20,40 lei/l Nou plafon la motorină; vezi maximele zilei și stațiile mai ieftine 14 Descinderi în România în dosarul rezidențiatelor USMF Chișinău 3 ani Copil lovit pe trotuar la Comrat; șoferița ar fi confundat pedalele 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi cursul BNM de azi
Amânare pentru Paniș: Cererea prin care îi solicită, din nou, Maiei Sandu să-l numească în funcție, va fi examinată la o altă ședință CSM

CSM a amânat, în cadrul ședinței de astăzi, examinarea cererii judecătorului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău, privind înaintarea propunerii repetate Președintelui Republicii Moldova de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Amânarea examinării cererii a fost solicitată chiar de Alexei Paniș, deoarece unul dintre membrii CSM lipsește, fiind în concediu medical.

Foto: captura foto

Președintele CSM, Sergiu Caraman, a făcut o precizare: „Am inclus subiectul în agenda plenului Consiliului din considerentul că la ședința de astăzi trebuiau să fie toți membrii. Astăzi avem un membru al consiliului în concediu medical, lipsește din motive independente de voința lui. Am vrea să auzim poziția lui Alexei Paniș la acest aspect.

„În privința domnului Guzun am spus anterior, că lipsa dumnealui decade din necesitatea de a-l lua în considerare la calcularea cvorumului, după cum prevede Codul administrativ. În partea ce ține de membrul absent din motiv că e în concediu medical, înțeleg că se include în calcularea cvorumului și ar fi corect ca chestiunea să fie examinată în momentul în care sunt prezenți toți membrii care participă la stabilirea cvorumului”, a menționat Alexei Paniș.

„Consider că trebuie să ținem cont de părerea judecătorului, prezent în fața noastră și să amânăm examinarea subiectului până se prezintă și colega noastră, Lucia Popescu, pentru a nu încălca dreptul judecătorului de a obține eventual un vot”, a opinat și membra CSM Ioana Chironeț.

Drept urmare, plenul CSM a decis să amâne examinarea cererii lui Alexei Paniș pentru o ședință ulterioară.


Judecătorul Alexei Paniș a picat evaluarea reluată, anunța, la mijlocul lunii septembrie, Comisia Pre-Vetting, care își argumenta decizia prin faptul că magistratul „nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică”.

La începutul lunii februarie 2023, Comisia Pre-Vetting anunța că magistratul Alexei Paniș care a venit la primele audieri pre-vetting într-un tricou cu inscripția „CSM expirat”, nu a trecut evaluarea. Paniș, alături de alți magistrați, s-a adresat în instanță.

În vara anului 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, inclusiv Alexei Paniș, care au picat evaluarea pre-vetting, aceștia urmând să fie reevaluați de Comisie, potrivit hotărârii CSJ.

Drept urmare, premierul Dorin Recean a făcut o atenționare judecătorilor CSJ care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean.

La rândul său, judecătorul Paniș, vizat de deciziile CSJ, prin care au fost anulate hotărârile pre-vetting, a venit cu o reacție pe marginea criticilor stârnite de acest subiect. „Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate. Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting”, a menționat magistratul, într-un mesaj transmis la adresa redacției UNIMEDIA.

În februarie 2024, magistratul Alexei Paniș a contestat refuzul președintei Maia Sandu de a-l numi în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă.

La rândul său, Maia Sandu a comentat scandalul legat de Paniș astfel: „E dreptul meu prin lege în momentul în care am întrebări la anumiți candidați să reîntorc dosarele la Consiliul Superior al Magistraturii.

În martie 2024, procuroarea Victoria Furtună declara că Serviciul de Informații și Securitate a cerut investigarea judecătorului Alexei Paniș, iar Procuratura a verficat și emis ordonanțe de refuz. Totuși, CNA a expediat Aparatului președintelui țării „o notă pe care o secretizează”.

În aprilie 2024, Paniș a fost audiat repetat la Pre-vetting, iar întrebările l-au vizat mai mult pe tatăl său decât activitatea sa de judecător. Magistratul a pus la îndoială traducerile efectuate de secretariat. „După cazul cu Iulian Munteanu, nu am încredere în acesta”, a spus Paniș.

Audierile au continuat și în luna iunie. „Pe cine evaluează comisia și cine trebuie evaluat? Din păcate, s-a manipulat într-o manieră obraznică, pentru a fi excluși candidații incomozi. Am răspuns la toate întrebările și am prezentat decizii similare, iar dacă nu sunt primite răspunsurile mele, aștept o explicație de ce în privința altor candidați se procedează altfel. Nu doresc altceva decât să fiu tratat pe picior de egalitate cu toți colegii care au trecut această evaluare”, a spus judecătorul Paniș, în cuvântul de încheiere.


Pub