9 milioane lei Tânăr prins cu 9 mil. lei în cripto după ce a ajutat ucraineni să fugă de război 15 ani Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru violul unei minore de 12 ani 73,4 Ruta feroviară Kiev-București se redeschide pe 10 octombrie cu preț de la 73,4 euro 21 pașapoarte Plahotniuc avea 21 de pașapoarte de diferite naționalități, doar spionii au așa ceva
Șeful Inspectoratului de Probațiune suspendat, la cererea procurorilor. Litvinenco: Propulsat de regimul Plahotniuc, în mod normal trebuia să-și dea demisia

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi a fost suspendat astăzi din funcție, la decizia ministrului Justiției, ca urmare a demersului Procuraturii Anticorupție în legătură cu inițierea urmăririi penale în privința acestuia.

Foto: Andrei Iavorschi

„În mod normal, ar fi trebuit să-și dea demisia încă de la inițierea cauzei penale împotriva sa, pentru a nu prejudicia, în primul rând, imaginea instituției în care activează.

El a preferat, însă, să se țină de funcția în care a fost propulsat de către regimul Plahotniuc, în decembrie 2018. Din câte îmi amintesc, prima sa „realizare” de la accederea în funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune, chiar înaintea alegerilor parlamentare din februarie 2019, a fost să contribuie plenar la obținerea certificatului de integritate de către Ilan Șor.

Evident că ceea ce am scris mai sus nu anulează principiul prezumției nevinovăției. M-am referit doar la integritatea pe care trebuie să o aibă orice funcționar sau persoană cu demnitate publică”, a comentat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, a fost pus sub învinuire, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu, soldat cu daune considerabile, au anunțat acum două zile procurorii, care au venit cu demers la Ministerul Justiției pentru ca funcționarul să fie suspendat din funcție.

Iavorschi este acuzat că a cauzat Inspectoratului Național de Probațiune daune, exprimate în cheltuielile suportate pentru executarea clauzelor contractuale, fără a fi planificate, privind achiziționarea unor bunuri și servicii, în valoare totală de 676.259,14 lei.

Andrei Iavorschi ocupă funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune din 10 decembrie 2018.

În ianuarie 2019, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, a spus că nu vede „o problemă” că primarii Victor Bogatico și Ilan Șor, ambii condamnați de prima instanță, au obținut certificate de integritate diferite. De asemenea, dânsul a menționat că orice informație prezentă în documente este în baza datelor obținute la inspectorat, iar o oarecare greșeală nu poate exista.

În certificatul lui Victor Bogatico era menționat, în aliniatul cu privire la dreptul de a ocupa anumite funcții publice, despre faptul că acesta a fost condamnat pe articolul 326 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova. Pe de altă parte, în certificatul de integritate al lui Ilan Șor, și el condamnat penal în primă instanță, nu exista vreo mențiune de acest gen.


Pub