„Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Alexei Paniș, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători.
Potrivit Comisiei, candidatul nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică. Decizia a fost transmisă astăzi candidatului și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.
Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatului, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză.
Judecătorul Alexei Paniș a fost audiat în ședință publică în cadrul evaluării reluate pe 16 aprilie 2024 și 7 iunie 2024.
După emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 1 august 2023 și 29 ianuarie 2024 prin care a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a finalizat/încheiat reevaluarea a 20 candidați.
Dintre aceștia, o candidată a promovat, 18 nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv trei candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluării), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a doi candidați pentru funcția de membru în CSM”, se menționează în comunicatul Comisiei Pre-Vetting.
La începutul lunii februarie 2023, Comisia Pre-Vetting anunța că magistratul Alexei Paniș care a venit la primele audieri pre-vetting într-un tricou cu inscripția „CSM expirat”, nu a trecut evaluarea. Paniș, alături de alți magistrați, s-a adresat în instanță.
În vara anului 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, inclusiv Alexei Paniș, care au picat evaluarea pre-vetting, aceștia urmând să fie reevaluați de Comisie, potrivit hotărârii CSJ.
Drept urmare, premierul Dorin Recean a făcut o atenționare judecătorilor CSJ care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean.
La rândul său, judecătorul Paniș, vizat de deciziile CSJ, prin care au fost anulate hotărârile pre-vetting, a venit cu o reacție pe marginea criticilor stârnite de acest subiect. „Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate. Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting”, a menționat magistratul, într-un mesaj transmis la adresa redacției UNIMEDIA.
În februarie 2024, magistratul Alexei Paniș a contestat refuzul președintei Maia Sandu de a-l numi în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă.
La rândul său, Maia Sandu a comentat scandalul legat de Paniș astfel: „E dreptul meu prin lege în momentul în care am întrebări la anumiți candidați să reîntorc dosarele la Consiliul Superior al Magistraturii.
În martie 2024, procuroarea Victoria Furtună declara că Serviciul de Informații și Securitate a cerut investigarea judecătorului Alexei Paniș, iar Procuratura a verficat și emis ordonanțe de refuz. Totuși, CNA a expediat Aparatului președintelui țării „o notă pe care o secretizează”.
În aprilie 2024, Paniș a fost audiat repetat la Pre-vetting, iar întrebările l-au vizat mai mult pe tatăl său decât activitatea sa de judecător. Magistratul a pus la îndoială traducerile efectuate de secretariat. „După cazul cu Iulian Munteanu, nu am încredere în acesta”, a spus Paniș.
Audierile au continuat și în luna iunie. „Pe cine evaluează comisia și cine trebuie evaluat? Din păcate, s-a manipulat într-o manieră obraznică, pentru a fi excluși candidații incomozi. Am răspuns la toate întrebările și am prezentat decizii similare, iar dacă nu sunt primite răspunsurile mele, aștept o explicație de ce în privința altor candidați se procedează altfel. Nu doresc altceva decât să fiu tratat pe picior de egalitate cu toți colegii care au trecut această evaluare”, a spus judecătorul Paniș, în cuvântul de încheiere.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!