Subiectul a fost amânat la solicitarea adjunctului Procurorului General, Sergiu Rusu.
În solicitarea depusă, procurorul general adjunct a menționat că nu poate participa la ședință din cauza altor ședințe, planificate din timp.
De asemenea, și Procurorul General, Ion Munteanu, nu s-a putut prezenta la ședința CSP de astăzi, 15 noiembrie, pe motiv că s-ar afla într-o deplasare.
„După ședința Consiliului Suprem de Securitate, Maia Sandu a recunoscut propria incapacitate și, trăgând în Veronica Dragalin, și-a tras un glonț în tâmplă”, afirmă fostul premier, Vlad Filat, liderul PLDM. „Anna Karenina a justiției moldovenești va fi trimisă la gară, iar doamna președintă are singura soluție corectă – să se numească pe ea însăși în funcția de șef al Procuraturii Anticorupție și să bage întreaga țară după gratii. Veți reuși!”, a menționat politicianul.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, susține că la ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate, nu s-a discutat despre o posibilă demitere a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Asta chiar dacă președinta Maia Sandu s-a arătat „profund nemulțumită” de activitatea PA. „Întotdeauna este loc de mai bine”, a subliniat ministra.
După ședința din 11 noiembrie a CSS, președinta Maia Sandu a solicitat schimbări la Procuratura Anticorupție, afirmând că activitatea instituției a arătat un eșec total. Mai mult, șefa statului a anunțat că Guvernul va veni cu o propunere nouă „pentru a schimba situația”.
De cealaltă parte, Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție, precizând, într-un comunicat, că la moment duce o lipsă, vacanța funcțiilor fiind de circa 50% și nu are resurse bugetare adecvate sarcinilor și atribuțiilor procuraturii. Totodată, responsabilii menționau că în rezultatul ultimelor modificări legislative din martie 2024, Procuratura Anticorupție nu mai este competentă de a investiga corupția electorală.
În septembrie, și deputata PAS, Olesea Stamate, spunea că așteptările proporțional de mari față de Procuratura Anticorupție și Veronica Dragalin sunt justificate. „Este mult de lucru. Eu cred că toată atenția a acestei instituții ar trebui să fie direcționata anume acolo. Parlamentul i-a oferit tot suportul, s-au lărgit competențele”, a declarat deputata, fiind întrebată ce să facă șefa PA, dacă premierul Dorin Recean și președinta Maia Sandu spun că în Moldova nu este corupție mare.
Câteva zile mai devreme, președinta Maia Sandu a evitat să spună dacă este mulțumită sau nu de activitatea șefei Procuraturii Anticorupție. Întrebată dacă Veronica Dragalin face față așteptărilor, șefa statului a declarat că „este sigură că intențiile acesteia sunt bune”.
„Întreg sistemul trebuie să funcționeze mai bine, pentru că până acum rezultate sunt foarte puține, nu zic că nu sunt, dar sunt foarte puține”, a declarat anterior Maia Sandu, cu privire la activitatea Procuraturii Generale și ale celor două specializate. Asta în timp ce canale de telegram alimentau ideea unei nemulțumiri în PAS a modului în care acționează șefa PA, Veronica Dragalin.
În aprilie 2024, Elena Dragalin, președinta Asociației „Moldova AID” din SUA și mama șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost decorată de Maia Sandu cu medalia „Meritul Civic”.
„Foarte ciudat că doamna Dragalin spune că sunt judecători și procurori corupți în sistem, dar afirma că nu avem nevoie de Vetting și Prevetting. Cum scăpăm de ei dar?”. Astfel a comentat președinta Maia Sandu declarațiile șefei PA, Veronica Dragalin, că nu este nevoie de Vetting și Pre-vetting, acum un an an, în octombrie 2023.
Veronica Dragalin a devenit șefa PA în 2022, în urma unui concurs scandalos, cu acuzații de trucaj de note prin WC-uri.
Aceasta a fost prezentată echipei sale în prezența chiar a președintei Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!