Radu Dumneanu, avocatul lui Nicanor Ciochină: Deci, nu au fost participanții la proces și în lipsa lor este imposibilă desfășurarea în continuare a ședinței.
- Cum pledează clientul dumneavoastră?
- „Ca și până acum, nevinovat”.
Potrivit procurorului de caz, Alexandru Botnaru, în cadrul ședinței de judecată urmau să fie examinate înregistrările video, dar și alte mijloace probatorii relevante cazului.
„Astăzi urma să fie cercetate mijloacele materiale de probă, înregistrările video luate la faza de urmărire penală și deja alte mijloace materiale. Din motiv că la fixarea ședinței de astăzi unul din avocații unui inculpat din start a zis că nu poate să se prezinte, iar al doilea a confirmat că se va prezenta, însă din motive de boală s-a amânat ședința”, a declarat procurorul de caz, Alexandru Botnaru.
Avocatul părții vătămate susține că dacă la următoarea ședință apărătorul lui Ion Andronache nu va prezenta certificatul medical, atunci acest fapt va ridica multe semne de întrebare.
„Avocatul inculpatului Andronache a menționat că este într-un concediu medical și că la următoarea ședință va prezenta certificatul de concediu medical care se eliberează după închiderea concediului medical. Dacă nu va fi prezentat un asemenea certificat, concluziile le vom face fiecare”, a menționat Dorin Podlisnic.
Primarul de Boldurești, Nicanor Ciochină, care l-ar fi lovit mortal cu mașina de serviciu pe Mihai, un copil de 14 ani, la Nisporeni, apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, a fost eliberat din penitenciar și trimis în arest la domiciliu. Despre aceasta a scris pe o rețea de socializare avocatul familiei băiatului ucis, Dorin Podlisnic, care a publicat și un mesaj al mamei adolescentului, Raisa Ciurel. „Copilul meu de 7 luni zace în pământ, iar Nicanor Ciochină va sta acasă, alături de familie și se va bucura de copiii lui”, a declarat femeia îndurerată.
Mama lui Mihai Beșliu, lovit mortal cu mașina de primarul de Boldurești, care apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, cu ajutorul unui complice, a relatat, în cadrul unei emisiuni, cum a apărut versiunea apărării inculpatului precum că adolescentul s-ar fi sinucis. „Am văzut că un cunoscut de familie de-al nostru e pe lista martorilor lui Nicanor Ciochină. El ar fi spus că băiatul meu ar fi sărit pe mașina lui, 5 ani în urmă. L-am sunat și l-am întrebat, iar el mi-a spus că nicidecum nu a declarat că băiatul meu ar fi vrut să se sinucidă”, a menționat femeia. „Versiunea cu suicidul este o aberație”, susține și avocatul familiei, Dorin Podlisnic.
Avocatul familiei lui Mihai, de 14 ani, lovit mortal cu mașina de primarul de Boldurești, care apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, cu ajutorul unui complice, susține că apărătorii inculpatului i-au propus mamei copilului bani, ca aceasta să-l ierte pe Nicanor Ciochină. „Răspunsul a fost nu, iar după asta au apărut tot felul de versiuni”, a declarat Dorin Podlisnic.
Totodată,mama adolescentului decedat a declarat că însuși Nicanor Ciochină i-a pus întrebări, în cadrul uneia dintre ședințele de judecată: „Vă spun sincer, nu m-am așteptat ca primarul să se scoale, cu atâta tărie, și să-mi pună chiar el întrebări, uitându-se la mine.
La sfârșitul lunii august, avocatul familiei lui Mihai a făcut publice noi detalii despre cum decurge procesul de judecată. „Am aflat cu stupoare că unul dintre inculpați în acest caz, și anume învinuitul de favorizarea infracțiunii, adică de acordarea ajutorului persoanei care a condus mijlocul de transport, pentru a ascunde urmele infracțiunii, este plecat la odihnă la mare”, a spus Dorin Podlisnic. La rândul său, mama adolescentului a transmis un mesaj plin de durere: „Fiul meu de jumătate de an putrezește în pământ. E greu pentru o mamă să-și înmormânteze un copil plin de speranțe, de vise, de planuri de viitor și e foarte greu când văd câte se pot face în R. Moldova”.
La mijlocul lunii august, avocații primarului de Boldurești au încercat să înainteze versiunea unui „eventual suicid” din partea lui Mihai și chiar ar fi vrut să aducă „martori” că băiatul ar mai fi avut astfel de tentative. „Copilul meu nu este sinucigaș”, a spus, la rândul său, mama adolescentului ucis, devastată de durere și năucită de declarațiile auzite în instanță.
La începutul lunii august, avocatul familiei lui Mihai declara că examinarea cauzei penale se tergiversează în mod intenționat. „Se utilizează diferite șiretlicuri juridice, pentru a-l scoate pe inculpat din stare de arest și a tergiversa cât mai mult posibil, ani de zile, ca să nu-i fie adoptată o soluție”, a precizat atunci Dorin Podlisnic.
Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.
Mama băiatului a publicat un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești. „Ucigașule”, a scris femeia.
Anterior, mama lui Mihai a publicat un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Aceasta a rugat oamenii să o ajute să găsească șoferul vinovat de tragedie: „Vă rog, dacă cineva a văzut ceva sau știe ceva spune-ți, să răspundă pentru ce a făcut. Băiețelul nu mi-l va aduce înapoi, dar vreau ca cel vinovat să răspundă pentru fapta lui”.
La 21 februarie, oamenii legii au mai identificat un suspect pe cazul tragic de la Boldurești, complice al șoferului care a provocat accidentul. Acesta l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei. Totodată, Procuratura Generală a venit cu o actualizare și anunțat că acesta a fost reținut.
Unele surse au susținut că edilul ar fi fost ajutat să ascundă urmele crimei de un procuror. În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat și a precizat că „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilității sale”.
Pe 22 februarie, procurorii PCCOCS au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința primarului care ar fi provocat accidentul.
Primarul de Boldurești ar fi fost beat în momentul impactului. Despre aceasta au declarat rudele victimei. „Era și soția în mașină, ei veneau cinstiți de la o zi de naștere din Nisporeni”, a spust bunica băiatului ucis.
Amicul lui Mihai a relatat că în seara tragediei ei veneau, împreună, de la alergat: „Am vrut să-l feresc. N-am apucat”.
Totodată, mama lui Mihai a relatat că „soția primarului de Boldurești a fost profesoara lui Mihai”. Potrivit martorilor, prima s-ar fi aflat în mașină, la momentul producerii tragicului accident. „M-a sunat prietenul lui Mihai și mi-a spus să sun la salvare, că pe fiul meu l-a lovit o mașină - îi curge sânge din urechi, din gură și din nas. Ambulanța a venit foarte greu, într-o oră și jumătate”, a relatat mama copilului, sfâșiată de durere.
La 23 februarie, Mihai a fost petrecut pe ultimul drum.
În aceeași zi, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că stomatologul reținut pentru că l-a ajutat pe primarul de Boldurești să ascundă urmele accidentului în care a decedat Mihai va fi cercetat în libertate.
Totodată, primarul de Boldurești a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul nu a mers la ședința de judecată de la Judecătoria Ciocana. Acesta a scris cerere pentru ca demersul să fie examinat în lipsa lui, invocând probleme de sănătate. „Clientul meu nu a refuat. Dumnealui acum se află într-o stare de sănătate foarte precară”, a declarat avocatul său.
La începutul lunii martie, o înregistrare cu apelul la 112 al mamei lui Mihai, lovit mortal de primarul de Boldurești, a fost făcută public pe o rețea de socializare. Din secvența discuției se aude cum mama băiatului imploră echipajul de pe ambulanță să vină mai repede.
Acum, mama lui Mihai se teme că suspectul va scăpa basma curată, pentru că „are mulți bani și multă putere”. Femeia a relatat că a găsit martori care l-au văzut pe edil urcând la volan în stare de ebrietate avansată, în seara cu pricina, cu puțin timp înainte de a se produce tragedia. Aceasta spune că nu-l poate ierta pe primar, pentru că nu s-a oprit să-i acorde primul ajutor fiului său, care avea șanse la viață.
La 19 aprilie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că primarul de Boldurești rămâne în arest încă pentru 30 de zile.
La aproape 3 luni de la accidentul tragic, primarul de Boldurești nu a făcut nicio declarație publică privind vina sau nevinovăția sa. Din 19 februarie, când a murit adolescentul, edilul nu a tranmis niciun mesaj familiei îndurerate, invocând „starea sa de sănătate”.
În luna mai, avocatul familiei lui Mihai, a anunțat că a depus o cerere la PCOCCS, pentru ca pe numele polițiștilor care l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei să fie pornit dosar.
Avocatul primarului de Boldurești, Dumitru Buliga, susține că clientul său, Nicanor Ciochină, cel care este acuzat că l-ar fi lovit mortal cu mașina de serviciu pe Mihai, un copil de 14 ani, la Nisporeni, apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, nu este vinovat. „El nici nu apare în imagini. Probele sunt trucate. Toate problemele lui au început după ce el a ieșit cu declarații publice către Dorin Recean și a expus acuzații grave în privința șefului actual al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, Sergiu Andronache. Imediat după aceasta l-au legat de acest accident”, a menționat avocatul.
În primul tur al alegerilor locale, fostul primar, Nicanor Ciochină a obținut cele mai multe voturi (48,21%), dar nu suficiente pentru a câștiga scrutinul.
Ciochină a rămas sub control judiciar, dar fără monitorizare electronică. „Instanța de judecată a decis să-i fie scoasă brățara de monitorizare, fără a anunța Poliția”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.
Raisa Ciurel, mama lui Mihai, copilul de 14 ani lovit mortal cu mașina, la Boldurești, a mers la vot cu fotografia fiului său, pentru a-i face pe consăteni să înțeleagă durerea prin care trece de peste un an, de când nu-și mai are alături băiatul. „Prieteni de-ai lui Ciochină mi-au sunat rudele să-i dea votul lui în turul II”, a dezvăluit femeia, copleșită de durere.
Alegătorii din Boldurești care l-au votat în turul II la locale pe Nicanor Chiocină își motivează sufragiul prin faptul că acesta nu ar fi săvârșit crima „special” și că „nu e mare treabă” ce a făcut. Oamenii îi găsesc justificări și așteaptă de la el să le „facă drumuri și să le tragă apa”.
Pe 7 iunie a avut loc renumărarea buletinelor de vot pentru funcția de primar al localității.
Candidatul independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, Sergiu Bulicanu, a depus o cerere la Comisia Electorală Centrală (CEC), prin care a solicită renumărarea voturilor.
Nicanor Ciochină, învinuit că l-a ucis cu mașina pe Mihăiță, a revenit în fotoliul de primar de Boldurești. Acesta a fost ales cu 13 voturi diferență de contracandidatul său, la turul II din 1 iunie.
Pe 9 iunie, zeci de oameni au protestat în fața Ministerului Justiției. Aceștia au cerut urgentarea judecării primarului din Boldureşti, Nicanor Ciochină, acuzat că l-a lovit mortal pe Mihăiță cu maşina de serviciu şi a fugit de la locul faptei.
Nicanor Ciochină, primarul învinuit că a lovit mortal un copil de 14 ani și a părăsit locul accidentului, spune că dacă vor fi anulate rezultatele alegerilor din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, a declarat că se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO).
La mijlocul lunii iunie, CEC a respins plângerea candidatului independent Sergiu Bulicanu, care a contestat legalitatea organizării turului doi al alegerilor locale din 1 iunie, în comuna Boldurești, raionul Nisporeni. Potrivit unui comunicat de presă emis de către instituție, în urma renumărării voturilor, au fost stabilite mai multe abateri și suspiciuni, însă acestea nu au putut fi cuantificate.
La 25 iunie, Judecătoria Ungheni a anulat validarea mandatului de primar al lui Nicanor Ciochină la Boldurești, Nisporeni. Magistrații au admis parțial cererea depusă de candidatul independent Sergiu Bulicanu, anulând hotărârea Consiliului Electoral din Boldurești privind desfășurarea turului doi al alegerilor locale noi, precum și validarea mandatului de primar al lui Ciochină.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!