Comisia specială a luat act de deciziile CSJ pe cei care au picat pre-vettingul: Ce spune aceasta

Comisia Pre-Vetting anunță că a luat acte de deciziile Curții Supreme de Justiție, aferente examinării contestațiilor împotriva deciziilor de nepromovare a evaluării integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Responsabilii menționează că odată ce acestea vor fi recepționate oficial, Comisia va analiza minuțios argumentarea Curții și se va expune asupra acțiunilor sale ulterioare.

Foto: UNIMEDIA

„În contextul publicării deciziilor Curții Supreme de Justiție (CSJ), aferente examinării a de contestații împotriva deciziilor de nepromovare ale Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor (în continuare „Comisia Pre-Vetting”), Comisia Pre-Vetting informează că a luat act de emiterea deciziilor CSJ. Odată ce acestea vor fi recepționate oficial, Comisia va analiza minuțios argumentarea Curții și se va expune asupra acțiunilor sale ulterioare”, comunică Comisia Pre-Vetting.

Responsabilii notează că pe 1 august 2023, CSJ a anulat 21 de decizii de nepromovare a candidaților la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după cum urmează: Angela Popil, Vladislav Holban, Alexei Panis, Anatolie Gîrbu, Veronica Cupcea, Alexandru Rotari, Stanislav Sorbalo, Valentin Caisin, Ion Chirtoacă, Vitalie Codreanu, Vitalie Stratan, Angela Bostan, Aureliu Postică, Victor Sandu, Nicolae Șova, Aliona Miron, Cristina Gladcov, Tatiana Chiriac, Ecaterina Buzu, Mihail Bușuleac și Sergiu Osoianu, și a dispus reevaluarea acestora de către Comisia Pre-Vetting.

Judecătorul Alexei Paniș, vizat de deciziile CSJ, prin care au fost anulate hotărârile pre-vetting, a venit cu o reacție pe marginea criticilor ce a stârnit acest subiect. „Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate. Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting”, a menționat magistratul, într-un mesaj transmis la adresa redacției UNIMEDIA.

Premierul Dorin Recean a venit cu o atenționare către judecătorii din cadrul Curții Supreme de Justiție, care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Președinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a venit cu un comentariu, după ce Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting. „Urmărim o nouă încercare a grupărilor corupte din sistem de a bloca evaluarea extraordinară. Nu s-a examinat temeinic, să se vadă dacă intr-adevăr unele merită a fi întoarse la evaluare sau nu. S-a mers pe principiul „după noi și potopul”, a menționat Stamate.

De asemenea, și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi a venit cu un comentariu, la subiec. „Un nou eșec răsunător al guvernării. Este tot mai consolidată opinia în societate că scopul așa-zisei reforme a PAS a fost de a prelua controlul asupra sistemului judecătoresc”, a menționat juristul.

Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting. Potrivit hotărârii instanței, aceștia ar urma să fie reevaluați de Comisie.


Pub