(update) Coordonatorul direct pentru moldovenii din Serbia, ar fi fost doi reprezentanți ai serviciilor secrete din Federația Rusă, a anunțat șeful SIS, Alexandru Musteața.
(update) „Pentru participarea la aceste instruiri, persoanele beneficiau de o anumită remunerare, plus-minus, 400 de euro. Tematicile care au stat la baza instruirii au fost: tactici de destrămare a cordoanelor structurilor de forță și dispersare a maselor, opunerea rezistenței forțelor de ordine, mânuirea mijloacelor speciale, adică bastoane de cauciuc, metode de eschivare și aplicare a cătușelor de reprezentanții a organelor de drept, inclusiv, au fost instruiri pentru a utiliza armele de foc și alte echipamente speciale”, a declarat Furtună.
(update) Potrivit procurorului șef al PCCOCS, Victor Furtună, mai mulți moldoveni sunt bănuiți că ar fi participat la instruiri în Serbia, cu scopul organizării destabilizărilor în masă. După perchezițiile efectuate astăzi, 74 de persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Câteva dintre acestea colaborează cu organele de drept.
Urmărește întreg briefingul pe UNIMEDIA:
Centrul Național Anticorupție, în colaborare cu Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a partidelor politice, spălarea banilor și coruperea alegătorilor, comise în circumstanțe agravante. În dimineața zilei de astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții pe teritoriul municipiilor Chișinău și Orhei, dar și în sudul țării. În urma acestor acțiuni, a fost reținută o persoană, existând bănuieli rezonabile privind implicarea sa în comiterea infracțiunilor menționate.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger” și angajaților Serviciului de Informații și Securitate, au descins, în aceastǎ dimineață, cu peste 250 de percheziții, fiind vizate peste 100 de persoane din mai multe localități din țară, anunță IGP.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că sunt vizați și „colegii - șefii organizațiilor teritoriale din Drochia și Rîșcani”. „Regimul criminal PAS încearcă să ne intimideze, să sperie lumea, să ne reducă la tăcere”, se arată în mesajul fostului șef de stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!