Tragedia de Boldurești pare fără sfârșit. Mama lui Mihai: Apărarea vine cu versiuni ba că s-a sinucis, ba că a fost beat. Au pus și un prieten de-al nostru în lista lor de martori

Mama lui Mihai Beșliu, lovit mortal cu mașina de primarul de Boldurești, care apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, cu ajutorul unui complice, a relatat, în cadrul emisiunii Life Show Moldova, cum a apărut versiunea apărării inculpatului precum că adolescentul s-ar fi sinucis. „Am văzut că un cunoscut de familie de-al nostru e pe lista martorilor lui Nicanor Ciochină. El ar fi spus că băiatul meu ar fi sărit pe mașina lui, 5 ani în urmă. L-am sunat și l-am întrebat, iar el mi-a spus că nicidecum nu a declarat că băiatul meu ar fi vrut să se sinucidă”, a menționat femeia. „Versiunea cu suicidul este o aberație”, susține și avocatul familiei, Dorin Podlisnic.

Foto: colaj

„Multe lucruri am auzit noi. Nu am avut niciodată de a face cu poliția, cu judecata, nu am fost în această „familie”. Rămân dezamăgită total, în Moldova foarte multe se fac pe bani și asta se cunoaște. Am rămas șocată să aflu precum că, copilul meu ar fi vrut să se sinucidă, ceea ce nu e adevărat și niciodată nu am auzi asta, sau că copilul meu a consumat alcool și era în stare de ebrietatea. Copilul meu de mic a avut probleme de sănătate și nu avea voie să consume alcool. Lui îi plăcea Fanta, dar nici asta nu avea voie să bea, a avut astm bronșic. Era pălămar la biserică, nu fuma, nu consuma alcool, pentru a umbla noaptea prin baruri încă nu avea vârsta. El voia tare să facă armata, dar pentru că era slăbuț și avea probleme de sănătate, îi spuneam că nu-l vor lua la armată. Iar el zicea că va face sport, va alerga, ca plămânii lui să se dezvolte, să poată face armata. Foarte tare își dorea asta”, a relatat mama lui Mihai.

Întrebată cum a apărut versiunea de suicid din partea apărării primarului de Boldurești, Raisa a menționat: „Am văzut că un cunoscut de familie de-al nostru e pe lista martorilor lui Nicanor Ciochină. El ar fi spus că băiatul meu ar fi sărit pe mașina lui, 5 ani în urmă. L-am sunat și l-am întrebat, iar el mi-a spus: „Acum 5 ani, băiatul a vrut să traverseze strada și eu avea să-l lovesc cu mașina, dar nu s-a aruncat sau să vrea să se sinucidă”. El mi-a spus că atunci mi-a povestit că era să facă accident cu Mihăiță, pe când avea 9 ani, însă cu tot haosul și problemele la care încercăm să facem față de jumătate de an, eu nu țin minte să-mi fi spus așa ceva. Poate și mi-a spus, sunt prieteni cu nașii noștri, ne-am întâlnit des la aceeași masă. Dar el nicidecum nu a spus că băiatul meu ar fi vrut să se sinucidă. El a vrut să traverseze strada și în acel moment trecea mașina cu un pic de viteză și avea să-l lovească, el s-a speriat”.

„Pentru a invoca această versiune, s-au pus multe întrebări clientei mele, se încerca cumva să i se pună și martorului minor întrebări legate de chestia asta. Avocații inculpatului au propus-o ca pe o versiune de apărare. Organul de urmărire penală nu a constatat, în cadrul urmăririi penale, că ar fi fost vorba despre un suicid sau o tentativă. Asta e versiunea lor, eu, din punct de vedere moral nu pot să înțeleg cum poți să bagi așa o versiune, într-un asemenea proces de judecată foarte delicat. El nu a fost aruncat în mijlocul drumului, ci lovit de pe marginea carosabilului. Despre ce suicid vorbim?”, a precizat avocatul familiei lui Mihai, Dorin Podlisnic.

Apărarea primarului de Boldurești încearcă să formuleze mai multe versiuni în instanță: „Întâi că nu a fost el, apoi că a fost altă mașină, apoi că ar fi fost suicid. Nu am văzut în cadrul procesului o versiune de bază, pe care se meargă, se încearcă un calambur. Nu știu la care versiune se vor opri avocații apărării, dar cea cu suicidul chiar e o aberație. Dacă era o bănuială cât de mică precum că ar fi vorba despre un suicid, atunci acest dosar nu ar fi ajuns în instanța de judecată, cel puțin în formatul în care este și sub învinuirea care este. Aici se încearcă a manipula cu opinia instanței, cu opinia participanților la proces. Se încearcă a ponegri chiar și memoria copilui decedat, numai ca să iasă inculpatul nevinovat”.

„Dacă ar fi vrut să se sinucidă, nu mergea regulamentar sau s-ar fi dus singur, nu cu prietenii, ar fi fost în depresie”, a spus mama lui Mihai.

„S-a dus cu doi prieteni să se sinucidă? Cel care vrea să se sinucidă se duce singur, sau se strangulează, sau se îneacă, sunt alte modalități”, a adăugat Dorin Podlisnic.

Avocatul familiei lui Mihai, de 14 ani, lovit mortal cu mașina de primarul de Boldurești, care apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, cu ajutorul unui complice, susține că apărătorii inculpatului i-au propus mamei copilului bani, ca aceasta să-l ierte pe Nicanor Ciochină. „Răspunsul a fost nu, iar după asta au apărut tot felul de versiuni”, a declarat Dorin Podlisnic.

Totodată, mama adolescentului decedat a declarat că însuși Nicanor Ciochină i-a pus întrebări, în cadrul uneia dintre ședințele de judecată: „Vă spun sincer, nu m-am așteptat ca primarul să se scoale, cu atâta tărie, și să-mi pună chiar el întrebări, uitându-se la mine.

La sfârșitul lunii august, avocatul familiei lui Mihai a făcut publice noi detalii despre cum decurge procesul de judecată. „Am aflat cu stupoare că unul dintre inculpați în acest caz, și anume învinuitul de favorizarea infracțiunii, adică de acordarea ajutorului persoanei care a condus mijlocul de transport, pentru a ascunde urmele infracțiunii, este plecat la odihnă la mare”, a spus Dorin Podlisnic. La rândul său, mama adolescentului a transmis un mesaj plin de durere: „Fiul meu de jumătate de an putrezește în pământ. E greu pentru o mamă să-și înmormânteze un copil plin de speranțe, de vise, de planuri de viitor și e foarte greu când văd câte se pot face în R. Moldova”.

La mijlocul lunii august, avocații primarului de Boldurești au încercat să înainteze versiunea unui „eventual suicid” din partea lui Mihai și chiar ar fi vrut să aducă „martori” că băiatul ar mai fi avut astfel de tentative. „Copilul meu nu este sinucigaș”, a spus, la rândul său, mama adolescentului ucis, devastată de durere și năucită de declarațiile auzite în instanță.

La începutul lunii august, avocatul familiei lui Mihai declara că examinarea cauzei penale se tergiversează în mod intenționat. „Se utilizează diferite șiretlicuri juridice, pentru a-l scoate pe inculpat din stare de arest și a tergiversa cât mai mult posibil, ani de zile, ca să nu-i fie adoptată o soluție”, a precizat atunci Dorin Podlisnic.

Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.

Mama băiatului a publicat un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești. „Ucigașule”, a scris femeia.

Anterior, mama lui Mihai a publicat un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Aceasta a rugat oamenii să o ajute să găsească șoferul vinovat de tragedie: „Vă rog, dacă cineva a văzut ceva sau știe ceva spune-ți, să răspundă pentru ce a făcut. Băiețelul nu mi-l va aduce înapoi, dar vreau ca cel vinovat să răspundă pentru fapta lui”.

La 21 februarie, oamenii legii au mai identificat un suspect pe cazul tragic de la Boldurești, complice al șoferului care a provocat accidentul. Acesta l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei. Totodată, Procuratura Generală a venit cu o actualizare și anunțat că acesta a fost reținut.

Unele surse au susținut că edilul ar fi fost ajutat să ascundă urmele crimei de un procuror. În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat și a precizat că „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilității sale”.

Pe 22 februarie, procurorii PCCOCS au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința primarului care ar fi provocat accidentul.

Primarul de Boldurești ar fi fost beat în momentul impactului. Despre aceasta au declarat rudele victimei. „Era și soția în mașină, ei veneau cinstiți de la o zi de naștere din Nisporeni”, a spust bunica băiatului ucis.

Amicul lui Mihai a relatat că în seara tragediei ei veneau, împreună, de la alergat: „Am vrut să-l feresc. N-am apucat”.

Totodată, mama lui Mihai a relatat că „soția primarului de Boldurești a fost profesoara lui Mihai”. Potrivit martorilor, prima s-ar fi aflat în mașină, la momentul producerii tragicului accident. „M-a sunat prietenul lui Mihai și mi-a spus să sun la salvare, că pe fiul meu l-a lovit o mașină - îi curge sânge din urechi, din gură și din nas. Ambulanța a venit foarte greu, într-o oră și jumătate”, a relatat mama copilului, sfâșiată de durere.

La 23 februarie, Mihai a fost petrecut pe ultimul drum.

În aceeași zi, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că stomatologul reținut pentru că l-a ajutat pe primarul de Boldurești să ascundă urmele accidentului în care a decedat Mihai va fi cercetat în libertate.

Totodată, primarul de Boldurești a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul nu a mers la ședința de judecată de la Judecătoria Ciocana. Acesta a scris cerere pentru ca demersul să fie examinat în lipsa lui, invocând probleme de sănătate. „Clientul meu nu a refuat. Dumnealui acum se află într-o stare de sănătate foarte precară”, a declarat avocatul său.

La începutul lunii martie, o înregistrare cu apelul la 112 al mamei lui Mihai, lovit mortal de primarul de Boldurești, a fost făcută public pe o rețea de socializare. Din secvența discuției se aude cum mama băiatului imploră echipajul de pe ambulanță să vină mai repede.

Acum, mama lui Mihai se teme că suspectul va scăpa basma curată, pentru că „are mulți bani și multă putere”. Femeia a relatat că a găsit martori care l-au văzut pe edil urcând la volan în stare de ebrietate avansată, în seara cu pricina, cu puțin timp înainte de a se produce tragedia. Aceasta spune că nu-l poate ierta pe primar, pentru că nu s-a oprit să-i acorde primul ajutor fiului său, care avea șanse la viață.

La 19 aprilie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că primarul de Boldurești rămâne în arest încă pentru 30 de zile.

La aproape 3 luni de la accidentul tragic, primarul de Boldurești nu a făcut nicio declarație publică privind vina sau nevinovăția sa. Din 19 februarie, când a murit adolescentul, edilul nu a tranmis niciun mesaj familiei îndurerate, invocând „starea sa de sănătate”.

În luna mai, avocatul familiei lui Mihai, a anunțat că a depus o cerere la PCOCCS, pentru ca pe numele polițiștilor care l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei să fie pornit dosar.


Pub