Conform informațiilor transmise de autoritățile partenere din România, actualmente, este instituită resctricție de circulație pentru toate categoriile de vehicule pe drumul european E581, între postul vamal ”Albița” și localitatea Huși.
Spre direcția Iași, circulația este interzisă doar pentru vehiculele de mare tonaj, însă, potrivit informațiilor din post, mulți șoferi de autoturisme, la fel, au luat decizia de a face cale întoarsă.
Totodată, din cauza ninsorilor abundente de pe teritoriul Ucrainei și a poleiului format pe carosabil, este interzisă circulația autocarelor înspre posturile vamale Basarabeasca și Ceadîr – Lunga 2.
Depunerile de gheață au afectat și circulația peste râul Nistru, prin postul vamal de tip debarcader ”Molovata”, activitatea căruia a fost temporar sistată.
Știrea se actualizează...
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!