48 % Spălatul pe mâini reduce bolile diareice acute aproape la jumătate 53 Cercetați într-un dosar de mită la examene auto la Călărași, rețea depistată 4 echipaje Pompierii au stins un incendiu la un depozit de brichete din Căușeni 19,6962 lei/€ Cursul BNM pentru euro azi; leul câștigă ușor teren
BCS contestă la CC amendamentul lui Radu Marian ce extinde termenul de chirie a spațiilor de la Aeroport: S-au urmărit alte scopuri decât cele declarate

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor contestă legea prin care s-a operat majorarea termenului chiriei pentru spațiile de la Aeroport. Deputații au sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările operate în legislație care presupun extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău, solicitând controlul constituționalității articolului II din Legea nr. 116 din 16 mai 2024 pentru modificarea unor acte normative.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit deputaților BCS, modificările la lege au fost operate cu încălcarea procedurii legislative și urmăresc alte scopuri decât cele declarate.

„Prin amendamentul la lege aprobat, Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” a fost inclus în lista bunurilor nepasibile privatizării. Autorul amendamentului a argumentat propunerea cu necesitatea de soluționare a unor dificultăți în procedura licitației unor spații din aeroport. Respectiva modificare ar permite majorarea termenului locațiunii de la 3 la 5 ani.

Potrivit sesizării, în procesul legiferării nu au fost respectate prevederile Regulamentului Parlamentului, a Legii cu privire la actele normative, precum și cele privind transparența în procesul decizional. Astfel, proiectul de lege a fost înregistrat la 8 aprilie 2024, iar la 16 aprilie a fost adoptat de Parlament, fără a fi prezentată o expertiză sau aviz din partea guvernului, precum și fără organizarea consultărilor publice.

Totodată, la 15 mai 2024, cu o zi înainte de adoptarea legii în lectură finală, deputații PAS, cu depășirea tuturor termenelor legale, înregistrează un nou amendament la proiect, propunând completarea art. 13 la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Astfel, in lipsa avizului Guvernului, legea a fost completată cu două alienate noi, prin care a fost introdusă o derogare de la mecanismul de includere în lista bunurilor nepasibile privatizării.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor consideră că astfel de abuzuri în procedura legislativă trebuie contracarate” se arată în comunicatul emis de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.

La 14 mai 2024, deputatul Radu Marian a anunțat că PAS a înregistrat un amendament în Parlament, prin care Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Un amendament care prevede acest aspect a fost înaintat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, la proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Documentul a fost adoptat în a doua lectură, de 55 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 16 mai.

Liderul liberal-democraților, Vlad Filat, îi recomandă deputatului PAS, Radu Marian, să „nu mai vină cu declarațiile bombastice despre Aeroport, pentru a nu discredita funcția înaltă pe care o deține”. Asta după ce Marian a anunțat cu fast despre modificarea legii prin care Aeroportul nu va putea fi privatizat. „AIC nu a fost pasibil privatizării niciodată, pentru că e obiectiv strategic.

Recentul amendament, prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor statului ce nu pot fi privatizate nu a avut scopul de a proteja de înstrăinare acest activ, ci, mai degrabă, de a permite extinderea termenului de dare în arendă a spațiilor comerciale. O recunoaște însuși autorul inițiativei, deputatul PAS Radu Marian. El a declarat că, prin această modificare, autoritățile vor să găsească un investitor mai bun și mai credibil.


Pub