„Potrivit datelor preliminare, investigațiile vizează un grup organizat, format din factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor formațiuni politice, care, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, ar fi pus în aplicare un plan infracțional. Acesta consta în recrutarea alegătorilor sau susținătorilor politici, cărora li se promiteau sau ofereau bani, bunuri, servicii ori alte foloase pentru a-i determina să își exercite drepturile electorale într-un anumit mod, inclusiv în favoarea unor partide. Activitățile erau coordonate prin diverse aplicații, inclusiv prin multiple conturi de pe platforma Telegram. În fapt, membrii grupului sunt bănuiți că ar fi participat la transferul, convertirea și deghizarea originii mijloacelor financiare provenite din venituri ilicite, utilizând conturi bancare și portmonee electronice, inclusiv din afara țării. Fondurile erau introduse ilegal pe teritoriul Republicii Moldova și folosite ulterior pentru finanțarea activităților politice, contrar prevederilor legale.
Totodată, sunt investigate acțiuni de corupere electorală prin care persoane afiliate politic identificau și recrutau alegători, oferindu-le beneficii materiale pentru influențarea comportamentului electoral. În urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate sume importante de bani în diferite valute, dispozitive electronice de stocare a informației, înscrisuri de ciornă și alte probe relevante, care confirmă implicarea în activități de corupere a alegătorilor și de susținere ilegală a unei formațiuni politice. Persoana reținută urmează a fi plasată în izolator”, notează CNA.




Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger” și angajaților Serviciului de Informații și Securitate, au descins, în aceastǎ dimineață, cu peste 250 de percheziții, fiind vizate peste 100 de persoane din mai multe localități din țară, anunță IGP.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că sunt vizați și „colegii - șefii organizațiilor teritoriale din Drochia și Rîșcani”. „Regimul criminal PAS încearcă să ne intimideze, să sperie lumea, să ne reducă la tăcere”, se arată în mesajul fostului șef de stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!