Protestatarii au parcat microbuzele de-a lungul străzii Mitropolit Petru Movilă, transformând zona într-o „parcare de protest”, într-un gest menit să atragă atenția autorităților europene asupra problemelor din sistem.
Reprezentanții APOTA au susținut că sectorul transportului rutier de pasageri este sufocat de reglementări neclare și presiuni financiare, în contradicție cu standardele și bunele practici europene. Printre principalele nemulțumiri se numără:
- Implementarea haotică a sistemului de e‑bilet și e‑GPS;
- Lipsa de subvenții pentru adaptarea vehiculelor la cerințele de accesibilitate;
- O metodologie de tarifare considerată nejustă și nesustenabilă.
Guvernul a respins revendicările transportatorilor care au protestat pe 9 iulie în PMAN. Despre aceasta a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. „Mai întâi transport sigur și calitativ, bilete vândute electronic și în mod transparent, mai multe rute pentru cetățenii, iar apoi discutăm”, a menționat acesta.
Asaltat de protestele agricultorilor, când era la Ministerul din domeniu, Vladimir Bolea nu scapă de manifestații nici la Infrastructură. După angajații Căilor Ferate, deja transportatorii au ieșit în stradă și îl întreabă pe membrul PAS, dacă măcar „cunoaște ce domeniu gestionează”.„Rămânem ferm angajați în dialogul pentru modernizarea sistemului de transport, în interesul oamenilor și al unui sector corect reglementat”, le răspunde ministrul.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a organizat pe data de 9 iulie primul protest al transportatorilor astăzi, 9 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale.
Pe 10 martie 2025, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a expediat o scrisoare premierului Dorin Recean prin care îi cere să se implice în soluționarea problemelor din ramură, cărora Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale „nu le face față”. Responsabilii avertizează că în lipsa unor soluții concrete, transportatorii vor fi nevoiți să iasă la proteste.
La începutul lunii septembrie 2024, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a acuzat Ministerul Infrastructurii și pe ministrul de atunci, Andrei Spînu de „acțiuni ilegale, îndreptate împotriva ramurii transporturilor”. Într-o scrisoare deschisă, adresată prim-ministrului Dorin Recean, președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a solicitat implicarea urgentă a acestuia, pentru e depăși problemele apărute. În caz contrar, transportatorii au amenințat cu o grevă generală. Andrei Spînu nu a venit cu un comentariu pe marginea acuzațiilor, nici premierul nu a oferit un răspuns la solicitări.
Reprezentanțe auto în apropiere
Acuzațiile reciproce între transportatori și minister se trag încă din 2019, când Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a transmis un demers în care a cerut ajustarea tarifelor pentru serviciile regulate rutiere de pasageri.
Andrei Spînu a calificat drept nejustificate solicitările transportatorilor de majorare a tarifului pentru călătorii. „Până a cere ceva, cred că, întâi, este nevoie de a oferi ceva. Transportatorii sunt rugați să investească mult mai serios în modernizarea autovehiculelor, așa cum prevede legea”, a precizat ministrul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!