7 bani Prețul benzinei scade cu încă 7 bani, motorina la 19.72 lei/litru 18 mil. lei Trei administratori de restaurante au evitat taxe cu 18 milioane lei, acum condamnați 30.000 Peste 30 de mii de buletine de vot declarate nevalabile la alegerile parlamentare 10 bani Dolarul american crește cu 10 bani, cursul actual 16.9359 lei
(video) „Am fost unul din cei mai bogați... ”. Acasă la Vlad Filat: De ce nu are mașină și primul milion de la 25 de ani: „Dacă aș fi furat, nu aș fi stat la pușcărie și aș fi rămas în Moldova”

Primul milion l-a făcut la 25 de ani, iar astăzi este fără mașină. Fostul premier, Vlad Filat, protagonistul unui show mai neobișnuit, a fost filmat în satul natal, unde a vorbit despre viața de după închisoare, despre averea pierdută și despre motivele pentru care a ales să nu fugă atunci când a fost reținut. „Dacă aș fi furat, nu aș fi stat la pușcărie și aș fi rămas în Moldova”, a declarat acesta într-un episod „Pe 4 roți”.

Foto: Colaj

Fostul premier a vorbit fără ocolișuri despre bogăție, pierderile suferite după ce a fost reținut și cum a ieșit la libertate după 50 de luni de detenție. 

Filmat în casa părintească din Lăpușna, Filat a spus că, deși a fost „unul dintre cei mai bogați oameni din țară”, acum nu mai deține nici mașină.

„Nu am automobil personal, am șofer care are mașina dânsului. E de lucru”, a menționat Vlad Filat.

Episodul a adunat peste 27 de mii de vizualizări în 15 ore de la publicare.

Pe 15 octombrie 2015, în sala de ședințe a legislativului, în baza unui autodenunț al lui Ilan Șor, procurorul general de atunci, Corneliu Gurin a solicitat ridicarea imunității lui Vlad Filat. În urma votului, fostul premier a rămas fără imunitate. Vlad Filat a declarat atunci că se aștepta la un asemenea scenariu și a lăsat să se înțeleagă faptul că acesta este orchestrat de către prim-vicepreședintele PD de atunci, Vladimir Plahotniuc.

Vlad Filat a fost învinuit de trafic de influență şi corupere pasivă, iar la 27 iunie 2016 a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

Pe data de 9 ianuarie 2019, CtEDO a decis examinarea cererii depuse de Vlad Filat în regim prioritar. Politicianul s-a plâns la CtEDO de încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dar şi de încălcarea dreptului la viaţă privată. După examinare, CtEDO a redus pedeapsa cu 685 de zile, adică un an şi zece luni.

Vlad Filat a fost eliberat înainte de termen, pe 3 decembrie 2019.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis pe 31 ianuarie 2023 o hotărâre în cauza fostului premier Vlad Filat intentată împotriva statului Republica Moldova, prin care a constatat violarea Articolului 6 din Convenție - dreptul la un proces echitabil. În baza acesteia, fostul premier a cerut rejudecarea cauzei în care a fost condamnat.


Pub