„În martie 2022, la solicitarea Procurorului General interimar de atunci, Dumitru Robu, CSM a eliberat acordul pentru efectuarea perchezițiilor la biroul, domiciliul și automobilul Dvs. în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite.
Procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții după ridicarea imunității. În acea perioadă, funcția de Procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție era exercitată de Elena Cazacov.
După ce Procuratura Anticorupție v-a atribuit calitatea de bănuit, în cadrul urmăririi penale a fost dispusă Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) efectuarea investigațiilor financiare paralele în vederea determinării cuantumului veniturilor obținute și cheltuielilor realizate în perioada exercitării funcției de demnitate publică, identificării surselor de venit nedeclarate și a bunurilor deținute personal sau prin terți pe teritoriul Republicii Moldova sau în alte jurisdicții”, se arată în scrisoarea fostei șefe a PA, adresată Tamarei Chișca-Doneva.
„Când am început mandatul de Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție la 1 august 2022, cauza penală în privința Dvs. se afla la etapa de urmărire penală. Pe lângă multe alte cauze de rezonanță, am avut multiple ședințe de lucru cu grupul de urmărire penală pe acest caz, inclusiv cu procurorul anticorupție responsabil de conducerea urmăririi penale (Cristina Gladcov), adjunctul interimar de atunci (Ion Munteanu), ofițerul de urmărire penală de la CNA principal responsabil pe caz și ofițeri ARBI. Am discutat probele acumulate, strategia de investigare și analiza probelor.
În septembrie 2022, în perioada când cauza penală încă se afla la faza de urmărire penală, am fost abordată de Ministrul Justiției de atunci, Sergiu Litvinenco, despre acest caz. Dumnealui a insistat că este foarte important ca Dvs. să fiți suspendată în continuare din funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) pentru că altfel există un risc major că vor fi emise decizii ilegale de CSJ, menționând că clasarea dosarului ar însemna reîntoarcerea Dvs. în funcție de judecător CSJ. Țin minte acest moment pentru că a fost prima dată când m-am confruntat cu o situație complicată în funcția de Procuror-șef. Pe de o parte, ca procuror, eram de acord cu echipa de urmărire penală că nu existau suficiente probe pentru a aduce o învinuire”, a explicat Veronica Dragalin.
Scrisoarea este semnată de Dragalin, care a menționat recent că urmează să mai facă astfel de dezvăluiri.
„Resping categoric insinuările fostei șefe a Procuraturii Anticorupție că aș fi șantajat judecători. Sunt minciuni sfruntate, care nici nu merită comentate”, a reacționat Sergiu Litvinenco.
Dragalin a dezvăluit că ex-ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, fostul șef al CNA, Iulian Rusu, și fostul șef de direcție CNA, Eugeniu Rurac, ar fi șantajat judecători cu „informații compromițătoare”, ca să „acționeze într-un anumit mod”. „Le-am spus că nu sunt de acord, iar dacă vor continua cu această metodă, eu le voi deschide dosare”, a declarat Dragalin.
Fostul șef al CNA, Iulian Rusu, a scris un mesaj pe rețele, după ce a fost vizat în dezvăluirile șocante ale ex-șefei PA.
Dragalin a vizat-o și pe Maia Sandu în dezvăluirile sale, afirmând că președinta țării i-a cerut „lista procurorilor integri”, încă înainte de a fi lansată procedura de vetting.
Ulterior, președinta Maia Sandu „a respins categoric” acuzațiile aduse.
Pe 29 martie 2022, ofițerii CNA și SIS au descins cu percheziții în biroul judecătoarei Curții Supreme de Justiție, Tamara Chișca-Doneva.
Vicepreședinta Curții Supreme de Justiție (CSJ), judecătoarea Tamara Chișca-Doneva, a venit cu o reacție, după ce ofițerii CNA și SIS au descins cu percheziții în biroul acesteia, fiind învinuită de îmbogățire ilicită. Aceasta susține că sunt niște „acțiuni realizate cu încălcarea procedurilor legale, în cadrul unui dosar politic intentat drept răfuială”.
Pe 18 aprilie 2023, ex-magistrata Tamara Chișca-Doneva a revenit la cârma Curții Supreme de Justiție.
Pe 23 august 2023, preşedinta interimară a CSJ, Tamara Chișca-Doneva, a demisionat. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) i-a aprobat cererea de demisie în cadrul ședinței de astăzi. „Mie nu mi-e rușine de nicio hotărâre de a mea”, a spus aceasta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!