Fracțiunea PAS a criticat inițiativa primarului, menționând într-un articol că „Ion Ceban colectează ilegal bani de la părinții elevilor din Chișinău pentru o salubrizare pe care cetățenii o plătesc deja din taxe, iar copiii sunt manipulați și devin instrumente ale campaniei sale de PR”. PAS mai scrie că „în instituțiile de învățământ se colectează câte 100 de lei de la fiecare copil pentru achiziționarea de mături, mănuși și saci menajeri, materiale care ar trebui asigurate de municipalitate”.
Ulterior, Primăria a venit cu o reacție la acuzațiile PAS.
„Primăria Chișinău condamnă declarațiile false și politice ale partidului PAS. Și solicităm ca postarea să fie ștearsă din cauza minciunilor lansate”, a scris instituția.
În paralel, Emilian Crețu a declarat că nu ar susține scoaterea copiilor la curățenie într-o zi anume, dar ar introduce o practică organizată la nivel național.
„Astăzi, la apelul primarului de Chișinău, Ion Ceban, copii din capitală trebuie, după a patra lecție, să iasă să facă curățenie în curtea școlii.
Acest apel, cumva, pe social media a creat tot felul de controverse. Unii sunt de acord, alții nu.
Eu personal n-aș face așa ceva, nu aș scoate copiii astăzi să facă curățenie în curtea școlii. Dar aș face o lege la nivel de țară ca, în fiecare lună, în ultima zi de vineri, de exemplu, copiii, în ultimele două lecții, să aibă educație tehnologică. Nu se întâmplă mare lucru acolo. Și iată, în fiecare lună, toți copiii, de la clasa I până la clasa a XII-a, să iasă să facă curățenie în fața școlii, după școală, prin parculețe.
Așa învățăm o generație și așa putem să iubim altfel țara noastră. În țările civilizate, China, Japonia, dacă nu greșesc, copiii chiar de la grădiniță sunt învățați să iasă în stradă, să facă curățenie la școală, în curte, la grădiniță. Și asta este ceva normal. Copiii vor avea o altă atitudine față de țara lor, de satul sau de orașul lor.
Îmi amintesc că, atunci când eram copil mic, știam foarte bine că se întâmplau aceste evenimente nu doar primăvara. De ce trebuie făcut în fiecare lună? Încă o dată repet. Eram în clasa a VII-a sau a VIII-a, nu mai țin minte exact, când am plantat un copac de salcâm la colțul școlii, iar acum este un copac imens. Și tot timpul când merg pe acolo, spun: „Copacul acesta l-am plantat când eram copil mititel”, a spus Emilian.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a propus vineri, 27 martie, toți elevii din capitală să aibă o zi scurtă pentru a participa împreună cu profesorii la activități de curățenie și amenajare a curților școlilor, pentru a încuraja „socializarea și responsabilitatea.”
Ulterior, în contextul zilei scurte pe 27 martie pentru ca elevii să participe la activități de curățenie în școli, Ion Ceban a anunțat și un concurs pentru instituțiile de învățământ, în care cele mai active vor fi premiate.
Cu o reacție a venit și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi. Potrivit Ombudsmanului, astfel de acțiuni sunt permise doar dacă participarea este voluntară, adaptată vârstei și nu afectează procesul educațional sau sănătatea copiilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!