Șefa statului a promulgat Legea Procuraturii: Se aruncă apa cu tot cu copil?! Care copil? Ce aruncă societatea civilă?

Președinta a promulgat modificările la Legea procuraturii, care stabilesc un mecanism de evaluare a Procurorului General cu posibila demiterii acestuia din funcție, în cazul în care „nota” nu va fi satisfăcătoare. Maia Sandu consideră că legea este bună, iar criticile lansate de societatea civilă sunt nefondate. „Că se aruncă apa cu tot cu copil...care copil? Ce aruncă societatea civilă? Noi nu avem stat de drept ca să avem la ce atenta. Acest stat de drept abia trebuie construit”, a declarat Maia Sandu la ÎnProfunzime de la protv.

Foto: UNIMEDIA

„Am promulgat-o deja.

Că se aruncă apa cu tot cu...copil. Care copil? Ce aruncă societatea civilă? Noi nu avem astăzi stat de drept ca să vină cineva, societatea civilă și să spună că noi atentăm la statul de drept. Nu îl avem astăzi și noi îl vom crea.

Noi o să-l creăm și vom avea grijă să nu stea la cheremul unora sau altora.

Dacă politicul e prost intenționat, poți pune 7 lăcăți în jurul procurorului, aceasta nu va ajuta, pentru că se va apela la tot felul de ilegalități, la șantaj, etc”, a declarat Maia Sandu.

Că modificările lasă loc de interpretări și că modificările a fost contestate la Curtea Constituțională, Sandu crede că Înalta Curte „nu are motive să o facă”.

„Acuma orice poate lăsa loc de interpretări și suspiciuni. Contează intenția.

Nu văd de ce Curtea Constituțională ar declara-o neconstituțională. Dacă o să ajungem, vom discuta atunci”, a menționat șefa statului.

Potrivit noii legi, activitatea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, va fi evaluată de o comisie specială, iar dacă va obține calificativul „nesatisfăcător”, acesta va fi demis.

Procuratura a avizat negativ inițiativa, menționând că aceasta va lipsi de independență instituția.

Mai mult, 14 organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au cerut majorității parlamentare PAS să nu se grăbească în adoptarea legilor importante și să respecte principiul transparenței decizionale.

Proiectul de lege a fost elaborat, după un șir de declarații publice ai exponenților PAS, prin care i se cerea actualului Procuror General, Alexandr Stoianoglo să plece din funcție, întrucât nu ar înregistra progrese pe dosarele de rezonanță.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub