„Amintim că, la inițiativa PSRM, la finele anului 2020, au fost adoptate modificări importante în legislație, menite să consolideze statutul de autonomie al UTA Găgăuzia. Aceste modificări au fost aprobate de Parlament și promulgate de cel de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. A fost un pas concret spre asigurarea unei autonomii reale în cadrul unui stat unitar, cu respect față de voința locuitorilor regiunii.
Considerăm că decizia adoptată astăzi subminează nu doar echilibrul relațiilor dintre Centru și Autonomie, ci face imposibil și un dialog constructiv privind reglementarea transnistreană, unde temele autonomiilor și ale statutelor speciale joacă un rol-cheie.
PSRM va insista asupra revizuirii abordărilor care încalcă principiile descentralizării și ale unui dialog echitabil cu regiunile. Astfel de decizii, luate unilateral, fără consultarea Autonomiei și fără o dezbatere publică amplă, nu fac decât să accentueze neîncrederea și să alimenteze diviziunile interne din țară.
Facem apel la respectarea strictă a Legii din 1994 privind statutul special al Autonomiei Găgăuze, la respectarea compromisurilor asumate anterior și la continuarea unui dialog deschis și respectuos între Chișinău și Comrat”, menționează reprezentanții PSRM.
Curtea Constituțională a examinat, astăzi, sesizarea privind controlul constituționalității art. 21 din Legea privind statutul juridic al Găgăuziei și a articolelor 25, al.3 și 26 din Legea cu privire la Procuratură, sesizare depusă de Procurorul General, Ion Munteanu. Urmăriți ședința pe UNIMEDIA.
„CC a fost sesizată pentru a realiza controlul constituționalității unor norme legale, care reglementează modul de numire în funcție a procurorului-șef al UTA Găgăuzia. Prevederile menționate în sesizare conferă Adunării Populare a Găgăuziei atribuții în procesul de selecție și numire în funcție a procurorului-șef al UTA Găgăuzia, creînd o interferență a puterii politice în proceduri de gestionare a unei instituții care face parte din puterea judecătorească, Constituția garantând autonomia și independența Procuraturii. Subsidiar, art. 21 din Legea privind statutul juridic al Găgăuziei reglementează și numirea procurilor ierarhic inferiori cu implicarea Adunării Generale”, a argumentat PG Ion Munteanu.
Magistrații Înaltei Curți au declarat neconstituționale articolul 21 din Legea privind statutul juridic al Găgăuziei și articolele 25, al. 3 și 26 din Legea cu privire la Procuratură, care dau Adunării Populare de la Comrat atribuții la selecția procurorului-șef al Găgăuziei.
Președinta CC, Domnica Manole, a explicat, într-un briefing de presă, argumentele car au stat la baza deciziei de astăzi a Înaltei Curți, care anulează atribuțiile Adunării Populare de la Comrat la selecția procurorului-șef al Găgăuziei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!