„Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești, despre depistarea unei drone căzute la sol, la o distanță de pânǎ la 100 de metri de o locuințǎ.
Preliminar, victime nu au fost raportate.
La fața locului se aflǎ polițiștii care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Concomitent se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozivǎ a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă aparatele de zbor, fragmentele sau alte obiecte suspecte, să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor”, se arată într-un comunicat.
Un aparat de zbor a survolat spațiul aerian al Moldovei și a dispărut de pe radare în apropiere de Sîngerei. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării.
Ulterior, aparatul de zbor fără pilot, care a survolat puțin mai devreme spațiul aerian al Republicii Moldova, după care a dispărut de pe radare în apropiere de Sîngerei, a reapărut pe ecranele sistemelor de monitorizare pe scurt timp.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!