Politicieni și internauți cer demisia șefilor IGPF și MAI, după atacul de la Aeroport: Există breșe grave în sistemul nostru de securitate

Mai multe partide, dar și internauți, cer demisia șefilor IGPF și MAI, după atacul de la Aeroport, unde a fost împușcat mortal un angajat al Poliției de Frontieră și un agent de securitate. „Atacul armat de pe AIC demonstrează că există breșe grave în sistemul nostru de securitate, iar acest incident tragic nu poate trece fără urmări”, se arată într-un comunicat al unei formațiuni.

Foto: UNIMEDIA

„Este necesară adoptarea procesului de formare profesională a angajaților din instituțiile de profil după standardele noilor amenințări de securitate și investigarea minuțioasă a cazului dramatic la aeroport, în care doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost uciși. Oamenii care se facă față acestor preocupări grave trebuie să fie dotați cu echipament necesar”, a solicitat Ion Muntean, președintele Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”.

Tragedia care a avut loc vineri, 30 iunie pe Aeroportul Internațional Chișinău este un marcator al incompetentei și neglijării riscurilor reale. Acest incident relevă cum sunt apărate obiectele de infrastructură critică.

Aparent, Republica Moldova a primit asistență direct prin deschiderea unui hub de securitate (MAI), există o misiune de securitate UE, a fost deschis birou Frontex, și totuși avem un atac terorist la aeroport. Suntem în drept să ne întrebăm cum se cheltuie asistență externă pentru securitate și cât de pregătite sunt instituțiile din prima linie de contact.

1. Atacul terorist de la Aeroport are loc în condițiile unei stări excepționale. Tragedia demonstrează faptul că IGPF nu are pregătirea necesară, nici conducere care să asigure angajaților săi calificarea elementară contra unor acte teroriste. CSE este folosită de actualul guvern numai pentru a-și acoperi interesele politice, in loc să întreprindă acțiuni concrete de securizare a frontierelor, protejării cetățenilor și anticipării riscurilor de securitate națională. Guvernarea face trimitere la războiul din Ucraina doar pentru a se victimiza și a justifica eșecurile in politicile de dezvoltare a statului in timp ce riscurile reale generate de acest război fac victime reale.

2. Pe fundalul unei neutralități amăgitoare, în RM are loc infiltrarea unor grupuri de cercetare și diversiune pe teritoriul național. Putem presupune că individul de la aeroport venea la invitația grupului Wagner, până la proba contrarie. CUB a tras alarma zilele trecute despre recrutările Wagner din stânga Nistrului, dar nu am avut reacții adecvate situației. Astăzi, Transnistria este un punct de regrupare și pregătirea a unor forțe militare echipate după modelul Wagner. Autoritățile nu au făcut nimic să neutralizeze potențialul distrugător al acestui grup, nici susținerea financiară a paramilitarilor și GOTR.

3. Acest caz teribil ne demonstrează că suntem direct afectați de planurile agresive ale Rusiei în războiul din Ucraina. Trebuie să punem problema dotării cu armament și muniții a instituțiilor de forță și asigurării calificării necesare angajaților săi.

4. Experții vorbesc despre faptul că programele de pregătire pentru instrucția de foc au rămas la standardele de până la invazia in Ucraina. MAI și centrele de instruire continuă să reproducă programe vechi de instruire, fără a le actualiza în legătură cu războiul hibrid, ori războiul real din vecinătate. Nu putem sa asistăm pasiv la asemenea tragedii și cerem autorităților să se trezească din letargie, pregătind ofițerii pentru misiunile care le revin.

5. Un singur atac s-a soldat cu 2 decedați și colapsarea întregului sistem de securitate din aeroport. La ce să ne așteptăm în cazul unui măsuri de intervenție teroristă cu grupuri de 10-20 persoane? Deși avem stare excepțională și o CSE, care funcționează numai pentru a fraudă sistemul existent de achiziții, nu vedem niciun fel de măsuri reale, care ar pregăti populația și instituțiile contra unor acte de terorism. În aeroport, ca și în alte instituții, pe traseele rutiere și alte puncte strategice, până în prezent nu se întreprind acțiuni prevăzute de legislația în vigoare, planurile speciale de combatere a terorismului. În aceste condiții cetățenii și efectivul organelor de forță este supus riscurilor iminente asupra vieții și sănătății acestora.

În aceste condiții CUB cere:

-Demisia șefilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Ministerului Afacerilor Interne;

-Adaptarea procesului de formare profesională a angajaților din MAI/IGPF/SIS după standardele noilor amenințări de securitate;

-Dotarea cu echipament și instituirea de proceduri operaționale adaptate la noile circumstanțe;

-Renunțarea la statutul de neutralitate și aderarea la NATO;

-Stabilirea unui Parteneriat strategic de securitate cu SUA și RO”, menționează reprezentanții CUB.

Totodată, Partidul Social Democrat European consideră că „principalul responsabil de producerea acestei incident dramatic este șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, care trebuie să-și asume consecințele acestui caz tragic și să-și dea imediat demisia. În condițiile în care nu este în stare să asigure viața și securitatea subordonaților săi, nu mai are dreptul moral să-i reprezinte și să-i conducă. Mai mult decât atât, măsura respectivă se impune și pentru a avea garanția că acest caz va fi investigat cu maximă seriozitate imparțialitate, iar persoanele care au dat dovadă de neglijență să fie pedepsite conform legii”.

Din păcate, actul de la Aeroport ne-a costat viața a doi cetățeni, prin urmare, se cer măsuri dure și categorice, pentru a nu admite în viitor astfel de tragedii”, au notat reprezentanții PSDE.

De asemenea, remarcăm faptul că structurile de forță și Poliția de Frontieră, în particular, se confruntă cu o lipsă acută de cadre, care, iarăși, implică riscuri enorme de securitate, atât pentru civili, cât și pentru angajații din cadrul sistemului. Se întâmplă inclusiv din cauză că specialiștii pleacă din sistem, din cauza condițiilor proaste în care sunt nevoiți să activeze.

Dincolo de asta, asistăm la distragerea de la activitățile de bază a serviciilor vizate (IGPF, SIS) și implicarea acestor instituții în activități improprii, cum ar fi spectacole pentru public și căutarea de țapi ispășitori, în loc să se preocupe de identificarea riscurilor de securitate și prevenirea lor.

În plus, autoritățile au anunțat că instituțiile statului au crescut nivelul de mobilizare pentru asigurarea securității și ordinii publice. În aceste condiții, apare întrebarea de ce până acum, fiind în stare de urgență și având un război alături, nu a fost asigurată securitatea la frontieră? Să înțelegem că starea de urgență este folosită doar pentru a scoate bani din buget și pentru a adopta decizii controversate, fără respectarea celor mai elementare proceduri juridice?

În altă ordine de idei, am fost martorii unei comunicări dezastruoase, cu implicarea primelor persoane în stat, care au prezentat informații contradictorii și au dus lumea în eroare. Este inadmisibil ca, în asemenea situații, conducătorii statului să se contrazică reciproc și să lanseze falsuri în spațiul public. Acest fapt denotă lipsă totală de profesionalism și incapacitate de a acționa centralizat, astfel încât societatea să fie protejată inclusiv din punct de vedere informațional”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții PSDE.

Premierul, Dorin Recean, a actualizat postarea de ieri în care a anunțat că un pasager a fost rănit. „Actualizare: Postarea a fost editată pentru a corecta o inexactitate referitoare la prezența unui rănit”, a menționat prim-ministrul pe pagina de Facebook.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a venit cu un mesaj, după atacul de la Aeroport. „Autoritățile statului depun toate eforturile, în aceste momente, pentru a nu admite astfel de situații tragice pentru fiecare dintre noi în viitor”, a menționat ministrul.

„Așteptăm să aflăm informații oficiale după anchetarea cazului și să înțelegem cum s-a admis un asemenea tragic caz și ce ar trebui să facă autoritățile ca să le evităm în viitor: protocoale suplimentare, antrenamente, reforma MAI sau SIS, etc”. Declarația îi aparține liderului Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, după atacul de la Aeroport.

Comitetul Național de Securitate Aeronautică (CNSA) s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară, pentru a analiza și identifica toate circumstanțele și acțiunile conexe tragicului accident care a avut loc pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău pe 30 iunie. În cadrul ședinței, a fost luată decizia de creare a Grupului de lucru la nivel de experți din domeniul securității și ordinii publice, cu participarea tuturor instituțiilor abilitate în domeniul securității aeronautice.

Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia fostului angajat, Igor Ciofu, ucis ieri la Aeroport. „A fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit”, menționează instituția.

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, se întoarce de urgență din deplasarea de serviciu din Portugalia, după atacul de la Aeropot. „Condamn oricare act care amenință siguranța și securitatea poporului nostru. Cu inimă grea, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate pe urma acestui eveniment devastator”, a spus ministra.

Atacatorul de la Aeroport care a ucis două persoane era căutat de autoritățile din Tadjikistan pentru participare la răpirea unui vicepreședinte al unei bănci. Potrivit Procuraturii din Dușanbe numele agresorului este Rustam Așurov, născut la data de 25 martie, 1980.

Mai multe împușcături au avut loc vineri, 30 iunie, la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a venit cu precizări privind împușcăturile de pe Aeroportul Chișinău și a anunțat că arma de foc s-a folosit de către un cetățean străin căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Bărbatul care a împușcat mortal un polițist de frontieră și un civil, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a fost capturat, de luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER. Acesta a fost rănit.

Din cauza împușcăturilor pe Aeroportul Internaţional Chişinău, mai multe curse aeriene au fost anulate.

Șefa statului, Maia Sandu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor atacului de la aeroport. „Este o zi tristă pentru noi toți. Instituțiile statului sunt mobilizate pe tot teritoriul țării”, a menționat Sandu.

Polițistul care a murit pe Aeroportul Internațional Chișinău, împușcat de un atacator venit în Moldova cu o cursă din Turcia, este Serghei Muntean, originar din Ștefan Vodă.

Momentul atacului de la Aeroport a fost surprins de unii martori de la fața locului. Imaginile video au apărut pe canalele de Telegram.

Poliția de Frontieră a venit cu un mesaj de condoleanțe privind decesul angajatului Serghei Muntean ucis la Aeroport. „În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei, prietenilor și camarazilor, însoțite de gândurile noastre de mângâiere şi îmbărbătare.”, se arată în postare.

Aeroportul Internațional Chișinău și-a reluat activitatea.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, după atacul de la Aeroport că nu sunt motive „care să ducă la peturbarea și la mersul denaturat în rândul societății”. Totodată, Cernăuțeanu a menționat că nu este nicio confirmare că atacatorul ar avea legături cu anumite grupări, structuri militare sau paramilitare din afara Republicii Moldova. „Din primele verificări, persoana nu era în vizorul unor instituții de securitate”, a menționat șeful IGP.

Inspectorul de securitate de la Aeroport care și-a pierdut viața ieri, 30 iunie, la Aeroport, era Ciofu Igor. Bărbatul avea 40 de ani și era tată a trei copii. Victima activa în serviciul securitate al aeroportului din 2022, fiind ofițer pensionat din cadrul SPPS.

Politicianul și fostul primar de Bălți, Renato Usatîi, a publicat o fotografie cu atacatorul de la Aeroport, din spital. Potrivit imaginii, bărbatul ar avea în jur de 10 plăgi, provocate prin împușcare.

Atacatorul de la Aeroport este în stare gravă în spital, sub pază


Pub