Atacatorul de la Aeroport a vorbit cu mama sa la telefon, după ce i-a omorât pe polițistul de frontieră Serghei Munteanu și pe inspectorul de securitate Igor Ciofu. Rustam Ashurov i-a mărturisit mamei sale că a împușcat doi oameni și și-a luat rămas bun de la ea, rugând-o să aibă grijă de copiii lui. „E-n regulă, mamă. Ne vedem pe lumea cealaltă!”, i-a spus mamei sale atacatorul de la Aeroport.
Soția lui Igor Ciofu, agentul de pază ucis pe Aeroport, susține că a aflat ultima despre decesul soțului ei. „Fetița mi-a spus că sunt doi oameni împușcați, iar când am ajuns în sala de sosire îmi zic că soțul meu a decedat ca un erou”, a declarat Diana Ciofu.
Un polițist de frontieră a fost împușcat mortal, din propriul pistol, de un cetățean străin. Atacatorul l-ar fi deposedat de armă, apoi s-ar fi baricadat într-o încăpere de pe Aeroport. Totodată, a fost împușcat și un agent de securitate, care la fel a decedat.
La scurt timp, bărbatul care a împușcat mortal polițistul de frontieră și agentul de pază a fost capturat, de luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER. Acesta a fost rănit.
Din cauza împușcăturilor pe Aeroportul Internaţional Chişinău, mai multe curse aeriene au fost anulate.
Momentul atacului de la Aeroport a fost surprins de unii martori de la fața locului. Imaginile video au apărut pe canalele de Telegram.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, după atacul de la Aeroport, că nu sunt motive „care să ducă la peturbarea și la mersul denaturat în rândul societății”. Totodată, Cernăuțeanu a menționat că nu este nicio confirmare că atacatorul ar avea legături cu anumite grupări, structuri militare sau paramilitare din afara Republicii Moldova. „Din primele verificări, persoana nu era în vizorul unor instituții de securitate”, a menționat șeful IGP.
Ulterior, s-a dovedit că polițistul care a murit la Aeroport, împușcat de un atacator venit în Moldova cu o cursă din Turcia, este Serghei Muntean, originar din Ștefan Vodă.
Totodată, inspectorul de securitate care și-a pierdut viața la 30 iunie era Ciofu Igor. Bărbatul avea 40 de ani și era tată a trei copii. Victima activa în serviciul securitate al aeroportului din 2022, fiind ofițer pensionat din cadrul SPPS.
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia lui Igor Ciofu: „A fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit”.
Șeful IGP a anunțat că atacatorul de la Aeroport era căutat de autoritățile din Tadjikistan, pentru participare la răpirea unui vicepreședinte al unei bănci. Potrivit Procuraturii din Dușanbe, numele agresorului este Rustam Așurov, născut la data de 25 martie, 1980.
În seara zilei de 3 iulie, atacatorul de la Aeroport a decedat, a anunțat Inspectoratul General de Poliție. Acesta avea 10 răni prin împușcare, au anunțat anterior diferite surse.
Ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în semn de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații victimelor incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și Serghei Muntean, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră a MAI, au fost decorați post-mortem cu Medalia „Meritul Militar” de către președinta Maia Sandu.
Igor Ciofu a fost înmormântat pe 3 iulie, la Nimoreni, satul de baștină, din raionul Ialoveni. Un ultim omagiu au venit să-i aducă foști și actuali colegi de serviciu, prieteni, dar și o mulțime de oameni, marcați de tragedia acestei familii. Mai mult, la funeraliile ofițerului au participat și premierul Dorin Recean, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, dar și șeful IGPF, Rosian Vasiloi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!