu Marian, să „nu mai vină cu declarațiile bombastice despre Aeroport, pentru a nu discredita funcția înaltă pe care o deține”. Asta după ce Marian a anunțat cu fast despre modificarea legii prin care Aeroportul nu va putea fi privatizat. „AIC nu a fost pasibil privatizării niciodată, pentru că e obiectiv strategic. Totul a avut un singur scop - modificarea termenului de la 3 la 5 ani de concesionare a spațiilor comerciale și ei vor merge mai departe cu această companie franceză”, a declarat Vlad Filat.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Un amendament care prevede acest aspect a fost înaintat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, la proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Documentul a fost adoptat în a doua lectură, de 55 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 16 mai.

La 14 mai 2024, deputatul Radu Marian a anunțat că PAS a înregistrat un amendament în Parlament, prin care Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate.


Pub