20,99 lei/l Motorina scade mâine sub 21 lei/l la 20,99; benzina la 23,31 lei conform noii reglementări ANRE 18 Elemente muniție tip 2 contrabandate din Ucraina prin Moldova, plus 8 complete și lansator, confirmă PG 2.000.000 lei BNM a amendat cu peste 2 mil lei o companie de asigurări pentru deficiențe grave guvernanță și control intern 19,81 lei Cursul oficial al euro stabilit de BNM astăzi, în scădere ușoară față de ieri la 19,83 lei
(video) Prinși cu drona, când încercau să ajungă ilegal în Moldova: Doi ucraineni, depistați la frontieră. Au cerut azil

Doi ucraineni, care au ajuns ilegal în Republica Moldova, au fost depistați în zona de nord a frontierei de stat de patrula Poliției de Frontieră. Potrivit responsabililor, acțiunile străinilor au fost monitorizate cu ajutorul sistemului de supraveghere aeriană a frontierei.

Foto: captura ecran

Cazul a avut loc pe 24 octombrie 2023, în cadrul unei misiuni de serviciu în perimetrul de supraveghere al Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița.

„Operatorul dronei a observat două persoane. Acestea se deplasau pe jos, pe direcția localităților Sokireanî-Clocușna, dinspre Ucraina spre interiorul țării.

Imediat, echipe mobile s-au deplasat la fața locului și au procedat la interceptarea persoanelor respective, ulterior fiind conduse la sediul sectorului pentru verificări.

Ca urmare, s-a stabilit că cei doi bărbați depistați sunt cetățeni ai Ucrainei cu vârste de 31 și 36 de ani. În cadrul documentării cazului, tinerii au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova”, anunță oamenii legii.

Cercetările pe caz continuă, străinii fiind prezentați Inspectoratului General pentru Migrație.



Pub