(doc) N-au convins-o părinții, nici italienii: Comisia Pre-Vetting l-a picat pe Chirtoacă pentru 10 mii euro „în plus”, din perioada când acesta nici măcar nu era magistrat

Comisia Pre-Vetting a publicat decizia motivată pe evaluarea repetată a magistratului Ion Chirtoacă, prin care își anunță „dubiile serioase privind intergitatea financiară” a acestuia. Principalele probleme vizează capitolul pentru care au fost audiați chiar și părinții lui Chirtoacă - un episod care a scandalizat societatea, dar care nu a convins și membrii Comisiei Pre-Vetting. Aceștia spun că 10 mii de euro, care ar fi intrat într-un cont bancar în perioada când Chirtoacă nici măcar nu era magistrat, nu au putut fi justificați. Mărturiile depuse de cetățeni italieni, că părinții lui Ion Chirtoacă au muncit la ei, neoficial, în perioada vizată, „nu erau autentificate notarial”, spune comisia.

Foto: colaj

„Începând cu anul 2012, candidatului îi revenea obligația să depună declarații anuale de avere și interese personale (în continuare „declarație anuală”), inițial, în calitate de angajat al asistent universitar al Academiei de Poliție a Ministerului Afacerilor Interne și începând cu anul 2016, în calitate de judecător.

La 12 octombrie 2010, candidatul a deschis un cont bancar în EUR în numele său la o bancă din Republica Moldova, pe care l-a închis la 19 ianuarie 2022. Candidatul nu a declarat acest cont bancar în declarațiile sale anuale depuse la Comisia Națională de Integritate pentru anii 2012 - 2015.

În această perioadă, candidatul a primit transferuri în acest cont de la părinții săi, care lucrau în străinătate, în sumă de 74.660 EUR, în timp ce venitul lor oficial a totalizat 64.127 EUR.

Mama candidatului locuia și lucra în Italia din luna mai 2007, iar tatăl său din februarie 2009.

Candidatul a explicat că unul dintre motivele pentru care nu a declarat contul bancar în EUR a fost că mijloacele bănești din cont „exclusiv proveneau din munca părinților de peste hotare” și candidatul „niciodată nu m-am comportat ca un proprietar de facto al acestor mijloace bănești, ori toate acțiunile erau coordonate cu părinții”.

Candidatul a recunoscut că nedeclararea contului bancar a fost o greșeală și o omisiune din partea sa. A remarcat că, după ce a devenit judecător în 2016, a devenit mai familiarizat cu prevederile legale relevante și a înțeles că ar fi trebuit să fie declarat”, se arată în decizie.

Potrivit documentului, Chirtoacă a prezentat în fața comisiei, la audierile repetate, mai multe declarații, inclusiv de la cetățeni italieni, prin care aceștia recunosc că în perioada vizată părinții candidatului au muncit pentru ei, neoficial și au fost remunerați.

Asta însă nu i-a convins pe cei de la Pre-Vetting, pentru că „niciuna dintre declarații nu a fost autentificată notarial”.

Totul vizează o perioadă în care Chirtoacă nici măcar nu era magistrat.

Alte „probleme de intergitate” sesizate dupa prima audiere au fost lichidate la cea drepetată, mai menționează comisia.

Vedeți aici întreaga decizie:

Ion Chirtoaca by UNIMEDIA on Scribd

Judecătorul Ion Chirtoacă a declarat pentru UNIMEDIA că va contesta decizia Pre-Vetting la Curtea Supremă de Justiție și a calificat-o drept „o condamnare pentru o generație întreagă de părinți, nevoiți să plece la muncă în străinătate, pentru ca ai lor copii să poată rămâne acasă”.

Candidatura magistratului Ion Chirtoacă pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă repetat de Pre-Vetting, chiar și după audierea scandaloasă a părinților acestuia. decizia comisiei a fost anunțată pe 24 iunie, la mai bine de trei luni de la audieri.

Părinții judecătorului Ion Chirtoacă, aflați de mai mulți ani la muncă peste hotare, au fost intervievați online de către comisia Pre-Vetting. Mama și tatăl magistratului au răspuns la mai multe întrebări legate de transferurile bănești pe care le-au făcut pe numele fiului, cât timp cei doi au lucrat în afara Republicii Moldova, tatăl - la negru.

Modul în care a derulat procedura și comportamentul președintelui comisiei Pre-Vetting, care punea întrebări mamei magistratului sorbind ceai dintr-o cănuță, a stârnit un val de indignare în societate.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, liderul PSRM, a venit cu un comentariu după ce părinții magistratului Ion Chirtoacă, aflați de mai mulți ani peste hotare, au fost audiați de Comisia Pre-Vetting. „Este o bătaie de joc față de o femeie care a lucrat la negru ca să asigure studiile copilului. Maia Sandu, dar tu ai mamă?”, s-a întrebat Dodon.

Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție, după ce părinții lui Ion Chirtoacă au fost audiați online: „Suntem popor blestemat să ne batjocorească străinii. Și ne-o facem cu mâna noastră. Și, da, vreau ceva să spun și pentru diaspora, care o mai susține pe mizerie. Cum credeți, pe individul cela PAS-ist, pe care acest străin l-a trecut fără probleme de „pre-vetting”, (deși cu 5 ani în urmă a fost prins cu mită) tot așa minuțios l-au interogat?”

În august 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting, iar potrivit hotărârii instanței, aceștia ar urma să fie reevaluați de Comisie. Printre ei se număra și Ion Chirtoacă.

Drept urmare, CSJ a anulat decizia Comisiei Pre-Vetting din 20 ianuarie 2023 și a dispus reevaluarea candidaturii lui Ion Chirtoacă pentru funcția de membru în CSM.

Comisia Pre-Vetting a avut îndoieli cu privire la nedeclararea unui cont bancar și a unor transferuri de bani de către părinții lui Ion Chirtoacă, dar și cu privire la procurarea unui apartament la preț preferențial.

Premierul Dorin Recean a venit cu o atenționare către judecătorii din cadrul Curții Supreme de Justiție, care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean.

În decembrie 2021, Consiliul executiv al Asociației Judecătorilor anunța că s-a întrunit în ședință și a luat act de cererea de demisie a președintelui Asociației, judecătorul Vladislav Clima, și l-a desemnat în calitate de președinte interimar pe magistratul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Ion Chirtoacă.


Pub