Se menține regimul de activitate al restaurantelor, cafenelelor, dar și a unităților de alimentație publică amplasate în punctele de comercializare a produselor petroliere, centrele comerciale și aeroporturi, în intervalul orar 7:00-22:00.
De asemenea, din 16 ianuarie se admite reluarea competițiilor sportive fără spectatori, desfășurate în aer liber și în spații închise de către Federațiile Sportive Naționale, acreditate de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării.
Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până la 15 februarie. Decizia a fost aprobată astăzi la ședința Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, prezidată de premierul interimar, Aureliu Ciocoi.
Alte 808 cazuri de Covid-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în R. Moldova. Din numărul total, 8 sunt de import. Bilanțul total a ajuns la 150.946.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!