„Sper că o să fac față în această funcție. Mizez pe susținerea colectivului Procuraturii Anticorupție, care nu îmi este unul străin. O să acord tot suportul și atenția ce ține de activitatea PA. O să mă strădui să consolidez colectivul anticorupție și să facem față cerințelor.
Întrebat care sunt principalele obiective pe care le urmărește, Marcel Dumbravan a declarat:
„Asigurarea continuității cauzelor penale de la faza judiciară și de la faza de urmărire penală, asigurarea unui climat corect în colectiv, accelerarea mersului urmăririi penale pe cauzele penale din gestiune a PA.”
Totodată, ultimul a menționat că proiectul PACCO „are unele deficiențe și urmează cizelat”.
Marcel Dumbravan a preluat conducerea Procuraturii Anticorupție în calitate de procuror-șef interimar, după demisia Veronicăi Dragalin.
Marcel Dumbravan a fost, anterior, adjunct al procurorului șef al PA responsabil de Oficiul Nord. Acesta nu a avut proceduri disciplinare în cariera sa de 20 de ani.
Mandatul Veronicăi Dragalin s-a încheiat mai devreme decât a solicitat în cererea de demisie.
La 19 februarie, Veronica Dragalin a anunțat că pleacă din fruntea Procuraturii Anticorupție. Într-un discurs pe rețele, unde a criticat, din nou, proiectul PACCO, ultima a declarat că a depus o cerere de demisiei pe numele Procurorului General.
În cererea de demisie, șefa PA a subliniat că a luat această decizie pentru a opri inițiativa PAS de lichidare a PA și PCCOCS. „Din motiv că argumentarea autorilor se bazează pe premise false și vine după ce puterea legislativă și puterea executivă au exprimat repetat, în mod public, critici dure împotriva performanţei mele în funcția de Procuror-șef, consider că această inițiativă legislativă derivă direct ca rezultat al prezenţei mele în această fiuncție”, a indicat Dragalin în act.
Mama Veronicăi Dragalin a calificat demisia fiicei sale drept „un gest pentru a atrage atenția la gravitatea situației”. „Ea a plecat apelând la cei care sunt „un simplu deputat” să nu voteze legea care ar distruge unica instituție care luptă împotriva corupției și persoanelor de rang înalt. Dacă în viitor se va dovedi că această lege este neconstituțională și că s-au adus mari prejudicii statului din cauza asta, veți putea să invocați „că ați fost un simplu deputat?”, a scris Elena Dragalin.
Pe deputații PAS nu i-a oprit, însă, demisia șefei Procuraturii Anticorupție, nici mesajul acesteia să renunțe la lichidarea celor două procuraturi specializate. Aceștia au votat, în prima lectură, în ședința din 20 februarie, proiectul înaintat de un grup de parlamentari PAS de creare a PACCO - Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.
Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) vor fi lichidate, iar în locul acestora va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).
Procuratura Generală a criticat proiectul de lege elaborat de PAS.
Și deputata PAS, Olesea Stamate, spunea că așteptările proporțional de mari față de Procuratura Anticorupție și Veronica Dragalin sunt justificate. „Este mult de lucru. Eu cred că toată atenția a acestei instituții ar trebui să fie direcționata anume acolo. Parlamentul i-a oferit tot suportul, s-au lărgit competențele”, a declarat deputata.
Prin urmare, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a declarat că domeniile anticorupție și crimă organizată urmează să fie consolidate, iar în acest sens Ministerul Justiției vine cu două soluții - fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS sau transferarea anumitor dosare complexe de corupție politică și crimă organizată în gestiunea unei secții specializate din cadrul Procuraturii Generale.
„Nu au fost prezentate argumente plauzibile sau convingătoare care să justifice necesitatea unei astfel de fuzionări”, a declarat PA pentru UNIMEDIA, comentând subiectul.
Tot atunci, șefa Procuraturii Anticorupție a anunțat că nu demisionează. „Nu am fost invitată la audieri la Parlament și nu cunosc care sunt scopurile acestor modificări. Eu sunt aici în această funcție pe care o am pentru un mandat de 5 ani și o să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor”, a declarat Dragalin.
Ultima a mai accentuat că de mai multe luni îi „este clar mesajul politicului”. „Ei consideră că eu nu ar trebui să fiu în acestă funcție. Îmi e clar din comentariile publice făcute de conducătorii țării noastre, inclusiv doamna președintă, domnul prim-ministru și domnul președinte al Parlamentului”, a precizat Dragalin.
De cealaltă parte, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a dezmințit zvonurile că propunerea ministerului pe care îl conduce pe fuzionarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS ar fi „o mutare politică îndreptată împotriva Veronicăi Dragalin”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!