„Nu există alt drum pentru oamenii cu scaun la cap, decât drumul spre Europa. Pe ambele maluri ale Prutului suntem de fapt europeni, atașați profund valorile europene. [...]
Nu se poate ca țara să fie pe mâna unii clan, care să-și bată joc de fiecare cetățean, care să conducă numai prin amenințare, intimidare, represiune nedreaptă, utilizarea instituțiilor împotriva cetățeanului și numai cu scopul de a jefui Republica Moldova.
Nu este normal ca atunci când întreaga Europă îți spune, fă o lege democratică de alegeri, tu să te faci că nu înțelegi. Înseamnă că de fapt nu îți dorești.
Nu se poate ca atunci când cetățenii municipiului Chișinău hotărăsc că Andrei Năstase este primar, în niște condiții în care Guvernul, toate pârghiile au fost folosite ca să nu iasă Andrei Năstase și, cu toate acestea, cetățenii au decis că Andrei Năstase este primar, tu să le furi dreptul de a fi conduși de primarul legitim. [...]
Să știți că vă înțeleg foarte bine. Și noi avem un soi de Plahotniuc în România, care nu exercită direct puterea, că nu poate. Îl cheamă Dragnea”, a spus Ludovic Orban de pe scena Teatrului „Satiricus”.
„Nu putem să ne implicăm în campaia electorală alături de dumneavoastră, pentru că nu ne permite legea. Dar vă garantăm că vom fi alături de dumneavoastră”, a mai spus Ludovic Orban.
Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, a transmis în scris un mesaj de susținere a celor două partide, care fac parte din PPE: „În ultimii ani am devenit profund conștient de condițiile ostile în care activați și provocările cu care vă confrunțati înainte de aceste alegeri decisive. [...] Schimbarea controversată a sistemului electoral, anularea brutală a alegerilor din Chișinău și acțiunile groaznice, dar regulate, de intimidare și hărțuire a opoziției, m-au făcut să înțeleg că drepturile democratice sunt mai mult deâct oricând în pericol în Moldova”.
Deputatul în Parlamentul European Elmar Brok a transmis un mesaj video. „Având în vedere gradul decăderii democratice înregistrate în Republica Moldova în ultimii ani, nu există nici un dubiu, în rândul partenerilor de la Bruxelles, în legătură cu adevărata față a a guvernării actuale din Moldova. [...] Noi, cei din Parlamentul European, vom rămâne vigilenți în preajma alegerilor din Moldova, pentru a lua poziții ferme față de orice fraudă potențială din timpul campaniei, din timpul alegerilor și în perioada de după anunțarea rezultatelor”, a menționat și Brok.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!