„Am fost suspendat pe o perioadă de 1 an și 8 luni. Pe lângă salariu, valoarea căruia ar fi de la 300.000 la 400.000 lei, vorbesc despre drepturile salariale exclusiv, de care am fost lipsit, dacă ne referim la majorarea de întârziere, pentru că drepturile la muncă, salariale, sunt consfințite atât în legile noastre generale, cât și în cele speciale, și nimeni nu este în drept să te îngrădească de la ele, avem și Codul de Procedură Civilă, care prevede 0,3% pe zi din valoarea sumei. Dacă raportăm la suma care urmează să-mi fie achitată ar constitui circa 1000 de lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere”, a declarat Andrei Iavorschi, în cadrul unui briefing de presă.
„Doresc să-mi fie achitate de bunăvoie de către autoritate salariile or, neachitarea și crearea unui litigiu artificial, ceea ce se urmărește, de fapt, prin contencios, care poate să dureze 2-3 ani, înmulțiți 1000 de lei pe zi la toată această perioadă”, a mai adăugat șeful INP, suspendat din funcție.
Ieri, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, suspendat din funcție în 2022, anunța că Procuratura Anticorupție a clasat cauza penală, care a stat la baza suspendării sale. Drept urmare, acesta a solicitat repunerea în drepturi și achitarea salariilor pe perioada îngrădirii profesionale.
Tot ieri, Procuratura Anticorupție a prezentat motivele care au dus la clasarea cauzei penale pe numele lui Andrei Iavorschi. „Nu au fost stabilite încălcări ce ar putea fi imputate șefului INP”, a precizat PA.
Câteva ore mai târziu, Ministerul Justiției anunța că decizia de clasare a dosarului pe Iavorschi a fost contestată de INP, „pentru reexaminare în ordinea ierarhic superioară”.
În septembrie 2023, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, suspendat din funcție în 2022, declara că revine la serviciu. „Procurorul pe caz a înaintat demersul de prelungire a măsurii, care a fost respins de judecătorul de instrucție”, a scris Iarovschi atunci.
Andrei Iavorschi a fost suspendat din funcție pe 15 iulie 2022, la decizia ministrului Justiției, ca urmare a demersului Procuraturii Anticorupție în legătură cu inițierea urmăririi penale în privința acestuia.
În ianuarie 2019, șeful Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, a spus că nu vede „o problemă” că primarii Victor Bogatico și Ilan Șor, ambii condamnați de prima instanță, au obținut certificate de integritate diferite. De asemenea, dânsul a menționat că orice informație prezentă în documente este în baza datelor obținute la inspectorat, iar o oarecare greșeală nu poate exista.
În certificatul lui Victor Bogatico era menționat, în aliniatul cu privire la dreptul de a ocupa anumite funcții publice, despre faptul că acesta a fost condamnat pe articolul 326 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova. Pe de altă parte, în certificatul de integritate al lui Ilan Șor, și el condamnat penal în primă instanță, nu exista vreo mențiune de acest gen.
La 10 iulie 2023, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, l-a prezentat colectivului Inspectoratului Național de Probațiune pe noul director interimar, Viorel Sochircă. Totodată, aceasta i-a înaintat câteva solicitări noului șef al instituției.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!